Nu m-ar chema Uica Mihai ci Moş Mihai. Lucru de altfel jignitor fiindcă e aproape adevărat.
Deci hai să ne apucăm de gătit:
Pe vreme rece o fiertură clasică din buruieni şi cârnaţi . Şi o felie de şonc aromat.
Radeţi o sfeclă, un morcov şi o rădăcină de pătrunjel.
Căliţi-le în ulei stingeţi-le cu jumătate de litru de zeamă de varză acră şi un litru de apă fierbinte. Tocaţi o jumătate de căpăţână de varză în panglici de lăţimea tagliatelelor şi aruncaţi-le în oală. Cu ciudă că o să fiarbă greu. Mai puneţi un cartof întreg curăţat de coajă bineînţeles ca să mai tragă din sarea zemurilor combinate. Adăugaţi şi doi ardei iuţi întregi şi dacă au clocotit cinci minute, scoteţi-i afară şi la gunoi cu ei. Ne trebuie doar aroma nu şi otrava lor.
Separat tăiem şoncul (jambonul) în felii şi le rumenim în tigaie. La fel şi cârnaţii să prindă crustă lucitoare şi să lase grăsime din trupul lor. Acum, dacă a fiert varza şi e moale, punem afumăturile fripte şi mai clocotim trei minuţele.
Punem încropeala asta de fiertură într-un castron pe fundul căruia am presărat pătrunjel verde şi leuştean tocat, îi dăm un damf de piper şi atât. Se mănâncă fierbinte ca să îţi opărească cerul gurii şi din zama sângerie (de la sfeclă) alegem afumăturile dumicate şi le însoţim cu o mămăligă. Seamănă a fi nici borş, nici potroacă, nici supă nici ciorbă. Sfecla îi dă nu doar culoare ci şi o aromă de stafidă opărită cu alcool, combinată cu damful de pământ şi reavăn al primăverii care va să vie. Iar tăiţeii de varză trebuie să se topească în gură de moi ce sunt. E fermecătură şi ţine la gripă la guturai şi la răpciugă.
Poftă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu