8.25.2011

Fasolea şi motanul

Motanul Ţuţu are un comportament absurd de vegetarian şi l-am prins de nenumărate ori în grădină dând iama în fasolea verde. Are şi o tehnică anume, cu lăbuţa apleacă firul de fasole pitică la pământ astfel încât păstăile durdulii să îi vină la îndemână culcate în strat, apoi le sfârtecă între dinţi şi alege doar boaba albă cu must în ea.
De câte ori îl prind, stau interzis şi mă minunez, dar ca un făcut nu am niciodata aparatul de fotografiat ori măcar telefonul ca să îi trag o poză spre încredinţare. Şi mai culege Ţuţu din când în când roşii de pe arac, dar nu le mănâncă, se joacă doar cu ele rostogolindu-le prin grădină.
Dar de fapt Ţuţu cam are porniri de căţel, fiindcă a crescut în acelaşi coş cu Nima, o cotarlă corcită pe care Nemţoaica a adunat-o din parc când de-abia îşi mijise ochii şi se poartă ca atare. Se linguşeşte şi se gudură, se întoarce pe spate cu burta la vedere ca să îl mângâi şi dacă nu îl bagi în seamă, te prinde de pantalon cu dinţii- ca şi Nima- şi te trage drept semnal. Şi mai are el o preferinţă a lui, şi-a ales cel mai bun culcuş din casă în coşul cu rufe de la baie unde se culcuşeşte printre albituri făcut virgulă şi chiar mă gândesc că o dată Nemţoaica grăbită o să-l arunce cu totul în maşina de spălat.
N-ar fi aşa grav, pentru că Ţuţu e îndrăgostit de apă şi de câte ori aude duşul curgând sare în cadă şi se udă alături de mine. Poate credeţi că băsnesc, dar aşa pisic nu am mai văzut, face baie în toată legea şi se scaldă ca un copil mic. Un singur lucru nu suferă, să îl săpunesc ori să îi dau şampon. Mă gherăie şi mă miorlăie de parcă i-aş fi cel mai mare duşman.
Şi nici să îl şterg cu prosopul nu mă lasă, fuge în coşul lui de rufe şi se uscă acolo prin frecare.
Dar cam atât despre Ţuţu, care mai puţin o să crească îndeajuns ca să plece în expediţii motăneşti pe acoperiş şi să trecem noi la o mâncare de vară pe care îmi place să o fac pentru la prânz-cină-mic dejun, ea stând rece într-un castron din frigider spre a îmbuca din ea, oridecâte ori ai poftă.
Să culegi întâi cinci mâini- zece bune de fasole verde cu bobul abia răsărit în tecile ei. Şi dacă le rânduieşti rupând căpeţelele, îndepărtând aţele şi cele mai de trebuinţă să le arunci într-o oală cu apă clocotită în care ai pus sare şi puţin oţet. Şi numai trei minute să le laşi să fiarbă ca să rămână italieneşte al dente apoi să le scoţi repede cu paleta şi să le arunci într-un lighenaş în care ai pus apă cu gheaţă. Le-ai blanşat carevasăzică şi tot sucul dulce şi bogat în vitamină rămâne în teaca fasolelor. Să nu le laşi mult în lighenaş, scoate-le de-acolo şi pune-le la stors într-un ciur.
Apoi să le tai la cuţit în bucăţele mici de un centimetru- doi şi să le mai amesteci cu o ceapă roşie tăiată solzişori, un ardei gras la fel tăiat, o căpăţână mai micuţă de usturoi trecut prin presa de mujdei,o mână de frunze de ţelină tocate şi una de pătrunjel.
Iar la acest amestec acum, o să te învăţ să faci vestita maioneză de Pufuleţi.
Şi pentru asta trebuie să ai mixer cu cuţite, ori mai bine blender. Şi să pui în el o pungă de pufuleţi din aceea cei mai ieftini, o sută de mililitri de ulei, o sută de mililitri de apă şi dă-i drumul la cuţite pentru treizeci de secunde. Vei obţine o cremă cu aspect de maioneză, dar cu alt gust, unul covârşitor de îţi vine să mănânci improvizaţia asta numai aşa, întinsă pe pâine. Şi chiar merge dacă mai pui deasupra felii de roşii şi castravete, un sandviş de vară încropit şi savuros.
Ei, şi maioneza asta o mai completezi cu puţină smântână, puţin muştar şi o dai peste fasole. Omogenizezi bine şi mai dregi cu sare şi piper. Nimic altceva.
Şi e bine să o laşi să se odihnească la rece câteva ceasuri bune înainte de a începe să înfuleci nemerniceşte până simţi că îţi vine să te ascunzi precum motanul Ţuţu între albituri şi să visezi că eşti în Rai.
Iaca aşa e cu sălăţica asta subţire pe care te-am învăţat astăzi. Şi în locul fasolelor primăvara, poţi să foloseşti păstăi crude de mazăre ori muguraşi de năut care la fel de buni sunt şi au acelaşi saţ.

Niciun comentariu: