10.21.2014

Tort aperitiv





safras
Vineri, TVR TIMIŞOARA aniversează 20 de ani. Fetişcană sprâncenată, televiziunea pentru care lucrez din 2008, adică de 7 sezoane pline, începe să devină femeie în toată legea.
Poate că am nimerit comparaţia cea mai fericită, dar aşa îmi iubesc eu locul de muncă, cu respect, cu seriozitate şi mai ales cu dedicaţie totală.
În emisiunile pe care le realizez cu Veronica Mihoc - şi sau adunat peste trei sute şi mai bine- găsiţi sufletul lui Uica şi zâmbetul şi lacrima crescute în Banat.
Aşadar vineri ne chefuim în lege, toată suflarea postului, iar joi, am să merg cu veronica, la Deta, un mic orăşel din pusta bănăţeană unde vom pregăti un tort uriaş la una din cele mai faimoase cofetării din Timiş, cofetăria Sava, din care să se înfrupte toţi televizoriştii mei.
Dar fiindcă nu îmi e îndeajuns, o să mai pregătesc ceva surprinzător, o găselniţă de-a mea veche de peste 30 de ani, pe care o prezentam la chefurile prietenilor ca punct de atracţie.
Este vorba despre un tort fals, un tort aperitiv sărat şi picant, care merge foarte bine lângă băutură.
Şi iaca, vă dau şi vouă reţeta că aşa sunt eu suflet larg !!!




          TORT DE MĂLAI

Coaceţi unul sau două blaturi de mălai după următoarea reţetă:
Opăriţi jumătate de kilogram (pentru fiecare blat) de mălai grisat, cu 1 litru de lapte fierbinte, amestecaţi bine pentru răcire, adăugaţi 400 de grame de făină albă de patiserie, 50 de grame de drojdie, jumătate de pachet de unt, o lingură de zahăr, una de sare şi puţin ulei de măsline.
Frământaţi o cocă puţin mai fluidă pe care o turnaţi în forma de copt detaşabilă, unsă în prealabil cu unt.
Coaceţi la 200 de grade timp de 40 de minute.
Lăsaţi blaturile să se răcească, apoi tăiaţi-le în două transversal.

Acum cremele:
1 Frecaţi o jumătate de kilogram de telemea rasă cu un pachet de unt, adăugaţi boia dulce şi boia iute, cubuleţe de jambon, potriviţi gustul cu piper şi cimbru.
2. Frecaţi un sfert de kilogram de brânză proaspătă de vacă cu un păhărel se smântână, mâsline  tocate foarte fin, cubuleţe mici de ardei gras, asezonaţi cu piper, sare, busuioc uscat.
3. Frecaţi un sfert de kilogram de brânză proaspătă de vacă, cu un sfert de kilogram de telemea, adăugaţi caşcaval ras, ciupercuţe din conservă bine stoarse şi tăiate mărunt, nuci sau arahide pisate, rucola tocată, ardei iute din belşug, asezonaţi cu piper alb, sare şi capere tocate.

Umpleţi blaturile clădindu-le unele peste altele, cu un strat generos de pastete, iar deasupra faceţi o glazură din frişcă bătută cu sare, piper alb şi doar puţin oregano.
Tăvăliţi sâmburi de nucă şi alune prin ulei de măsline amestecat cu boia, cimbru, sare şi piper şi ornaţi cu ele tortul. Mai puteţi face floricele şi ornamente din legume marinate în oţet ( sfeclă, ardei kapia, castraveţi, arpagic) după fantezie şi îndemânare.
Aperitivul este unul grozav, la fiecare chef unde se găsea pe masă, era bătaie pe el şi niciodată nu era îndeajuns.
Dacă doriţi ceva şi mai special, puteţi adăuga în aluatul fluid, înainte de a-l turna în formă, cubuleţe de mezeluri afumate (jambon, costiţă, cărnaţi) prăjite întâi la tigaie şi stoarse de grăsime, cubuleţe de caşcaval şi măsline fără sâmburi.
Hai, la treabă fârtaţi !!!



Un comentariu:

Unknown spunea...

Cum comand si eu o carte?