Prăjitura Lepa Brena

Sunt dulce şi lipicios până în prăseaua sufletului meu.
Asta fiindcă ieri am stat până seara târziu să fac Vată de Zahăr cu maşinuţa mea veche de zece ani, în Parcul din Buziaş. Am avut cozi interminabile de tineri şi copii care s-au îndulcit cu beţele pline de vălătuc dulce şi m-am spetit. Iar fiindcă bătea un zefir de vânt printre arbori, mai lua cu el fărâme de vată dulce şi m-am trezit cu părul şi pielea îndulcite. A trebuit să stau în cada cu apă fierbinte ca să mă topesc de o pojghiţă zaharată, în care ce e drept, m-am simţit foarte bine. Am fost pentru trei ceasuri bune, un Uica de zahăr.
Astăzi o să mă duc din nou să fac vată ba mai pe deasupra am să trag şi nişte mere în candel auriu frământat cu scorţişoară. Vreau să se ungă copii din Buziaş şi să se mânjească pe obrajii lor. Că aşa-i frumoasă copilăria.
Şi acum de dimineaţă ostenindu-mă în joacă pe blog, am văzut că în crucea nopţii mi-a cetit postarea despre rugă un român pierdut prin San Diego California, şi el entuziasmat de prăjitura de rugă a bănăţanului a căutat pe Net reţeta pentru prăjitura Lepa Brena.
Care prăjitură se numeşte aşa fiindcă e dulce ca solista cu picioare lungi până la stele.
Sau ca Uica atunci când face vată pe băţ.
Şi fiindcă mi-s dragi Californienii iaca-tă, pun reţeta (una dintre multele ei variante bănăţene) pe blog ca să se dedulcească în America aia a lui. Dar înainte îi spun şi lui şi vouă:
Hristos a înviat!

LEPA BRENA PRĂJITURA
Fă un aluat comun pentru blat de tort, măcar din opt ouă.
Şi aluatul ăsta desparte-l în două cantităţi pe cât posibil egale. Şi uneia dă-i aromă de vanilie cu esenţă ori cu vanilie curată.
Iar celeilalte să îi faci obraz ciocolatiu cu cacauă fără să fii zgârciob.
Şi trebuie să coci în tavă mare pătrată două blaturi nu prea grosuţe, să fie cam de două degete. Şi cât stau ele să se odihnească te apuci de creme.
Freacă pe baie de abur zece gălbenuşuri proaspete cu o cantitate egală de zahăr pudră şi când începe să ţi se lege compoziţia, să pui unt topit, cam un sfert din cantitatea care îţi stă ţie pe abur. Şi mestecă vârtos, controlează temperatura şi trebuie să îţi iasă o cremă fină cu luciu şi sclipire de ochi de peşte viu.
Şi crema asta o să o împarţi în trei.
Prima parte se cuvine să fie cu aromă de lămâie stoarsă şi o pui repede peste blatul arămiu cu gust de cacao. peste ea pui al doilea strat de cremă în care pui cacao şi scorţişoară să fie contrast frumos şi de culoare şi de gust. Iar ultima cremă să o parfumezi cu rom şi în culoarea ei să o aşezi ca al treilea strat. Acum pui deasupra foaia de blat cea albă şi deaupra mai trebuie să faci un obraz din albuşurile care ţi-au rămas, bătute cu telul, amestecate cu zahăr şi esnţă de migdale şi doar un strop de gelatină înmuiată în apă caldă. Operaţia asta de pe urmă e cea mai periculoasă fiindcă s-ar putea dacă nu ştii să lucrezi cu cofeturi, să îţi cadă bezeaua. Iar deasupra de tot poţi să mai tragi o pudră de cacao şi să faci cu dinţii furculiţei nişte modele după cum te taie capul.
Acum trebuie să ai răbdare până a doua zi, fiindcă Lepa Brena trebuie să stea în culise, ca să se îmbine toate aromele şi să îşi tragă aluatul copt şi porţia lui. Şi la sfârşit să tai prăjitura asta în romburi cu un cuţit cu lama înmuiată în apă caldă şi rombuleţele să le aşterni printre celelalte mărunţişuri bănăţeneşti în aşa fel încât pofticiosul să răscolească cu degetele flămânde ca să îşi aleagă bucata preferată. Aşa fac şi eu la rugă şi mă îmbuib de dulce şi fac pântec şi larmă de foi umflat.
Cam asta-i Lepa Brena, nu mare scofală, dar cu gust de muzică cerească.
Să vă fie de bine.