Duminică împâclită de toamnă

Curviştină aproape toamna asta, mi-a buzunărit sufletul şi mi-a supt toată vlaga de bărbat.

Tomnatec precum ea, m-am lăsat potopit de nostalgii şi aşa aş fi rămas, dacă nu mă trăgea afară de păr Nemţoaica din melancholie, gătindu-mi ca de toamnă: Ciorbă deasă de legume, musaca de cartofi, o tavă de orez în pături şi pandişpan hoţomănesc ca să meargă lângă cafeaua matinală.

Şi în timp ce în grădină cireşul buimac se lasă dezbrăcat de frunziş iar dovleceii târzii prind pojghiţă ca de brumă, mă dezbrac de tristeţuri şi de anomalia întomnării precoce şi pentru prima dată după nişte luni bune, mă aşez la tastatură să vă învăţ cum să transformaţi toamna cenuşie şi udă pe poalele ei zdrenţuite, într-un anotimp ferice şi gras ca un miel adus jertfă de preoţii lui Aramaic, zeiţei cu crizanteme în păr.

Aşadar:

Orez în pături

Să fierbi al dente, adică pe jumătate, cam două sute de grame de orez cu bobul lung, nelipicios, apoi să îl laşi să se umfle bine şi să piardă lichidul de surplus. 

Între timp, taie în cubuleţe egale cu zarurile de table, două vinete pântecoase, rade doi morcovi gugulani pe răzătoarea cu găuri mari, mai fă şi o ţelină potrivită cubuleţe, ceapă solzişori să nu pui multă şi să ai la îndemână câţiva căţei de usturoi.

Încinge acum un tuci cu fundul gros, pune în el o lingură vârfuită de unt de cel galben de gras, trei linguri de ulei de măsline şi căleşte legumele pe rând, mai întâi ţelina şi morcovul, apoi usturoiul feliat, ceapa şi la urmă vinetele.

Sper că ştii despre vinete că trebuie să le freci mai întâi cu sare, să le laşi la stors o jumătate de ceas, apoi să le clăteşti în apă rece cu zeamă de lămâie? Dacă n-ai ştiut, apăi afli acum.

Şi lasă legumele să se înmoaie, să sticlească în tuci şi la urmă, dă-le damf cu un pahar de vin dulce, alb sau roze, în care ai adăugat şi o lingură de oţet de mere, drege-le cu boabe de piper, cimbru şi dafin, ai grijă cu sarea, că a rămas redundantă din vinetele stoarse şi iaca- tă, când ţi-a scăzut începutul ăsta de tocană de legume ca să aibe şi consistenţă şi textură, tragi tuciul la o parte şi te aşezi să bei un pahar din vinul care ţi-a rămas.

Între timp mai unge o tavă cu unt, bine de tot ca să dai saft păturilor apoi fă în ea o podişcă de orez, gros de trei degete, pudreaz- o cu nucuşoară şi puţin piper, apoi rânduie un strat de felii de roşii tăiate mai subţirel,  pudrează-le cu sare, busuioc tăiat finuţ şi niscaiva cimbru, rânduie legumele călite în pat gros, mai acoperă-le cu un strat de felii de părădaisă asezonată ca mai înainte şi la urmă aşează încă o cuvertură de orez, pe care să îl mai stropeşti cu unt topit în crăticioară.

Şi tava asta vine băgată în cuptor la 170 de grade pentru o jumătate de ceas, apoi măreşti temperatura pentru zece minute, preferabil la 220 de grade şi gata.

Să ai pregătită o ulcică de sos de roşii rece lângă tavă (dacă eşti puturos şi ţi-e lene să îţi tragi un sos în soteuză, merge şi un ketchup de calitate), contrastul dintre fierbinte şi rece o să dea o mixtură a gustului fenomenală şi iaca- tă:

Ai o farfurie cu gust de toamnă- regină a curcubitaceelor şi uiţi de ploaia măruntă, ţîrîită, de norii care par pe cer galoşii unui uriaş tembel şi te întremezi în spirit, aşa cum m-am întremat şi eu.

Acum vă las, mă duc să mai îmi scot o porţie zdravănă şi vorbim mai încolo despre musacale şi pandişpane, că doar şi ele fac parte din arsenalul de îmbrobodit toamna.

Ce dacă vine toamna iară

Cu ploi cu frunze cu tăceri

În noi e-atâta primăvară

Cât douăzeci de primăveri.