Dragobete de Dragobete

M-am întors obosit acasă de la corvoada făcută pentru prietenii care vruiau să mănânce din mâna mea de Dragobete. Şi nici bine nu am intrat pe uşă şi Nemţoaica mă aştepta cu o coafură nouă. Şi când am fost mai atent, mi-am dat seama că şi-a dat şi cu farbă prin păr ca să nu i se mai vadă firele cărunte. Dar în rest părea în ordine, adică avea şorţ dinainte şi mirosea a ceapă călită. M-a ţucat şi nici măcar nu m-a întrebat dacă i-am adus flori. A luat pachetul de folie de aluminiu în care aveam o raţă friptă şi apoi mi-am dat seama că ceva nu e în ordine. Era plină casa de urme de aspirator, clanţele uşilor străluceau iar pe comoda de la fereastră am văzut o tavă cu fursecuri şi două pahare cu picior. Am ghicit pe loc şi la moment că în frigider se află o sticlă cu vin spumos de mure şi ceva mezelicuri. Adică ce naiba, era Dragobetele şi la noi!

Eu pe Dragobetele acesta nu l-am cunoscut dinainte, am auzit de el de la tembelul de Vadim Tudor acum nişte ani când l-a pus împotriva Sfântului Valentin, de care nici de el nu am auzit. Aşa sunt eu, mai crescut la margine de lume, că Banatul doar asta e Ţara de la capătul Ţării.
Hai, mi-a zis Nemţoaica, du-te de fă un duş şi te bărbiereşte că arăţi ca Sfântul Valentin după ce a postit nouăzeci de zile (te pomeneşti că a început Nemţoaica mea să citească scripturile). Şi vezi că ţi-am pus schimburi proaspete pe lavoar, că miroase după tine a măcelărie usturoiată.
Şi înainte să intru în baie, am văzut câinii… erau şi ei îmbăiaţi şi pieptănaţi şi gătiţi cu damfuri. Roni Cockerul avea o funtă albastră la gât supt formă de papion şi chiar îi stătea şmechereşte, iar Bony pechineaza şi cotarla de Veve aveau pe creştet panglici roz. Arătau exact ca fetele alea pe tocuri care se duc la Măruţă să stea pe Hepilică.
Hopa, mi-am zis, e groasă frate! Şi m-am băgat supt duş cu inima îndoită. M-am scăldat cum m-am scăldat eu, că apa era fierbinte şi mă ungea pe reumatismele din tot organismul şi tocmai mă săpuneam în faţa oglinzii să mă dau cu briciul, când s-a oprit curentul.
-Eşti întreg? Mi-a strigat Nemţoaica din sufragerie, vezi să nu calci pe gresie că alunecă…
-Au ! am zis eu, am observat. Şi am ieşit din baie plin de clăbuci şi numai în halat.Ce facem acuma am zis, că la noi când se ia curentul ţine câte o noapte întreagă fiindcă n-avem electrician de serviciu.
-Vino încoace a spus nemţoaica şi ţine-mi scaunul să nu cad. Şi s-a urcat ajutată de brichetă până la raftul de sus al dulapului în care ţine ea tot felul de vrăjitorii şi în care eu nu umblu, fiindcă am îndrăznit o dată să îi deschid uşa şi au căzut peste mine un milion de chestii dintre care unele chiar păreau vii.
De acolo a scos cutia în care ţine ormanentele de Crăciun, iar din cutie o coroană de cetină de plastic ornată cu beteală şi conuri de brad de mucava. Iar jur în jur, coroana avea şapte lumânări roşii ci fitil pe care Nemţoaica le-a aprins victorioasă.
A venit lumină în sat, m-a anunţat ea pompiereşte, să mergem să punem masa că eu am sta flămândă după tine, toată ziua.
Şi m-a condus la lumină de lumânări în sufragerie…
Doamne, ce rău e fără curent, casa părea o peşteră întunecată iar eu în halat şi cu spumă astringentă pe faţă mă simţeam un Neanderthal sadea.
Şi brusc mi-a fugit gându la marii domnitori de pe vremuri, la Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu şi restul de domni cu paloş. Cum o duceau ei în castelele alea imense fără curent, numai cu lumină de făclii şi lumânări de ceară luată cu japca din stupi, fără televizor, fără calculator, fără nici măcar un bec la sufletul lor, acolo. Cred că din cauza asta nici nu prea stăteau pe acasă şi una,-două, plecau la război. Că una e focul de tabără şi berbecele pârjolit la puterea lui şi alta zama de curechi înfulecată la lumină de opaiţ.
Când am intrat în sufragerie, am înlemnit.
Nemţoaica dădus la o parte şi într-o margine şi fotoliile şi masa cea grea cu scaune de trei chintale şi am văzut la lumina galbenă de seu o cergă maramureşeană care imită miţele de berbec bătrân, aşternută direct pe podea, la gura teracotei. Şi cerga era plină de castroanecastronaşecastronelefarfurifarfurioare şi la mijloc trona aşa cum bănuisem eu de la început, vinul spumos.
A pus Nemţoaica cetina cu lumânări pe pervaz şi a zis, hai, ia loc. Mi-am luat şi lenjerie neagră pe mine, dar fără bec nu se vede.
Nu-i nimic am răspuns eu cu inima cât puricele, nici la mine nu se vede că nu mi-am dat barbişonul jos.
Şi nici nu vedeam bine de la distanţă, fiindcă toată lumina era concentrată pe masa întinsă pe podele.
Mai întâi era acolo o salată făcută din macrou afumat, amestecat după ce e dat jos de pe oase şi dezbrăcat de pielea aurie, cu rondele de praz, fideluţă de salată verde şi doar ceva cubuleţe de cartof fiert în coaja lui. Şi măsline din belşug, că macroul şi măslina fac casă bună, iar deasupra doar ulei din seminte de dovleac, zeamă de lămâie şi mărar aspru la gust. O cunos bine mâncarea asta, e salata-ghiulea a nevesti-mi cu care m-a fermecat acum treizeci de ani. Şi culmea culmilor, stropise şi cu ACETO BALSAMICO, pe deasupra, din sticla ei secretă pe care scrie pe spanioleşte milenuevecuarantaytre, adică oţet de smochine balsamic din 1943. Acesta e elixir de te întinereşte şi te face vârlav oricât de moşcodău ai fi,
Apoi, în două castroane decorate cu inimioare, da un damf de proaspăt o supă cremă de ţelină care se face cam aşa:
Pui într-o oală să fiarbă apa iar în ea să pui şoriciul afumat pe care l-ai dat jos de pe o pulpă de porc şi un căţel- doi de usturoi nedezbrăcat de coaja lui. Şi rostul e să prindă apa gust de afumat, iar şoriciul poţi să îl dai câinelui Roni să uite de chinul că poartă papion la gât.
Iar acolo să pui să fiarbă o rădăcină întreagă de ţelină tăiată în cubuleţe şi doar trei felii de măr ionatan. Iar focul să fie moale, doar abur deasupra oalei să vezi, ca să nu se piardă tăria şi aroma din ţelină.
Şi rădăcina asta o faci pastă cu blenderul şi mai adaogi la ea unt galben, un gălbenuş de ou, sare doar de formă, un strop de zahăr şi piper negru.
Deasupra să presari tot ţelină verde, nimiicită bine supt lama satârului ca să fie ca un praf verde.
Şi crema asta supă e mai tare decât Viagra din pastile fiindcă nu ţine doar patruşopt de ceasuri, ci de la Dragobete până la Postul Sfintei Mărie Mari. Şi nici nu costă, şi nici nu…
Dar nu vă mai spun, că vă învăţ la rele.
Şi mai pusese Nemţoaica pe farfurii, în dungă şi asortate, felii de viţel rece cu hrean ras- moartea mea- şi bucăţi mari de caşcaval afumat pe care îl primim noi prin Prioripost tocmai de la Rucăr de la nea Pintilie, a cărui fată am boteza-o noi, când era Pintilie sărac şi salahorea la Drumuri şi Poduri. Acum e boer sadea, brânzar şi caşcavalier şi îşi exportă marfa în enşpe ţări.
Şi am mai văzut ca un fel de centru atenţiei o stecluţă micuţică şi străvezie ca cele în care se ţine parfumul. Acolo era afinată veche de trei ani, dreasă cu busuioc de la Muntele Athos. Şi băutura asta nu se bea ci numai se gustă, ca să îţi crească noaptea în faţa ochilor şi să te faci vârlav ca Zmeul Zmeilor când a prins-o pe fata Împăratului Verde.
Când am văzut toate pregătirile acele puse cu migală cap la cap şi în lumina blândă de seu roşu a lumânărilor, aşa m-a cuprins o smerenie şi o găleşenie (cuvântul acesta l-am inventat atunci pe loc) şi m-am întins peste cergă şi peste bucate ca să îmi sărut nevasta de Dragobete.
Şi n- am apucat să ne lipim buzele de altele că a venit nenorocitul de curent, s-au aprins toate becurile şi a pornit şi televizorul unde tocmai Măruţă o boscorodea pe una cu funtă de căţea în frizură.
Şi eu cu Nemţoaica am pufnit în râs, că ce era să facem şi după ce ne-am ţucat până la urmă, am dat iama în bucate ca doi nehaliţi.
Şi după aia ne-a pus în pat obosiţi şi abia suflând şi am adormit ca doi Dragobeţi.
Eu nebărbierit şi încă plin de spumă uscată pe obraz…
Nemţoaica în lnjerie de danteală neagră cu sită…
Al dracului Dragobete !
NOTA AUTORULUI:
Deşi această istorie pare veridică şi plină de realism ea are, pentru efect literar multe părţi inventate şi anume:
1. Nemţoaica nu poartă lenjerie neagră ci roşie, fiindcă oi suferi eu de multe boli dar daltonist nu sunt.
2. Nu am nevoie de Viagra ori de paleative. Ba chiar din contra !!!
3. Nici picat cu ceară nu aş mânca supă cremă de ţelină. M-aş simţi ca Duliu Zamfirescu. Dacă n-am încotro, iau puţină pastă în lingură, mă ung pe buze apoi dau repede cu şervetul de puplin şi râgâi fericit, ca şi cum mi-ar fi plăcut.
4. Cockerul Roni nu avea papion la gât ci tot o funtiţă roz în creştetul capului, de aceea a lăcrimat toată seara. Nu am avut curaj să i-o dau jos, pentru că de fiecare dată când am încercat, Boni şi Veve m-au mârâit.
5. Şi ultimul… să credeţi voi că am dormit în noaptea de Dragobete… HĂ!HĂ!