Postul şi postirea

Petrică e un bărbat între două vârste, mai mult înspre vârsta a doua, vecin de oraş cu mine şi ajutorul meu pentru treburile gospodăreşti prea grele pentru bătrâneţea mea începută cam de timpuriu.
De fiecare dată când vine să îmi trebăluiască prin ogradă, dincolo de plata înţeleasă, îl omenesc aşa cum stă în firea bănăţanului, cu ce am în cuină, în frigider şi în cămară.
Nu refuză niciodată nimic, mănâncă şi bea tot ce îi pun dinainte, făcându-şi trei cruci mari înainte şi altele trei după.
Nu e sfios, nici prea comunicativ, are un fel de echilibru al lui care te face să îl îndrăgeşti.
Nu mai vorbesc de bunul simţ, niciodată nu mi-a cerut nimic, nici măcar o ţigare din pachetul pus la vedere, deşi e un dohonaş înrăit şi scoate fum şi pe urechi. Am eu grijă întodeauna să îl opresc din lucru ca să îl tratez cu o cafea la ibric şi tutun lângă, să îi dau un pahar de răchie ori vin.
Şi mai stăm şi noi la givan ca doi bărbaţi, vorovind despre una şi despre alta.
Şi îmi aduc aminte cum în postul paştelui, în primăvară, când a venit să îmi rânească în grădină, am stat noi de vorbă despre post şi despre mâncarea postului.
Şi Petrică mi-a argumentat în timp ce sufla fum pe nări, că degeaba mănânci tu buiezi din grădină şi bucate neunse, dacă în gând tânjeşti după săţios iar pe deasupra mai şi sudui în gând că viaţa asta e întoarsă cu curu în sus şi toate merg ca dracu.
Uico, mi-a spus el, eu ţin post şi când îi de slastă, nu ştiu dacă anu ăsta am cumpărat în total un kilogram de carne, că mi-a dat Dumnezeu buzunare sparte şi portofel cu gaură. Sărăcia asta de viaţă mă bagă numa în cotloane şi ce să mai îmi fie gândul la post, mănânc urzici de când răsar în febroarie, până în mai când le dă floarea.
Lasă să ţină post ăi cu bani şi cu sănătatea în piuneze, noi ăştia pălmaşii ne rugăm la Dumnezeu oricum zi de zi şi Domnu stă cu urechea la noi şi ne ascultă.
O nu vezi că nu se prind bolile de mine şi mi-s tare ca un taure ? Nu înţelegi că Dumnezeu mă trimite la oameni să le fac lucrurile pe care ei nu le pot face, nu le ştiu ori nu le vreau? Că am locu meu în rînduiala asta mare care se numeşte viaţă? Nu ţin post Uico fiindcă iaca, până acum toată viaţa mea a fost un post şi cred că şi de-acu înainte, tot aşa va fi.
Bine, recunosc, nu mi-a spus Petrică cuvintele chiar aşa, dar în mare şi în esenţă aşa rezultau ele.
Împăcare, seninătate pe cât cu putinţă şi puterea de a merge tot înainte, privegheat de Dumnezeu.
Cred că ăsta-i postul adevărat.