8.04.2014

Pizza de la miezul nopţii

Priinţul răzgâiat de nepotu-meu Vlad, s-a trezit noaptea, la vremea în care strigoii se spală pe dinţi şi îşi calcă hainele de gală ca să iasă în lume, că vrea Pizza şi vrea Pizza şi vrea Pizza.
Şi cum moşul lui, adică Uica, adică eu, îi face toate voile din lume m-am apucat la ora unsprezece şi un sfert să construiesc din ce te miri ce o pizza pe repede înainte, mare cât roata carului şi cu iz de Italie ţărănească adevărată.
Că doar nu vă închipuiţi că Giuseppina, Margherita şi Cipolina frământă şi concep turta asta ca la restaurant.. Ţăranul italian când vine de la câmp obosit, nu mai stă să caute rafineţuri şi farfastlâcuri. Vrea rapid, săţios, bun la gust şi neaoş. Bea şi o ulcică de Chianti ori de poşircă de-a casei şi bagă cornul direct în pernă fiindcă o dată cu cântatul cocoşilor pleacă iar la Lavoro, Lavoro, Lavoro.
Şi lucrând eu cu ţăranii italieni multă vreme fiind paznic şi mulgător de capre în Piemont, am deprins turta lor în forma originală şi iaca-tă Vlad m-a obligat să mi-o reamintesc şi să o fabric urgent şi momentan.
Şi m-am gândit că se cuvine să vă dau reţeta şi vouă, că poate vi se iveşte urgia cu un nepot sucălitor ca al meu şi iaca veţi putea scăpa cum am scăpat şi eu.
Am început la unsprezece şi un sfert şi la douăsprezece trecute fixe, când mi-a bătut în geam primul strigoi, piţa era şi gata mâncată.
Deci luaţi aminte !



La aluat, că ăsta-i cel mai important, să respectaţi cu sfinţenie ce vă dictez, altfel o llăiţi şi vă iese turta nedospită şi searbădă.
Amestecaţi într-un castronel 30 de grame de drojdie cu trei linguri de ulei şi o linguriţă de sare, până obţineţi o pastă omogenă, lucioasă şi consistentă.
Într-un vas de frământat puneţi jumătate de kilogram de făină dată prin sită, făceţi o gaură de vulcan în mijlocul ei, turnaţi acolo drojdia, un sfert de litru de apă călduţă, o lingură rasă de zahăr, un ou şi începeţi să frământaţi de la margini spre centru cu degetele răşchirate întâi, apoi cu pumnii până aluatul prinde luciu, se desprinde de pe vas şi de pe mâini. Asta durează cinci minute. Acoperiţi vasul cu un ştergar curat şi lăsaţi-l la dospit până faceţi sosul.

                                                                                                                                   

Daţi pe răzătoare două roşii mari (ale mele au cântărit împreună 700 de grame, culese de pe aracii mei) amestecaţi-le cu cimbru proaspăt fin tocat, câţiva căţei de usturoi aşijderea, sare, piper măcinat şi un strop miere.
Nu vă speriaţi că în sos vor fi şi seminţele şi pieliţele roşiilor, acolo e tot bunul.
Şi dacă aţi făcut sosul luaţi aluatul pe planşetă, întindeţi-l pe strat de făină cu sucitorul să prindă forma tăvi şi aşezaţi-l în tava care a fost unsă cu ulei şi pudrată cu făină. Ungeţi blatul cu sos într-un strat gros şi uniform, deasupra radeţi orice fel de brânză aveţi prin casă, mai puneţi un mezel ceva tăiat felii, fâşiuţe ori cubuleţe, neşte ardei gras tăiat fir de păr, unu- doi-trei ardei bulgăreşti tocaţi, şi la urmă felii de roşii.
Dacă nu aveţi ca mine tavă de 50 de centimetri, puneţii turtoiul ăsta în două tăvi că nu se întâmplă nimic !
Şi acum urmează şmecheria, puneţi tava în cuptorul rece, potriviţi-l la 250 de grade şi daţi-i drumul să meargă cinsprezece minute. Temperatura crescând treptat, aluatul va avea o a doua dospire în cuptor, o să crească dar nu din calea afară fiindcă stratul de sos îl dă înapoi, iar la final temperatura maximă va rumeni pizza şi o va face mai mult decât mîncabilă.
Adorabilă...
Formidabilă...
Necomentabilă...
Ca pentru nesătui.
Na, că vi-am dat de lucru, aştept veşti de la voi să vedem ce vi-a ieşit şi cât v-aţi chinuit.

Un comentariu:

violeta spunea...

Grozava !!!!! Nu o voi face la miez de noapte ( la noi strigoii merg mai devreme pe faleza la zilele orasului ) , dar o voi face cu siguranta mai pana-n ora sase seara , ca o femeie batrana ce sunt si cu frica de Doamne - Doamne , sa nu se "depuna " ! Merge si un vin de-a lui Ilie !!!! Sa ne traiesti !