8.31.2013

Croitorul vedetelor

Sunt în Câlnic, cartier de margine al Reşiţei, ştiţi voi, oraşul bănăţan plin de gropi în asfalt şi mahmur înşirat de-a lungul Bârzavei.
Ehe.he!!! era o dată CETATEA DE FOC oraş de furnale şi oţelării, mândria româniei, acum doar o groapă de amintiri dulci şi regrete amare.
Şi aici, descopăr o oază de lumină şi de fericire cum nu mi-a fost dat să cred că mai rezistă în Banat.
Sunt în casa familiei Ionaşcu, Lili şi Ionică, oameni de pită caldă şi de miere, pe care îi cunosc de trei ani, dar cărora nu le-am călcat pragul, fiind eu mai mult pe coclauri şi la ceaune, căldări şi tingiri, zbuciumat şi cu capul în nori.
Şi ce mi-a fost dat să găsesc în atelierul lor de croitorie şi broderie, nu mi-a venit să cred ochilor.
Parcă pereţii erau împodobiţi cu paseri măiestre, aerul vibra de culoare şi am simţit că Banatul meu drag trăieşte aici mai intens şi mai puternic decât ori alt unde.
M-am învârtit şi am cercetat costume vechi, de pe văile apelor noastre, de la munte, deal şi pustă, haine noi mirosind încă a proaspăt, dar croite cusute şi împodobite după tipicurile cele vechi...
Dar ce mă pun eu să înşir lucruri care nu pot încăpea în cuvinte ?
Trebuie să vezi, să pipăi, să simţi şi să stai acolo pierdut un  ceas cum am făcut eu, ca să înţelegi că noi Bănăţănii coborâm de undeva din istorie şi din veşnicie.
Am plecat de la Lili şi Ionică, fermecat, cu sufletul plin şi încărcat de emoţii covârşitoare.
Ba mai mult decât atât, Lili mi-a luat măsură, pentru două tunici de bucătar, de inspiraţie folclorică pe care o să le îmbrac inaugural la FESTIVALUL PAPRICAŞULUI DE LA BUZIAŞ ÎN 28 şi 29 septembrie, 
iar pentru 1 DECEMBRIE o să mă primenesc în ţoale noi de paure, căput de pănură groasă, nădragi la fel, totul cu lucrătură de mînă şi cu peceata Banatului.
O să fiu fălos ca un cocoş şi mîndru ca bradul din munte !!!
Mai ales- nici nu am ştiut sau am bănuit- că la Lili în atelier se îmbracă ai măi mari folclorişti din Banat.
Şi iaca, Lili şi Ionică, m-or pus şi pe mine în rând cu ei, îndatorându-mă.
Şi pentru asta le mulţumesc şi îi ţuc de o mie şi un milion de ori.
Că ţin BANATUL în palmele lor, ca pe o icoană !!!





Iaca-tă mi-s în atelier la Lili şi Ionică, îmbrăcat de probă cu un căput cusut, ca să îmi fac idee cum o să arăt la iarnă 

Of doamne, mulţamu-ţi că mă ţîi încă şi mi-s bărbat bine !!!


 Aveţ toate datele lor de contact, căutaţi-i şi făceţi-le o vizită ca să înţelegeţi 
de ce am rămas eu fermecat.
Şi dacă vreţi amănunte şi o pilă, căutaţi-l pe Uica !!!

Niciun comentariu: