6.02.2011

Ştiucă braconată

Am făcut ieri uun pescuit de repetiţie, fiindcă de Sâmbătă intrăm în raiul peştilor. Adică se dă drumul în mod oficial la pescuitul legal, fiindcă până acum am avut prohibiţie. Adică a fost nevoie şi musai să lăsăm peştii în pace să se giugiulească şi ei şi să îşi depună icra la eclozat. Iar noi ieri fireşte, am braconat. Adică am fost bandiţi pe baltă şi am stat mai mult cu frica în sân să nu dea peste noi controlul apelor. Dar pe domnul control probabil că îl doare în icră de braconier şi nu ne-a deranjat nimeni pe malul Timişului. Şi chiar dacă ne deranja, aveam argumente la îndemnă şi scuze cu etichetă. Adică o sticlă de coniac franţuzesc de la mama lui cu etichetă aurie şi efigia împăratului napoleon în chenar trei de. De fapt doar eticheta era originală, fiindcă înăuntru stă o poşircă de cinci euro cumpărată de la unguri. Un coniac bolnav de zahăr ars cu alcool de orzoaică. Dar cum n-a venit nimeni să ne dezbraconească, am beut noi pe domnul Napoleon, mai strâmbând din nas, mai înjurându-i pe vecinii unguri şi ca să meargă trascăul am înfulecat ouă fierte cu muştar şi clisă afumată, veche de şase luni. Dar originală de la mama ei fără etichetă aurie. Doamne şi a fost un pescuit cu peripeţii că mi-am agăţat cel mai faimos blinker (habar n-aveţi voi) într-o salcie pletoasă şi a trebuit să intru până la brâu în Timiş, apoi am agăţat fordul meu vechi într-un bolovan şi era să-i rup puntea adică să îmi transform maşina în trotinetă, după aceea un căţel bagabont a fugit cu slănina pe furiş şi a trebuit să îl alergăm pe malul apei ca să ne recuperăm prânzul.
Şi partea de unde muşcase căţelul, am sacrificat-o îndepărtând-o cu briciagul şi cum tăiam câte o feliuţă o aruncam în apă. Şi să vezi cum o dată a sărit o ştiucă lungă de cinci kilometri şi a hăpăit slănina, de am rămas cu gura căscată. Bag sama după atâta giugiuleală ştiucoasă, peştii erau orbi de foame. Şi ce m-am gândit eu, să pun o bucăţică de slănină într-un cârlig triplu şi l-am aruncat în apă aşa într-o doară. Şi nici n-am aruncat bine, că o madamă de ştiucă s-a şi aruncat la delicatesă, iar eu haţ! bandit, o am pescuit-o pre ea ca un nemernic. Şi am o poză cu dânsa dar nu vi-o arăt fiindcă riscaţi să faceţi infarct, şi prea mult vă iubesc eu pe voi. Dar oricum mă credeţi pe cuvânt că doamna fraieră şi pofticioasă de slănină afumată, avea un metru şi zece şi şase kile.
Iar aseară o am gătit-o pe ea cuptor şi a fost aşa de dulce carnea braconată, mai dulce decât aia prinsă legal. Nu ştiu de ce toate lucrurile interzise au un gust mai special.
Şi să vă spun cum am făcut ştiuca:

Ştiucă a la Uica

Am curăţat animalul şi l-am dichisit şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Capul şi coada au mers la congelator să se mai grămădească alături de altele pentru un cazan de borş pescăresc unde se adună mai multe neamuri de peşte.
Iar restul l-am tăiat în tronsoane egale de cam cincisprezece centimetri ca să încapă lejer la tigaie. Şi sărate, piperat şi frecate cu cimbru le-am prăjit doar o jumătate de minuţel în tigaie la foc iute cu ulei puţin. Rumeneala peştelui e aşa de plăcutăî la privire şi începuse bucătăria să îmi miroase deja a rai.
Şi apoi am pus într-o tavă foi de varză proaspătă alcătuind o podea groscioară, am mai aşezat acolo rondele de morcov şi felii albe şi crocante de ţelină şi am pus peştele deasupra. Mirodeniile au fost doar piperul boabe, crenguţele de cimbru şi sucul de la o lămâie. Şi am acoperit toată ştiuca iarăşi cu foi de varză şi am turnat cu inima strânsă un litru de vin în tavă. Şi zece linguri cu vârf de ulei de porumb. Şi mi-a rămas doar mai un litru ca să-l beau la urmă. Cam puţin şi am înjurat-o pe ştiucă în gând, beţivă ea fiind.
Şi am pus lava la cuptor şi a stat acolo patruzeci de minute la temperatură potrivită. Şi coptura asta avea un damf de la vin, ceva magic că s-a răsculat şi căţeaua Boni şi motanul Farmache şi mi-au făcut larmă pe lângă cuptor de a trebuit să îi dau afară cu mătura.
Ei şi ştiuculiţa braconată a avut carnea aşa de dulce la gust că am mâncat-o aproape cu tot cu oase, lângă ea cu mămăligă caldă şi fără mujdei. Gustul copturii mele amintea de sărmăluţele de ştiucă oarecum pe care le fabrică lipovencele în deltă, dar avea un iz mai sălbatic de Timiş şi de braconeală. Iar foile de varză băteau la gust carnea ştiucii şi m-am îndopat ca un bezmetic neruşinat.
Doamne ţine Timişul şi ştiucile.
Şi pe braconieri…

3 comentarii:

Anonim spunea...

Uico,uico...sarmele de știuca merg tare bine în foi de vita ... și dacă lângă sarme mai pui și puțin hrean (doar frecat cu sare și puțin oțet de vin (smântâna-i scoate tot focu' și n-are farmec)atunci sa vezi masa împărăteasca...:).
P.S.:sarmele sa fie mici,moldovenești,sa te mângăie pe cerul gurii....

Uica Mihai spunea...

O să fac duminică o ediţie de sarme în foi de viţă, că sunt deja cât palma de copil. Dar umplutura lor o să fie din carne de pui şi în loc de orez o să pun arpacaş. Nu cred că o să aibe gust rău, că am citit reţeta asta la o blogeriţă cu năbădăi. Vă anunţ eu cum au ieşit sarmele.

Mihaela spunea...

Ce buna trebuie sa fie stiuca asta braconata, trebuie sa fac si eu, numai sa prinda sotul stiuca :))