Mă aşteaptă un vichend de plastilină, numai bun de frământat între degete. Am să încerc să îi dau o formă mai acătării şi de aceea îmi încep dimineaţa în bucătărie.
Am avut noroc şi m-am agonisit din piaţă de la Badea Cârţan cu o bucată de castă de vită cam de trei kile şi mai bine. În banat i se spune bauflek şi este rânduită să dea cea mai bună supă cu gust de viaţă lungă şi aromă de bogăţie.
Rar pun mâna pe asemenea cărnuri şi numai drept chilipir de la prietenii care mă ştiu de pofticios şi dezmăţat în de-ale gurii. De aceea am alungat-o pe Nemţoane din bucătărie ca să nu îmi deoache oalele şi sufulcat şi mistuit de pofte barbare, m-am apucat de gătit savant. Şi nu vă rămân dator cu reţeta, ca să aveţi şi voi partea de plastilină care vi se cuvine
Supă nemţească de găluşte
Coasta de vită are os, seu şi carne cu fibră împletită, numai bună de fiert pentru o zamă bună şi de mâncat mai apoi rasol cu sos de hrean.
Mai întâi să tai două cepe în două şi să le pui cu tăietura lipită de fundul unei tigăi, la foc moale, ca să prindă ceapa rumeneală şi să înceapă să îşi lase mustul cel dulce.
Şi zvârr cu ceapa aşa tăiată într-o oală cu cinci litri de apă clocotită. Tot acolo pune un sfert de kilogram de morcovi lăsaţi întregi, pătrunjel rădăcină cam tot pe atât, păstârnac cam la o sută de grame şi o felie de ţelină, nu prea multă că înclină balanţa aromei în favoarea ei. Mai adaugă o tulpină de praz, un bucheţel de pătrunjel verde, o linguriţă de boabe de piper, două foi de dafin şi o lingură rasă de sare.
Şi lasă oala în voia ei, să clocotească abia auzit la foc moale timp de două ceasuri. Dcă focul e prea iute se tulbură supa şi e păcat, dacă e prea slab nu se înmoaie carnea şi o să mănânci un fel de talpă de bocanc militar.
Griă, nu spumui oala, acolo zace tot gustul, dacă vezi că spuma se formează deasupt, împinge-o cu lingura de lemn în fiertură că acolo e locul ei.
Când e gata supa, las-o să se odihnească un sfert de ceas şi o să vezi că deasupra se adună un seu galben, frumos mirositor.
Pe acela să îl aduni cu lingur aîntr-o ceaşcă dar mai lasă şi în oală că e de folos.
Şi acum urmează să strecori supa şă o pui la loc să fiarbă şi încropeşte nişte găluşte de gris după reţeta ştiută, numai să adaugi în ele când freci aluatul şi seul de vită din ceaşcă şi mai pune şi o linguriţă de unt moale. O să ai găluşte la suparlativ.
Iar carnea rămasă- o bunătate, bunăciune- te învăţ să o faci
Rasol de vită
Ia două rădăcini de hrean, coace- le o vreme în cuptor la foc potrivit şi ai grijă să nu se înmoaie prea tare.
Acum curăţe hreanul de coajă, dă-l prin blender adăugând un polonic de supă, un polonic de smântână , sare şi piper.
Iar carnea scoasă din supă pune-o într-o tavă alături cu legumele supei şi numai cinci minute las-o în cuptor la foc puternic.
Apoi nu mai rămâne decât să o pui în blid, stropită cu sos şi să înfuleci până nu mai ai aer. Dar ai grijă, lasă loc şi pentru o stacană mare de bere după, că aşa se potrivesc ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu