11.14.2013

Greşeală de bucătar

Da, se întâmplă şi la case mari, să îţi iasă o mâncare greşit, condiţia principală e să nu disperi, să perseverezi şi să elimini greşeala, ceea ce în cazul de faţă a fost imposibil.
Fiindcă:
- oaia mare, ziua scurtă
- foarte mult de filmat, locuri impresionante care nusai să rămână în arihiva de suflet a emisiunii
- o răchie atât de bună că era păcat să nu ne ocupăm de dânsa.

Aşa că reţeta mea de SLOI DE OAIE http://uicamihai.blogspot.ro/2011/11/carnati-de-oaie-si-sloi.html
s-a făcut numai pe jumătate, dar din feicire, jumătatea cea bună.
Adică, am preparat carnea precum în reţetă, o pulpă, o spătă, jumătate din coaste şi o halcă de spinare cu tot cu gât, tăiate în hălci mari, puse în ceaunul cel mare cu foc iute,  mirodenii, sare, piper boabe, dafin, cimbru crenguţe încă verzi, câteva cuişoare, scorţişoară, şi am fiert-o cu apă puţină, până a căzut toată carnea de pe oase, asta însemnând şase ore ciinstite.
Între timp gazda, ne-a curăţat burta oii, a frecat-o cu sare, mălai şi a limpezit-o în o sută şi un milion de ape, până s-a făcut albă ca obrazul de fată mare de la pustă.
Iar carnea fiartă, după ce a căzut de pe oasele pe care le-am dat câinilor să se înfrupte şi ei, a mai stat să se rumenească, de data asta la foc moale, numai în seu de care am avut grijă să nu se caramelizeze, amestecând-o mereu..
Acum urmează partea aia pe care nu am făcut-o decât de mântuială. Am umplut burta oii cu carnea şi seul din ceaun, urmând să o coasem, să o punem la rece să se sleiască sub presă de scânduri cu bolovani deasupra, dar a picat noaptea peste noi şi nu mai aveam nici timp nici răbdare să stăm aşa flămânzi după sloi.
Aşa că doar am filmat cele de trebuinţă mimând că facem sloi şi am răsturnat toată carnea înapoi într-un vailing încăpător, am mai adus pâine proaspătă şi încă un rând de sticle de răchie, şi într-o jumătate de ceas, am ras tot, fericiţi şi unşi pe bărbii cu seul dulce al  oi.
Toţi meseni s-au mirat şi au rămas încântaţi de aroma oii gătite haiduceşte aproape, şi m-au rugat să mai vin pe la ei şi să mai greşesc câte o oaie aşa.

 Iaca-tă animalul de oaie, că jurai că-i viţel...
 Muncă grea la despicat...
 Muncă grea şi la tranşat şi la făcut focul...
 Dar i-am cântat Doina oilor...
 Am descântato cu răchie şi poveşti...
 Şi ne-a ieşit un miracol de friptură...
 Au îmbucat fiecare cu ghiogârţi...
 Iar gazda, Iacob, ne-a rugat de sănătate !

Mulţumesc gazdelor, oameni dulci cu suflet mare:
CAMELIA CEOCU BOJIN, CU SOŢUL EI MIHAI 
şi părinţilor, gospodari fără cusur
IACOB ŞI LENUŢA BOJIN
precum şi tuturor care ne-au stat împrejur şi ne-au  făcut ziua frumoasă !


Niciun comentariu: