Uica la Rugă

Sărbătorile de Paşti s-au revărsat peste noi cu bunăstarea sărăcăcioasă a crizei de îndoială prin care trecem. Scobindu-se în buzunare, tot bănăţanul şi-a umplut cămara cum a dat Domnul şi până la urmă iaca-tă că au ieşit lucrurile cum spunea Filozoful Sâma de la Oraviţa: Trabă bună şî masă bogată.

Eu unul personal, m-am dus să petrec Duminica Paştilor la Hitiaş, aproape de Lugoj, unde e rugă mare de două zile. Şi am fost musafir la un precin din cătănie, pe care să nu vă pară ciudat, îl cheamă Armando. Fiindcă atunci când s-a născut el, era la modă un film cu Sarita Montiel şi în filmul acela era un spaniol focos, dansator din călcâie de flamenco, pe care îl chema aşa şi care a înebunit toate muierile din România. Era un fel de Michael Jackson al acelei vremi şi  îl mai puteţi vedea şi acum pe NET cum bate din tocuri în draci. Aşa că pe prietenul meu îl cheamă Armando şi n-ar fi nimic dacă n-ar avea un nume de familie care se potriveşte ca nuca în perete cu bătutul din călcâi. Şi anume de ştiomp în satul lui îl cheamă Pizdrinţ. Aşa că socotiţi şi voi: Armando Pizdrinţ.

Dar prietenul Armo (aşa l-am prescurtat noi) nu se strofoacă şi are gospodărie închegată de bănăţan adevărat şi două fete măritate şi doi gineri ca brazii şi trei nepoţi la care m-am dus cu ciocolată şi ouă roşii.

Îi frumos Hitiaşul şi are şi un părculeţ în centru unde s-a urcat muzica pe scenă să le zâcă de joc şi prima dată m-am dus acolo să mă ţuc cu precenii mei. Erau acolo Cornel de la Herculane cu sopranul, Rică Vulpe un acordionist care parcă are zece degete la o mână şi bineînţeles Nicu Novac, ţucu-i sufletu lui, că a cântat cu atâta pacimă, că m-o ars în suflet.

Dar toată sara am stat cu Armando al meu în voreţ, la masă şi am beut la răchie şi am mâncat ca sparţii, că are Armo o mamă bucătăreasă erşti-klass şi parcă tot ce a gătit ea, a fost uns cu miere.

Masa a fost plină de aperitive ca la oraş, cu maioneze şi sosuri savante, ca să scoată ochii musafirilor, dar eu nu m-am uitat la ele decât aşa de compliment, fiindcă sunt sătul de farfastlâcuri de astea şi am stat cuminte până a venit supa.

Acum trebuie să ştiţi una şi bună:

Bănăţanu îi frate bun cu zupa cu tăiţei, văr primar cu sarmalele şi numai cuscru cu friptura şi salăţile. Adică o masă primeşte definiţia după cumu-i de bună supa şi cât de fini tăieţeii. Acolo se vede mâna gospodinei. Şi nu vezi tăiţei de la pungă în supa de rugă, ci numai făcuţi supt cuţit. Iar pe sarme le cheamă cocoane cu fuste multe şi cu miez împarfumat de carne bine dreasă şi cu o zeamă a lor cu gust de rai. N-o să vezi pe ele smântână, că împreunarea asta îi barbară ci numai saftul de piparcă şi părădaisă cu aromă de cimbru, mărar uscat şi foaie de dafin. Şi nu se pune coleaşă lângă, ci pită boamfă cu miez care amiroase a glie răscolită şi a subsioară de muiere în dârdoră.

Iar fripturile, cine se mai uită la ele, că cine nu ştie să frigă un but de carne, ori în cuptor ori în frisoare. Şi crumpei fripţi lângă, aproape ca la Mac Donald şi salată de buiezi cu oţet.

Iar la urmă, trufia bănăţanului, colacii. Toate felurile de mărunţişuri dulci, care se pun pe un fel de farfurii de cristal cu picior înalt, care se transmit în familie din generaţie în generaţie, şi suciturile cu nucă şi cu mac şi mai este o prăjitură cu o cremă în ea de zici că îi rai nu altceva şi pe care nu ştim cine, a botezat-o Lepa Brena.

Dar prima calitate a mesei de rugă este belşugul. Totul trebuie să prisosească, să mănânce goştii ca lupii şi nici să nu se cunoască, masa să rămâie tot încărcată. Şi răchia ce să vă mai spun… că nu există vorbe şi texte. Şi un vin limpede cu aromă de măr amestecat cu busuioc şi apă rece de la fântână. Aproape la fel de bună ca răchia. Apropape…

Şi am întrebat-o pe muma lui Armando, care acum îi babă căruntă, numai cu ochi tot jucăuşi, cum a făcut ea supa din care am mâncat patru blide.

Şi s-a mirat şi a zis:

Ia, am pus carnea în oală, o ţâră legumă, sare, piperi boabe şi două foi de dafin şi am lăsat-o să fiarbă cinci ceasuri cu fegeu deasupra. Mare scofală!

Numai atâta?

Numai atâta… am avut în troc cinci găini bătrâne, două raţe sterpe, cinci kile de piept de bou şi un karmanadl întreg scos proaspăt din porcul pe care l-a suguşat ieri Armando.

Aha! am spus, să fie carne multă.

Baba s-a uitat la mine crezând că mi-s betoc şi mi-a răspuns:

Copile, supă din corcoduşe nu se face şi nici din şireturi de la bucanci. Carne trebe şi foc mult şi moale. Şi tăiţăi tăiaţi cu mâna şi frământaţi cu multe ouă. Îţi măi aduc un castron?

Şi mi-a mai adus unul.

Astăzi să îmi închei treburile la Buziaş şi spre seară mă duc iar la Hitiaş să mânc supă şi sarme, să beau răchie cu Armando şi poate la urmă îi tragem şi un flamenco din călcâie pentru baba de mumă-sa.