Cârnaţi de Haţeg

M-am întrebat de foarte multe ori, pe scara evoluţiei, ce a făcut ca omul să se deosebească definitiv şi irevocabil de maimuţă.
Şi după îndelungi frământări, răspunsul mi-a venit ca o străfulgerare, într-o seară târzie de iarnă, pe când eram în bucătărie (cuina mea cea de toate zilele) şi mă chinuiam să înghesui într-o tigaie mult prea mică, nişte cârnaţi mult prea mari.
Era pofta nebunească a Nemţoaicei mele să mănânce la miez de noapte, cârnaţi fripţi cu varză călită.
Şi cum vă spuneam dintr-o străfulgerare, am înţeles ce ne deosebeşte de maimuţa din care ne tragem (mă rog, unii nu s-au tras de tot).
Deosebirea constă în faptul că noi facem cârnaţi, iar maimuţele nu.!!!
Sper ca pentru această descoperire să priimesc Premiul Nobel şi vă jur pe cinstea mea, de toţi banii premiului, voi cumpăra carne şi am să fac atâţia cârnaţi încât să pot înconjura planeta pe la ecuator.
Şi liber pentru voi dragii mei, să îi mâncaţi pre dânşii !
Dar până iau premiul ăla de cârnaţi hai să vă dau o reţetă mezelicească adevărată şi bună ca un Premiu Nobel mai mic:
                                                        CÂRNAŢI DE HAŢEG

Ai nevoie de 8 kilograme de pulpă de porc şi 2 kilograme de slănină de pe spinarea porcului.
Slănina şi 2 kilograme de pulpă, se dau prin maşina de tocat cu sită mare.
Restul de pulpă se toacă din satâr cât se poate de mărunt.
Se amestecă toată carnea cu 20g de piper, 100g. boia dulce, 30 g. boia iute, 250g. de usturoi foarte bine zdobit în mojar, cimbru după gust.
Separat se dizolvă zece liinguri de sare într-un litru de apă călduţă. Această saramură se adugă treptat în tocătură, în timp ce este frământată.
Frământatul nu trebuie să dureze mult doar până la omogenizarea tocăturii, care se lasă 24 de ore la macerat acoperită, la temperatură scăzută.
A doua zi se umplu maţele foarte îndesat în aşa fel încât să nu rămână goluri de aer, înţepând intestinele din loc în loc cu un ac.
 Cârnaţii se lasă la lungimea de jumătate de metru şi se fac perechi care au capetele bine înodate.
Aceşti cârnaţi vârtoşi se lasă la uscat mai multe zile la vânt, până devin duri în consistenţă iar maţul lor se încreţeşte.
E momentul să fie daţi la fum, trei zile la rând cu pauze de aerisire. Fumul trebuie să fie rece şi făcut din rumeguş de esenţe tari, peste care se aşează curpeni de viţă de vie înmuiaţi în apă.
A patra zi cârnaţii se şterg cu o cârpă înmuiată în apă călduţă se usucă cu un prosop de in curat şi se atârnă din nou la uscat, pentru două săprămâni.
Cârnaţii aceştia e păcat să fie gătiţi, se mănâncă natur, cu pâine şi varză acră, sunt ideali pentru sandvişuri şi tartine, la un bufet rece ori pur şi simplu, ca aperitiv singular la o ţuică galbenă, veche şi tare.
O delicatesă cu care până şi maimuţele s-ar desfăta !