URECHI DE PORC PRĂJITE

Am fost o săptămână şi chiar mai bine oaspete în oraşul Alcala de Henares, unde s-a născut pe la subsioara mamei lui, Miguel de Cervantes. Ba chiar am fost în casa memorială, transformată în muzeu şi am rămas interzis în faţa vitrinelor cu cărţi, unde Don Quijote trona tradus în optzeci de limbi ale pământului. M-a entuziasmat mai ales volumul tradus în chineză, cu ideograme scrise cu aur. Şi fiindcă simţeam eu nevoia să mă identific puţin cu Miguel şi cu Quijote, l-am rugat pe curatorul muzeului, să mă lase să stau preţ de un minut la masa de scris a idolului meu literar. Ma como no! A spus curatorul, puede seder tranquillo. (cum să nu, poţi sta liniştit).
Şi m-am aşezat într-un jilţ care a scârţăit enervat de suta mea de chintale şi m-am sprijinit de tăblia biroului, mai mult un scrin, intarsiat cu sidef şi furnir. Erau acolo şi trei sertare pe care le-am deschis pe rând, căutând nici eu nu ştiu ce ce, sub birouaş era o găleată de cupru, plină cu cărbuni iar în faţa mea trona o călimară de piatră albă fără cerneală în ea şi trei pene de gâscă. Am atins toate aceste lucruri, cu sfială dar şi cu mândrie, spunându-mi în gând, ia uite, fira-ş al mumi să fiu, unde a ajuns Uica Mihai din fundul Banatului, să stea la masa lui Miguel de Cervantes. Şi m-am umflat în pene ca un picador ucigător de tauri.
Dar m-am desumflat de tot, când curatorul mi-a zis că toţi vizitatorii vor să stea şi stau la masa aceea de scris şi că Cervantes n-a folosit-o niciodată şi nu a scris nici măcar un rând pe ea fiindcă a plecat de tânăr de acasă şi nu a mai prea dat pe acolo.
Aşa că oarecum dezamăgit, am traversat drumul la un restaurant care se numea Sancho Panza şi am comandat Urechi de porc prăjite şi o stacană de vin.
Şi m-am umflat la loc.

Reţeta de urechi de porc la tigaie

Urechea animală, reprezintă un oarece simbol la spanioli, nu am înţelas care anume, ştiu doar că toreadorului care înfrânge taurul săbiindu-l fără cruţare, i se dau în semn de omagiere a victoriei barbare, urechile tăiate ale taurului, iar la măcelărirea porcului pentru fabricarea de Hamon (jambon afumat) şi chorizo (cârnaţi) din urechi se prepară întâiul fel, care este prezentat pe taler de lemn gazdei alături de pâine proaspătă şi vin roşu sec.
Şi ca să întocmeşti felul acesta de mâncare ai nevoie de:
Două urechi de porc, pârlite şi spălate bine, frecându-le cu peria de paie ori cu sare grunjoasă.
Două cepe dolofane, preferabil roşii
O căpăţănă de usturoi pe care să îl faci pastă
Vin alb dulce, o măsură de sfert de litru
Piper boape, piper pisat şi ceva ardei iute, după cât îţi suferă fierea
Untură de porc pentru fript sau ulei de măsline
Şi prima dată pui să fiarbă urechile în vinul alb, îndoit cu puţină apă, adăugând boabe de piper şi un ardei iute, până se înmoaie ele bine şi ronţul lor se face albicios şi vrea să străpungă pielea de şorici.
Apoi urechile răcite, le tai şuviţe cam cum tăiem noi burta pentru ciorbă şi într-o tigaie în care sfârâie untura ori uleiul, depinde ce ai ales, le arunci şi le dai pradă flăcării dimpreună cu ceapa tăiată solzişori, amestecând în ele să se rumenească uniform şi să prindă o crustă ruginită. Şi atunci adaugi un polonic din zeama în care ai fiert urechile şi vezi că tigaia ta se va aprinde iar urechile se vor flamba scurt iar bucătăria se va umple de o aromă străveche pe care nu ai cum să o înţelegi. Şi mai rămâne acum la urmă să dregi astă friptură cu sare, piper nişte ardei iute tăiat rondele fine şi să o pui în farfurie încă aburind. Şi lăngă ea să ai pastă de usturoi, pâine din belşug şi vinul roşu gros, aşijderea.
Şi Quijote te cheamă.