10.30.2011

Hamburger 2

Vă povesteam acum două postări, că intrase febra fast-food-ului în mine şi eram lacom să adun grămezi de bani vânzând pâine împachetată.E relativ simplu să închegi aşa afacere, nu ai nevoie nici de scule sofisticate nici de oameni pricepuţi, poţi angaja si o dactilografă cu sânii mari să îţi perpelească un hamburger pe grătarul cu gaz şi să îl trântească mânjit cu nişte chestii din sticle de plastic, între două felii de chiflă cu gust de carton.
Dar s-a făcut că cineva -prefectul din acea vreme a judeţului Caraş Severin- mi-a încredinţat o sarcină aproape în joacă. Să mă ocup de mesele si meniul a două mii de români din diasporă sosiţi la Băile Herculane pentru Congresul Spiritualităţii Româneşti.
Mi-am luat sarcina în serios şi instalat cu trei zile înainte la Hotelul Roman de la Herculane, am pus cap la cap şi am întocmit un meniu după standarde Paul Bocuse cu sofisticăraie şi platouri fantezii, ajutat de o armată de bucătari profesionişti până în prăsele.
Dar surpriza ce mare a venit din partea românilor sosiţi din Argentina, Brazilia şi Ţările Nordice, care m-au certat şi mi-au spus că ar fi dorit să mănânce ciorbă de burtă, tuslama, mămăligă, sarmale şi pui cu smântână. Mâncare neaoşă carevasăzică.
Aşa că am gătit şase mii de sarmale şi trei ceaune de mămăligă pentru masa de adio, şi nu mai zic de ciorba de burtă, de tuslamaua cu ardei iute şi mai ales de păstrăvii cu mujdei pe care i-am gătit punând în fucnţiune pilele prefectului.
Am văzut că lumina din ochii invitaţilor s-a schimbat, erau plini de duioşie şi amintire nestrecurate, îşi mestecau bucatele de parcă ari fi cuminecat anafură într-o catedrală şi atunci ceva s-a rupt în mine şi m-a făcut să înţeleg că patria mumă ne-a crescut cu mămăligă şi ştevie şi asta ne-a intrat în sânge. Nu mi-a trebuit mult să stau pe gânduri şi nici într-o lună am descis o ospătărie micuţă cu doar şaisprezece locuri la masă, dedicată exclusiv mâncatului. Se numea Casa Verde şi gătea numai mâncare tradiţională românească începând cu jumările din oltenia, tochitura de la Galaţi, zama de crumpei cu şonc din banat şi terminând cu plăcinte ardeleneşti şi langoşi mari cât farfuria.
Casa verde a născut un pui, adică încă o ospătărie care chiar a fost botezată Puiul de aur şi ave în meniu 24 de feluri de mâncare din carne de pui. Acceptate ca musafiri au fost doar ciorba de burtă, cartofii copţi şi clătitele cu brânză şi stafide.
Iar mai apoi, în anul următor mi-am prcurat cazane grele şi vechi de fontă, am răscolit în amintirile din tinereţe şi am început să colind banatul fierbând papricaşuri, gulaş, fasole, şi ciorbe dese. M-am încumetat şi mi-am construit şi un proţap în care puneam viţei întregi şi uite aşa fast foodurile mele s-au închis de la sine.
De atunci şi până acum lucrez numai pe flăcări vii, cu produse proaspete pe care mi le trec supt ochi cu atenţie şi nu mă las de ce am învăţat nici când ispitele mari îmi bat în uşă.
Dar să revin la hambrugerul pe care l-am mâncat la Mc Donald în Timisoara. Un rotund de carne băgat între două rotunduri de chiflă. Incosistente, uşoare străvezii, fără gust. Trei bucăţele de castravete, o foaie de salată verde cu gust de policarbonat. Din trei înghiţituri l-am dat gata şi am simţit că începe să mi se facă foame. Aşa că m-am dus să mănânc la un alt fast food celebru: KFC. Am luat o porţie de 7 aripioare, i-am înjurat printre dinţi când mi-au spus cât mă costă şi m-am aşezat la o măsuţă cu punga şi sosiera la îndemână.
Dacă nevastă-mea mi-ar găti aşa ceva acasă, aş închide-o trei săptămâni în bucătărie şi în fiecare dimineaţă i-aş trage treizeci de linguri de lemn la cur.
Nu am mâncat decât două dintre aripioarele cu gust incert cu carnea incosistentă şi am plecat flămând la o covrigărie de unde mi-am luat două rotiţe de aluat înmuiae în susan.
Cred că amd evenit tare mofturos fiindcă şi covrigii mi-au părut suspecţi şi cu gust îndoielnic. Am avut tupeu şi am întrebat-o pe covrigăreasă ce bagă în ei de ies aşa buni şi mi-a arătat un sac măricel de hârtie gudronată cu un praf galben. Un emulgator special pentru covrigi cu amelioratori şi înlocuitor de hamei.
I-am zâmbit printre dinţi şi am aruncat covrigii unui câine. Dar câinele, mai inteligent decât mine, şi-a ridicat coada în sus şi aplecat la uşa dinspate a unui restaurant. Aici am exagerat scriitoriceşte tocmai ca să scot în evidenţă subiectul.
Aşa că m-am întors acasă unde în frigider aveam o oală de fasole veche de trei zile, dar adevărată şi cu gust de Banat.
Şi totuşi, nu pot să fiu şi să rămân cusurgiu.
Hamburgerul, Hot Dog-ul, Covrigul şi puiul fipt, sunt reţete şi bucate tradiţionale fac parte din cultura popoarelor care le-au inventat şi pentru că vreau să fiu corect mi-am luat bibliografie, am cumpărat produse şi m-am apucat să gătesc eu personal fast food ca acum cinsoprezece ani. Şi am chemat mai mulţi prieteni la masă care s-au uitat mai întâi cu sprânceana ridicată, apoi au dat din cap a înţelegere, iar la urmă s-au lins pe degete.
O să vă povestesc ce am gătit, cum şi cât, în postarea următoare. Până atunci vă recomand să vă documentaţi şi să învăţaţi şi voi despre mâncarea adevărată de pe siteul cel mai tare cu şi despre mâncare, www.culinar.ro

Un comentariu:

Mihaela spunea...

Ce rau imi pare ca nu am fost la adunarea aia cu mii de sarmale si ciorba de burta, dar tot scot eu odata parleala :) Hamburgherii si aripioarele bine facute si nu de la fast food sunt excelente! astept sa vad retetele dvs :)