Gomboţii, sau găluştele cu prune cum le numesc bănăţenii, sunt preparatul care trezeşte nostalgii, pofte barbare şi chiar pasiuni.
Cam aşa s-a întâmplat şi în cazul meu, pentru cei care nu ştiu, în 2011, în Parcul Rozelor din Timişoara am făcut un record mondial de 3.300 de găluşte cu prune gătite în 24 de ore.
Dichisite cu sos de iaurt şi lămâie, ornate cu sirop de zmeură, au avut un succes nebun şi am văzut bătrânei demni zâmbind copilăreşte în faţa porţiei vârfuite.
De atunci şi până acum m-am jucat de-a găluştele în fel şi chip făcând probe dând rateuri ori obţinând sublime înfăţişări de gonboţi aşa că pot fi numit fără echivoc Împăratul Găluştelor.
Şi dacă nu mă credeţi "pă onoare dă cuvânt" apăi ia luaţi de aici:
GOMBOŢI APERITIV
Întocmiţi alene şi cu grijă un aluat pentru găluşte conform reţetei cunoscute: cartofi , făină albă, ouă, numai adăugaţi în plus în aluat câteva linguri de brânză proaspătă de vacă, sare mai multă, piper râşnit şi nişte seminţe de susan trase la tigăiţă.
Dacă aţi tocmit aluatul daţi- vă peste cap să găsiţi nişte caise din sortul acela micuţ cu gust dulce acrişor şi spintecaţi fructele pentru a le scoate sâmburul.
Iar în căuşul caisei (să nu fie desfăcută de tot astfel încât să o puteţi reconstitui) puneţi un cubuleţ de brânză sărată înveliţi caisa cu o felie străvezie de costiţă afumată şi îmbrăcaţi- o în aluat pentru a obţine gomboţul trufaş.
Şi batalionul de gomboţi vine fiert obşteşte aşa cum ştiţi, în apă cu sare şi chimion.
Iar găluştele fierte vin tăvălite pentru a isprăvi printr- un rumeguş făcut din biscuiţi săraţi daţi pe răzătoarea fină, amestecaţi cu caşcaval ras, nucă rasă, sare, piper şi un strop de unt fierbinte.
Minunile astea aşezate în farfurie acceptă diverse sosuri alături, chiar şi smântână neaoşă şi sunt atât de bune că cer vin alb sec lângă şi se mănâncă paşoptist, adică numai câte opt o dată.
Ei, sunt Împărat ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu