4.11.2013

VINUL LA EL ACASĂ -volumul unu

DĂ CLICK PE AFIŞ !

Concurs pentru cunoscători !
Şi pentru băutori !
De vin... bine înţeles.

În perioada 
11.04.2013 ora 00.oo şi 17.04.2013 ora 24.oo
se desfăşoară la Uica Mihai pe blog un concurs pe citite şi pe degustate.
Regulamentul, este unul simplu de tot:
În fiecare zi la miez de noapte, este publicată o întrebare legată de
CEL MAI TARE EVENIMENT AL PRIMĂVERII
VINVEST
SALONUL INTERNAŢIONAL DE VINURI TIMIŞOARA.
Răspundeţi la întrebare printr-un comment  semnat cu numele real şi adresa de e-mail. 
Găsiţi sprijin substanţial, dând click pe afişul evenimentului care vă direcţionează spre site-ul cu informaţii complete.
Comment-urile vor fi contabilizate şi în funcţie de exactitatea lor vor determina clasamentul, adică locurile I, II şi III
În caz de egalitate, partajarea se va face printr-o tragere la sorţi clasică, adică numele candidaţilor vor fi scrise cu pixul pe coli de hârtie ruptă dintr-un caiet vechi, bileţelele vor fi puse în faimoasa pălărie a lui Uica Mihai şi extrase în ordine de către Nemţoaica de nevastă-sa!
Câştigătorii vor fi anunţaţi prin publicarea pe site şi prin e-mail în data de 18.04.2013
În ce constau premiile?
Premiile constau în ceva mişto de tot:
Câte o invitaţie de două persoane pentru intrare gratuită la Eveniment (echivalentul a 50 de leuţi), cu toate degustările de rigoare (îmi lasă gura apă deja!) plus o sticlă de vin premiat din partea unei podgorii de renume.
În plus, acolo daţi de Uica Mihai cu care puteţi sta la "givan" şi la un pahar de vin 
(de fapt mai multe).
Vreau să vă spun că în cadrul evenimentului punctul central este

DĂ CLICK PE AFIŞ !

GALA VINULUI PREMIUM
care încununează aniversarea de 10 ani a salonului !!!
Nu o rataţi !!!
Şi acum, cu urările de succes de rigoare iată prima întrebare:

ÎN CE AN A AVUT LOC PRIMA EDIŢIE VINVEST ?


Şi până rumegaţi răspunsul, vă dau pe repede înainte o reţetă însoţitoare a vinului:

Cârnaţi olteneşti în pijama
Puneţi în blender o jumătate de pungă de pufuleţi standard, o ceaşcă de fulgi de porumb, un sfert de ceaşcă de făină albă, piper, boia, cimbru, adăugaţi o ceaşcă de lapte două ouă şi un pliculeţ de praf de copt şi blenderuiţi un minut să vă iasă o pastă mai groasă decât cea de clătite. Ceaşca în bucătăria mea are 250 ml.
Luaţi patru cârnăciori olteneşti, tăvăliţi-i bine prin făină albă care absoarbe umezeala, daticu ei prin pasta aceea aromată ca să se în carce uniform şi gros şi aruncaţi-i într-o tigaie cu ulei foarte încins. Se vor prăji până la rumen apoi se scurg pe hârtie absorbantă. Aluatul acela se va umfla şi va deveni semicrocant pe dinafară, pufos pe dinăuntru, picant oarecum şi cu iz de Flămânzilă. Asezonat barbar cu ketchup şi muştar este bun cărător pentru un vin rubiniu demisec cu iz de Setilă.
Reţeta o ştiu de la Harap Alb...



3 comentarii:

trofin marinela spunea...

istoric - Vinvest
2012.vinvest.ro/istoric/In anul 2004 s-a organizat prima editie a Salonului National VINVEST sub numele Expovest!

Pop Cristian spunea...

in anul 2004

Pop Cristian:cristi_cool_tm@yahoo.com

Rita Oarga spunea...

Frumos eveniment, dar nu particip la concurs. Nu-mi place vinul :)))
Succes! Va imbratisez cu drag.