Dumnezeu te aşează într-un loc anume atunci când îţi dă trup şi suflet şi nu te lasă să îţi alegi tu ţara, mediul şi familia în care să te naşti. Suflă numai duh peste tine şi te întrupează, blagoslovindu-te ca pe un fiu al Său între cei mulţi.
Singurul lucru pe care ţi-l dă la naştere din belşug este IUBIREA la care nu se arată zgârcit, ba dimpotrivă, de multe ori darnic peste măsură.
Dar se întâmplă că pe unii dintre cei născuţi, viaţa îi duce în locuri şi unghiuri ascunse ale vieţii unde ei, ori cu voie ori fără de voie, se dezbracă de iubire pierzând-o. Sunt oameni care trăiesc numai pentru a trăi, orbi la frumuseţile din jurul lor şi mereu netihniţi în viaţa lor petrecută în afara iubirii.
Şi judecând aşa, mă necăjesc pentru cei aflaţi în această stare, măcinându-mă într-o mâhnire nicidecum alinată şi de multe ori copleşitoare.
Că mi-aş dori ca toţi oamenii de pe pământul ăsta să fie buni şi încărcaţi de iubire, e firesc, normal şi creştineşte definit...
Dar faptul că mă necăjesc pentru asta, poate fi socotit oare drept şi cinstit?
De ce nu îmi văd de ale mele şi de sufletul meu mărunt, firav şi neînsemnat?
Aşa mi se întâmplă să trăiesc şi numai frumuseţea dimineţilor încărcate de lumină, a zilelor colindate de zâmbete şi a serilor cu poezie şi tihnă, mă ţin aproape de Dumnezeu, de oameni şi de mine însu-mi.
Acuma gata cu simulacrul ăsta de filozofie, e vremea să ne ocupăm de bucătărie.
Flori de soc pane
A înflorit în grădină liliacul, timid şi ruşinat că se dă în spectacol şi lângă el socul are deja boboci mărunţi fără snagă.
Dar în câteva zile o să îşi deschidă şi el buchetele florale ca să mi le aşeze mie pe masă prefăcute în bucate de frupt.
Şi vă învăţ şi pe voi despre paneurile acestea miraculoase.
Alege flori mari cu bobocul întrupat şi stropite cu polen dulce. Să tot fie floarea de o palmă, ca să ai ce alege în farfurie şi culege-le tăind cu o foarfecă şi aşezând florile cu grijă într-o coşniţă ca să nu se scuture polenul cel aromat de pe ele.
Şi ajuns în bucătărie, numai să clăteşti uşor florile în apă cu zeamă de lămâie, apoi să le tăvăleşti prin făină, prin ou bătut cu furculiţa şi amestecat cu niţică smântână, apoi prin pesmet râşnit din pâine veche şi uscată.
Şi iute frige florile acestea în ulei adânc, bine încins, numai o jumătate de minuţel pe o parte şi alta, apoi pune-le într-o farfurie să se stoarcă de ulei şi pudrează-le cu zahăr râşnit, scorţişoară şi doar un strop de boia de ardei dulce.
Şi aşezate în farfurie, să pui lângă ele ceva din compotul de fructe rămas de anul trecut în cămară, ori dacă nu ,fierbe repede nişte mere glazurate în zahăr, că tare bine se potrivesc dimpreună.
Şi nu sta pe gânduri filozoficeşti ca mine, că îţi strici pofta de mâncare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu