La mine în cuină îi cald şi bine, miroase a inimă de măr copt şi a carne pârpălită în tavă. Îmi fac poftele aşa cum vreau eu, sunt măcar dimineţile boier, Nemţoaica e la lucrul ei, eu doar cu câinii şi cu amintirile proaspete ale filmării de alaltăieri, de la Dorobanţi. Un sat unguresc de pustă, aproape de Vama Borş, cu oameni grozavi, calzi primitori, aşa cum numai Ungurii din Banat pot fi şi mai presus de tate îndrăgostiţi de muzică. Au un instrument special, nici nu l-am mai întâlnit "viu" până acum. Se numeşte ţiteră, are atâtea corzi că ţi se zburleşte părul în cap şi sunetul dulce, parcă făcut din picuri de miere. Iacă aşa arată ţitera şi ţiteraşii ei:
Şi nişte mini-ţiteraşi:
Iar eu cu Marica, prietena mea nou descoperită, cântăm la ţitera cu coadă:
Dar hai să lăsăm raftul cu potrele şi să vă spun cum mi-am zburdat eu sufletul mâncând o trufanda rară.
RAŢĂ CU VAR ZĂ LA CUPTOR
Îţi trebuie mai întâi să jecmăneşti o raţă grasă, de pulpele ei. Eu le-am luat din galantar, nişte durdulii de pulpe cu slănina fină pe ele de un deget. Si le-am crestat frumos în careuri şi le-am înmuiat textura cu sare, piper şi doar un fir de cimbru, ca să le las să zacă nişte ceasuri.
Cum se spune la manual, o marinare uscată, care are rolul de a frăgezi carnea şi a îmbina nişte arome subltile într-una nouă şi mai subtilă.
Apoi am tras pulpele în tigaie doar cu un strop de ulei ca să pot carameliza grăsimea, care altfel se topeşte şi fuge toată în tavă Şi o să ai un sos gras şi o carne secată. Dar focul iute, grijă să prindă pulpele doar rumeneală, iese ceva grozav şi îţi miroase bucătăria ca o pajişte din raiul mâncăilor.
Între timp, într-o oală am clocotit nişte verze de Bruxelles mai mărişoare, în apă cu sare, boabe de piper şi dafin. Verzele au fost crestate în cruce ca să se pătrundă până în inima inimii lor şi o dată scoase din oală au stat zvârlite un minut în apă rece ca gheaţa.
Procedeul e iarăşi unul de manual, se numeşte blanşare şi are rolul de a păstra vie aroma legumei şi culoarea.
În tigaia în care am fript pulpele de raţă, am dinstuit în grăsimea rămasă, feliuţe julien de ardei Kapia roşu, specific unguresc, felii de roşii, -ce frumos le spun ungurii porodici-, şi doar un sfârc de ceapă roşie.
Şi în tavă am aşezat pulpele raţei crăcănate, verzişoarele crestate şi am napat totul cu legumele trase la tigaie, mai stropind cu sare, piper, cimbru şi două pahare dintr-un vin limpede şi aromat, demisec de deal însorit, ca să avem şi un sos bogat.
Şi tava s-a dus să stea în cuptor la 170 de grade, cam cât ne-a trebuit nouă să radem o litră de pălincă de caise.
Iar când am scos-o de acolo, rumenă şi cu saft, neam făcut trei cruci mari şi am purces la a o înfuleca până oasele strălucitoare au mai rămas doar, ca mărturie a măcelului răţesc.
Petrecere de fraţi într-u ale stomahului, unguri şi români laolaltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu