După capul meu, una-două i-aş fi băgat în cadă să îi săpunesc, dar Nemţoaica are altă tactică, ceva de m-a dat pe spate. I-a luat pe rând şi i-a uscat cu foenul (căţeii sunt obişnuit şi stau ca la fotograf) până s-a întărit noroiul armură pe ei şi după aceea dă-i şi ţesală cu piaptănul cu dinţi rari, cu cel cu dinţi tripli şi la urmă cu mănuşa cu ghimpi.
De scula aia ca un raşpel mi-e mie cel mai frică fiindcă neţoaica m-a ameninţat de câteva ori că mă "aranjează" ea în somn.
Şi poate de aceea dorm eu iepureşte, de aud şi mersul furnicilor pe grinzile din pod. Sau fiindcă sunt bătrân şi bătrânii nu mai au somnul clar ci mai degrabă bântuit de amintiri lustruite.
Dar vorbeam despre vreme şi cât de sucită e, la 25 de kilometri în Lugoj, e gheaţă pe Timiş şi fulguie aprig, la Timişoara (tot 25 de kilometri) e înorat şi plumburiu, bate un vânt subţire ca o buză de harap peste Bega, iar la Reşiţa (50 de kilometri) e o zgândăreală nici gri nici albă, ca o mireasă în noaptea nunţii iar din Bârzava ies aburi.
Acum câinii dorm lângă teracotă, Nemţoaica se uită la serialul ăla cu cinci mii de episoade- ştiţi voi care- iar eu nu mă îndur să intru în bucătărie să încropesc o găteală ceva, fiindcă toate oalele sunt goale şi cu luciu.
Dacă s-ar îndura unul dintre voi să vină pe ţeava de internet să gătească în locul meu...
Poftim? Nici o ofertă?
Oameni fără inimă ce sunteţi şi eu vă socoteam prieteni...
Las că vă arăt eu vouă !
Acum fac o pauză, mă duc să răscolesc frigiderele şi cămara să văd carevasăzică pe ce mă bazez.
Am fost, păi şi cămara e cam lucie, frigiderul se comportă de parcă ar suferi de inaniţie, noroc că am învăţat să gătesc în vremuri de criză.
Am trei feluri de paste de calitate, legume rădăcinoase, legume conservate, ceapă, usturoi, sos de soia, bulion, câteva aşchii de brânză, o felie de costiţă afumată, o felie de slănină aşijderea.
Nu am voie să umblu la congelatorul plin de cărnăraie, că mă ia Nemţoaica şi mă usucă cu foenul...
Deci:
Pun să fiarbă un pachet de spaghetti nr. 22 în apă simplă fără ulei ori sare. Le fac al dente ca să le mai gătesc o dată la cuptor.
Curăţ trei căţei de usturoi îi strivesc cu lama cuţitului. Îi pun în ulei în tigaie şi îi pârlesc aşa cum se cuvine. Scopul e să am un ulei aromat.
Scot usturoiul afară, presar în ulei sare, piper, cimbru puţin busuioc. Trag tigaia, torn uleiul peste spaghetele pe care le-am stors şi le-am pus să se odihnească într-un castron uriaş. Le amestec bine bine să se impregneze până în măduva lor italienească şi le mai las la odihnit cinci minnute.
Ung o tavă cu ulei, şi încep să iau grămăjoare mici de spaghete cu cleştele cu dinţi şi ajutat de o furculiţă. Acum e cea mai migăloasă parte a operaţiunii şi dacă m-aţi vedea cum stau aplecat peste tavă cu limba scoasă în colţul gurii... din când în când îmi pică ochelarii de pe ochi direct în uleiul din tavă, dar nu mă opresc să îi şterg, îi aşez la loc aşa, sunt plin de ulei până în trompa lui Eustache. Deci din spaghetele care nu sunt prea ascultătoare, încropesc un fel de cuiburi rotunde, cu loc în miljoc. Chestia e să le dau şi un design aparte, să semene chiar a cuiburi şi să le contruiesc egale (aproximativ) ca să se gătească uniform. Îm mijlocul lor o să pun afumături, brânză rasă şi ou bătut cu puţină smântână şi lapte. La opt cuiburi două ouă.
Dau tava la cuptor, şi mai pregătesc două chestionuri:
Unu- o salată de rădăcinoase din morcov, pătrunjel, puţină ţelină, toate rase ca firul de păr, asezonate cu sare, piper, zeamă dintr-un borcan de hrean în oţet, puţină coajă de lămâie, puţin suc de lămâie, ulei de porumb, trei picuri de sos de soia. Pătrunjel verde deasupra şi iaca na, prospături, că ne-am cam săturat de toată ziua murături.
Iar la spaghete îmi trebuie neapărat un sos.
Cel mai simplu, sosul de roşii Napoli. Bulion amestecat cu sucul de la un morcov şi o ceapă date prin storcătorul de fructe, un strop de vin roşu dulce-dulce, un strop de oţet de mere, sare, zahăr, piper, cimbru, dafin. Doar un strop de ulei să îi dea oarece senzaţie de bogăţie şi clocotesc la foc mic să îl reduc la jumătate. De la dafin are o aromă grozavă.
Scot tava din cuptor, cuiburile mele sunt rumenite superficial, stratul de deasupra e crocant şi cu gust de foetaj franţuzesc, cel de dedesupt mustos cu aromă de budincă sărată ori sufleu. Câte două cuiburi la porţie, cu sosul roşu însângerat lângă şi o lopată de salată drept capişon.
Combinaţie deşteaptă şi de criză, nemţoaica o să mă aplaude.
Sper.
Ori o să mă ţesale cu mănuşa cu ghimpi..
Oricum, la risc, mă duc să îi duc farfuria !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu