2.14.2015

Moare cu curechi

M-a cuprins febra bucatelor de post, chit că astăzi sunt MOŞII DE PIFTIE  ŞI SE CUVINE SĂ AI PE MASĂ AŞEZATE PIFTII GALBENE DE GRĂSIME, SARMALE BINE ÎNDESATE ÎN FOILE LOR CU CARNE ŞI PROASPĂTĂ ŞI AFUMATĂ ŞI COLIVĂ DIN GRÂU CURAT FIERT ÎN LAPTE CU MIERE ŞI SCORŢIŞOARĂ, eu iaca- tă atipic şi sucit cum bine mă ştiţi, m-am apucat să îmi fierb o moare de curechi, străvezie şi de post la care m-am gândit să vă dau reţeta în avans ca să o aveţi la îndemână de după optezeprezece a lui februar încolo. Şi vă mai spun înainte de a purcede la treabă, că dacă are mâini de aur, bucătarul poate face şi bucatele de post să fie închinăciune stomacului şi rugăciune de mulţumire către bunul Dumnezeu care a făcut toate roadele pământului.

MOARE DE CURECHI

Să iei o chită de pătrunjel, una de ţelină, una de mărar şi câteva fire de leuştean din congelator, mai o linguriţă vârfuită de boabe de piper, una de seminţe de măra, ceva sare închipuind un gust şi pe toate să le opăreşti într-un vas adânc, cu doi litri de zeamă de varză clocotită.
Iar în altă oală pune să se călească cu trei linguri de ulei, două cepe mari, un gogoşar scos din marinată, doi morcovi, un pătrunjel, un păstârnac, un sfert de ţelină şi o gulie mare, din aceea cu coaja roşie. Şi toate legumele să fie tăiate mărunt ca zarurile de table şi să le osteneşti în oală cu limgura de lemn ca să prindă rumeneală uniformă. Adaugă acum o căpăţână de varză acră tăiată făşii ca degetul , toarnă doi litri de apă clocotită peste şi lasă să fiarbă zeama cam un ceas, să se înmoaie curechile. Atunci ar fi momentul să torni şi zeama de varză strecurată prin sita fină şi să adaugi o poală de cartofi curăţaţi de coajă şi lăsaţi aşa întregi, dar bagă de seamă să fie cartofi mici, puţin mai mărişori decât nuca.
Şi oala o mai laşi să fiarbă un sfert de ceas şi gata.
Tipăreşti în tuci o mămăligă fierbinte, vârtoasă şi cu aromă de pocăinţă, pui strachina de ciorbă lângă însoţind- o şi cu nişte ardei iuţi şi of- of-of, ce patimi stomacului tău îi dai , că parcă nici n-ar fi post.