Precum expresia din titlu care provine din Oltenia, şi acest fel de mâncare este la fel importat de la olteni fiind de felulul său un preparat vânjos, adică de baştină de pe la Vânjul Mare, unde este ţîţa zaibărului cel putere de urs.
Iubesc meterhaneaua asta gătită în crucea verii, mâncare uşoară, ţărănesc- savantă, cu iz de luncă şi de vreme de coasă.
O repet cu voie de la Nemţoaica mea, ori de câte ori am prilejul să găsesc ciuperci albe pe pajiştea oilor, unde călcate de copite răsar de la Sfântul Ilie încolo. În ziua cu pricina, am cules o găleată întreagă în numai jumătate de ceas şi m-am ales şi cu un caş proaspăt de la ciobanul căruia i-am dat în folosiinţă reţeta asta şi mai încă una tot cu ciuperci de căpătâi.
Şi acuma vine rândul să vă învăţ şi pe voi, că nu- i mare scofală şi dacă n-aveţi izlaz cu ciuperci, ia să vă duceţi în păşunea de la supermarket şi să vă culegeţi de acolo din galantar.
Pui oltenesc cu roşii
Fă bucăţi mari un pui durduliu şi oacheş (adică fraţilor crepaţi-l în patru) frecaţi puiul bine cu sare, piper cimbru şi un stopişor de sos de soia (oltenii folosesc vin) şi lăsaţi- l să se odihnească un sfert de ceas.
Taie doi gogoşari babani în lamele fine, la fel fă şi cu un kilogram de ciuperci, iar roşiile mari cât pumnul de oltean feliaţi- le mai gros, că din ele vom întocmi capacul mâncării acesteia.
Şi aşezaţi într-o tavă pântecoasă bucăţile de pui, printre ele prefiraţi gogoşarii, ciupercile, mai daţi un damf de mirodenii şi de sare, iar deasupra întocmiţi capacul din feliile de părădaisă. Mai turnaţi în tavă niţică apă, niţel ulei ca şfung de start şi băgaţi tava în cuptor la 170 de grade pentru un ceas şi chiar mai bine.
Iar în tavă trebuie să ai un saft dulce, gras de la puiul cu târtiţă de aur şi cu aromă de viaţă lungă.
Nu vă uitaţi că porţia din farfurie e mică, o puteţi repeta de trei ori. Şi nu vă trebuie salată sau garnitură, ci doar pită proaspătă şi un zăibărel la urmă, ca să înţelegeţi deplin cum trăiesc oltenii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu