1.20.2013

Raţă pasageră

A trecut, pasageră la noi în bucătărie, o raţă. Nu a făcut mizerie, nu a măcănit a larmă, nici măcar nu s-a lagănat specific răţeşte.
Asta pentru că a venit într.o pungă, uşor refrigerată şi dezbrăcată în pielea goală. A fost o raţă foarte atentă chiar scrupulos de atentă, fiindcă şi-a adus cu ea şi măruntaiele, într-o poungă suplimentară. Maţele ei erau îmbrăcate într-o grăsime galben- stăvezie iar ficatul semăna cu o mingie de rugby.
Constatarea mea a fost că era o raţă lacomă, hulpăavă, mâncăciasă peste măsură, obişnuită să colinde fastfudurile răţeşti şi să se îmbuibe peste măsură.
Dar nu a murit de supraponderalitate ori boli organice, am constatat că a avut un sfârşit violent, era tăiată sub beregăţi de la stânga la dreapta şi de jos în sus, ucisă probabil de vre-un maniac al raţelor.
Nu mi-am închipui că mi-a fost trimisă ca să o îngrop ori să o incinerez şi mi-am imaginat că trimiţătorul ei a dorit să mă supună la un test de îndemânare bucătăricească.
Adică să vadă ce pot face cu o raţă în pielea goală.
Pă prea multe nu sunt de făcut.
O supăă de raţă cinstită (a scris şi Mircea Dinescu înainte de revoluţie despre acest Question), o tocăniţă de măruntaie şi mai ales, mai ales, maţe fripte, adică un fel de păcele măcănitoate.
Pentru aceasta iei maţele, alegi grăsimea de pe ele şi o rânduieşti, apoi iei fiecare maţ şi îl întoci pe coada lingurii de lemn, îi răzuieşti, îl freci cu sare, apoi îl întorci la loc. Repeţi operaţia şi maţele spălate le pui să zacă un sfert de ceas în apă cu oţet.
Nu îţi mai rămâne decât să le tai în bucăţi de două degete şi să le pui într-o tigaie în care mai dintâi ai fript două cepe tăiate julien în untura aia luată de pe maţe, amestecată fireşte cu puţin ulei fiindcă altfel fumegă. Dacă prind maţele raţei puţină rumeneală, le stingi cu un pahar de apă şi un pahar de vin alb sec, adaugi sare (de-abia acum), piper boabe spart uşurel în pivă (dacă nu ştiţi ce-i aia pivă să vă fie ruşine) cimbru şi o căpăţână de usturoi tăiat feliuţe subţiri ca unghia de bebeluş.
Şi laşi să scadă lichidul până maţele sunt moi şi încep să prindă un fel de rugină. Acum le tragi de pe foc, presari deasupra mult pătrunjel tocat şi dai brâncă mâncării, cu pâine proaspătăt şi un zaibăr lângă ea.
Binecuvântate fie raţele pasagere şi inventatorul laureat al premiului Nobil al acestei reţete !


ŞI NU UITAŢI !!!


Dacă doriţi o carte de la Uica Mihai, cu autograf bine înţeles, comandaţi la e-mail:
uica.mihai@gmail.com

Volumul are 128 de pagini şi este însoţit de un CD pe care găsiţi cartea în format electronic pentru tabletă, smartphone, kindle etc, precum şi încă o carte de bucate numită
REŢETE CU....
-10 EMISIUNI RADIOFONICE ÎN GRAI BĂNĂŢEAN
-UN VOLUM DE POEZIE
-UN VOLUM DE PROZE NOSTALGICE ŞI SATIRICE
Preţul unui volum este de 28 lei inclusiv taxele poştale iar plata se face prin ramburs.
Vă rog să specificaţi în e-mail NUMELE INTEGRAL AL PERSOANEI CĂREIA ÎI ADRESEZ AUTOGRAFUL, ADRESA ŞI CODUL POŞTAL !

Niciun comentariu: