Toată viaţa mi-a plăcut să gătesc şi mă simt lângă plită rotund şi fără colţuri ca un cartof în coaja lui.
Aromele bucătăriei sunt ideale şi creează o stare poetică vecină cu Nirvana. Nu se compară parfumul prospăt al usturoiului verde tocat pe planşa de lemn cu nici un Paco Rabanne din flacon de trei sute de dolari. Şi nici catifeaua plină de nervuri diafane a frunzei de spanac proaspăt spălate cu brocartul greu bizantin.
O să credeţi că Uica vorbeşte din stomac şi aiurea, dar ia intraţi şi voi în bucătărie căutând liniştea şi dacă o găsiţi, veţi înţelege.
Ieri am avut zi de filmare la Hotelul Parc din Buziaş. E un loc în care pătrund cu sfială şi dragoste, parcă ar fi a doua mea casă. Şi iubesc bucătăria restaurantului, fiindcă e imensă- te poţi plimba cu bicicleta prin ea, toată din inox nou şi curat şi plină de lumină. Bineînţeles că sclipeşte de curăţenie, bucătarul- şef Goaşă e un înrăit şi un maniac al rânduielii strălucitoare şi mi-e drag foarte de plita profesională cu striuri mari şi de cuptorul cu opt ochiuri de gaz. E acolo o împărăţie a oalelor şi cratiţelor uriaşe pe care nu le poţi căra de unul singur şi e normal, fiindcă în zilele pline se găteşte pentru patru sute de oameni. Iar restaurantul are sala frumos alcătuită cu o faţadă întreagă făcută din geamuri aşezate spre sud şi cu o acustică aproape de catedrală. Am gătit cu Goaşă două feluri de piftie, una de pasăre făcută din gheare de pui şi alta de porc trasă din ciolane şi picioare proaspete. Şi de fapt am făcut mule de aspic, răsturnate pe platou, cu straturi de legume, ouă fierte feliate şi bucăţi de carne fiartă în trei de-ul lor transparent. Gust de rai şi am mâncat ca nebunii, lângă o răchie bătrână de cinci ani şi un vin sec de Tirol, tânăr doar de anul trecut şi zglobiu în pahar. Am mai fript şi o şarjă de mititei ca să fac probă la o maia nouă pe care am primito drept mostră de la o firmă din Arad şi mi-a plăcut cum fac ăştia tocătura, cu arome şi textură adevărate.
Dar surpriza a venit pe nepusă masă fiindcă ne-am pomenit în mijlocul echipei de filmare, cu cel mai nou prieten al nostru, Iliuţă ciobanul- cum îi place lui să se auto-intituleze, stăpân de turme şi exportator de berbecuţi. Şi Ilie e un şarmant şi un viveur de care ţi-e drag de la prima până la ultima. Şi noi l-am invitat la masă, dar Ilie a strâmbat din nas şi a zis că i s-a pus pe suflet de carne şi are alte pofte sălbatice.
Că a auzit el că la Festivalul Vinului de la Timişoara am gătit Leurdă şi Urzici şi că i-ar fi poftă de o oală de fiertură de urzică neaoşă, fără carne, doar îngroşată cu puţin mălai.
Iar eu siderat, i-am promis că astăzi o să îi fac o oală de asta şi o să i-o duc la el la birou, în ferma unde dorm peste opt mii de capete de oi cu lapte.
Şi iată reţeta mea de urzici:
Prima dată culeg frunzele muşcătoare cu grijă, dis de dimineaţă, rupând doar vârfurile cu patru foi, că sunt fragede şi cu gust de sălbăticiune. Şi le spăl bine în trei ape, apoi le presar cu sare şi piper, le vântur în sită şi le las aşa să zacă.
Iar în oala de trei litri călesc un morcov, un pătrunjel, un păstârnac şi un sfert de ţelină, toate date pe răzătoare. Uleiul pe care îl folosesc e unul de porumb, galben ca soarele şi cu parfum inconfundabil. Şi mai adaog acolo în călitură două legături de ceapă verde şi o legătură de usturoi. Când mi se pare că leguma s-a înmuiat, arunc acolo urzicile şi peste ele torn doi litri de apă clocotită pe care o am pregătită pe cuptor. Şi mai pun înăuntru un buchet de verdeţuri legat cu sfoară: pătrunjel, ţelină şi doar trei fire de leuştean. Buchetul îl las să fiarbă cinci minute, apoi îl aruncă fiindcă şi-a pierdut toată puterea în zeamă. Şi las fiertura să dea clocot iute cam un sfert de ceas să se înmoaie toate bine. Iar într-un castron frec două ouă cu cinci linguri de unt topit, mai adaog cinci linguri de mălai cernut şi pasta asta o îndoi cu apă. Şi o torn încet în oala cu zeamă ca să se încorporeze, tot amestecând cu lingura de lemn. La urmă, mai dreg cu sare şi piper, toc înăuntru doi ardei iuţi şi acum vine momentul important.
În bliduţul de lut de jumătate de litru, aşez o bucată cât pumnul de caş proaspăt de oaie, rad deasupra nişte brânză veche din putină şi torn fiertura fierbinte peste. Şi brânzurile o să se topească de dogoare şi vor da un unt şi o smântână mâncării care devine mâncare pentru împăraţi.
Iaca, asta o să-i fac prietenului Ilie să mănânce la prânz.
Iar răchie şi vin are el că aşa-i la stână, beutura nu lipseşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu