O plimbare de dimineaţă prin pădurea prospăt ninsă...
Am plecat vârtej şi val de cu zori (exagerez era trecut de zece dimineaţa) cu treburi importante afară din judeţ. Dar trecând cu maşina prin pădurea Silagiului, un codru mai bătrân decât imperiile scurse prin Europa şi Asia, nu m-a răbdat inima şi m-am oprit din marşul cu motor ca să mă plimb pe picioare pe sub stejarii groşi cât pântecul balenei ucigaşe. Nu pot să vă descriu, deşi mă ţin tare şi chipoş că am cuvinte la îndemână să croiesc imagini despre orice, ce înseamnă pădurea proaspăt ninsă. Nici nu mă îngrozeam că prin răritură umblă mistreţii cei cu colţi de argint şi lupii sburliţi cu pântecul supt de foame şi ochi de jăratec. Zăpada era aşa de stăpână peste univers încât plimbarea mea era ca o cădere prin liniştea vătuită de la începuturile lumii.
Uitasem unde şi pentru ce am plecat şi am stat între stejari ca un prunc neştiutor care acum deschide ochii în viaţă. Şi m-a nins şi a căzut neaua pe mine, de aproape m-am făcut om de zăpadă.
Şi greu de tot m-am smuls din oceanul alb de fulgi să plec la treaba care mă aştepta.
Dar toată ziua mi-a fost plină de lumină şi de căldura zăpezii care mi-a rămas în suflet pentru de-a pururi.
Lumea e plină de minuni mărunte pe care de multe ori nici nu le bagi în seamă. Dar unori se trage aşa o perdea şi te lasă să le zăreşti.
Şi cei care mă aşteptau să îmi fac meseria printre oale şi crătiţe, s-au mirat şi au rămas puţin într-o dungă, când m-au văzut gătind prin bucătărie nostalgic, cu un zâmbet de Budha pe buze şi cu mişcări moi de zăpadă şi omăt.
Poate că s-au temut că o să le greşesc mâncărurile şi că o să umplu masa cu poeme în loc de bucate săţioase.
Dar n-a fost aşa.
Am aşezat în blidele lor mâncare cu rafinament şi curăţenie ca a zăpezii din codru. Şi i-am văzut stând fermecaţi cu lumină clară în priviri, aşa cum cum am stat şi eu printre stejari.
I-am făcut să înţeleagă.
MASA IERNII PENTRU DRAGOBETELE PRIETENILOR
Aperitivul dintâi a fost o cremă spumoasă pe care am făcut-o din carnea fiartă a unui şalău, amestecată cu smântână groasă, usturoi, piper alb şi puţin vin alb de drăgăneşti. Aşezată pe feliuţe rombice de pâine prăjită şi cu miez de lămâie şi firişoare de tarhon murat deasupra.
Cel de-al doilea aperitiv l-am făcut din felii de sfeclă tăiate sub formă de inimioară, prăjite în ulei de măsline, unse cu hrean şi purtând deasupra felii de jambon afumat subţiri ca foiţa de păr.
Dintre ciorbe am ales pentru ei o ciorbă făcută din inimă de porc mai întâi călită în ulei apoi fiartă cu legume multe şi orez. Am acrit-o pe dânsa cu lămâie şi i-am dat culoare cu nişte gogoşari scoşi din oţet pe care i-am dat de trei ori prin maşina de tocat până s-au făcut o pastă purpurie pe care doar puţin am călit-o. Şi în loc de smântână am pus în oală un iaurt gros de oaie desfăcut mai întâi cu puţină apă rece ca se încorporeze bine. Şi mult leuştean uscat şi pătrunjel verde şi s-a făcut ciorba ca o vulpiţă obraznică cu botul plin de dinţi. Zeamă şi de trezirea poftelor şi ostoit mahmureală, fiindcă prietenii erau la masă înarmaţi cu sticloanţe fel de fel, de la răchia neaoşă, până la berea neagră a irlandezilor care dansează cu călcâiele step.
Dar nu s-au omorât musafirii cu ciorba, fiindcă ştiau din meniu că urmează destrăbălarea cea a cărnurilor fripte în cuptor.
Şi ce făcusem eu.
Aveam marinate de cu o zi înainte fleici de toate neamurile, porc, vită, oaie, apoi o curcă despicată pe la încheieturi, patru raţe grele de grăsime şi piepţii neruşinaţi ai unei gâşte îndopate. Şi era carnea când am pus-o în tavă, întunecată la culoare de la vinul negru de butuc în care fusese îmbăiată laolaltă cu usturoi şi belşug de mirodenii. Şi am amestecat vraişte cărnurile să se împace între ele cum o da Dumnezeu şi tava am lăsat-o trei ceasuri la foc mic în cuptor, mai sucălind-o, mai stropind-o iarăşi cu vin şi cu apă clocotită şi s-a făcut acolo în cuptor o friptură din care şi Scaraoţchi dacă ar fi mâncat, i-ar fi crescut aripe de înger.
Iar de garnitură le-am dat prietenilor bucheţele de conopidă fierte întâi şi apoi gratinate cu sos alb, morcovi întregi doar fripţi pe grătar cu ulei de măsline să fie crocanţi şi cu gust de rugină, şi strachini colosale de murături din butoi. Dar mai ales s-au omorât toţi după nişte pere pe care le-am pus eu în saramură cu sfeclă de s-a făcut inima lor roşă ca sângele.
Şi nu m-am îngrijit de desert fiindcă era o masă de alături plină de torturi şi tortuleţe sub formă de inimioară. Ca de Dragobete deh!
Dar n-a mai ajuns nimeni la dulciuri, toată lumea s-a oprit la fripturi şi aşa de bună a fost combinaţia de toate cărnurile, că m-am hotărât să mai repet reţeta ori de câte ori mi s-o ivi prilejul.
Dar ştiu că prilejuri n-o să mai fie multe, fiindcă uite, cu toată neaua fermecată de afară bate primăvara cu degetul în uşa bucătăriei şi aduce cu ea primele trufandale:
Urzicile, trifoiul iepuresc, păpădia şi ştevia.
Care încă la vremea asta stau supt zăpadă şi aşteaptă să îmi sară direct în oale şi cratiţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu