Nebunii de la Uica

După o pauză de scris atât de mare, simt mâncărimi în buricele degetelor şi nici nu ştiu cu ce să încep.

FESTIVALUL PAPRICAŞULUI DE LA BUZIAŞ ?

Da, a fost un eveniment deosebit, peste opt mii de vizitatori, 40 de ceaune fumegânde, grătare încinse, vinul curgând în valuri.

Dar durerea sufletului meu este că marea majoritate a bucătarilor- concurenţi au făcut Gulaş, iar nu Papricaş.

Nu este clar pentru foarte mulţi dintre învârtitorii în ceaune ce diferenţă există între şi între.

De aceea mă simt dator să fac eu sublinierea de rigoare:

PAPRICAŞUL ARE DOUĂ COMPONENTE ESENŢIALE

Şi anume ceapa, care nu se căleşte ci se dinstuie în lichid (apă, supă de oase) şi CAŞUL DE PAPRICĂ adică o pastă frecată din boia de ardei dulce cu puţin adaos de boia iute şi ulei.

Această pastă se lasă la dospit câteva zile şi se foloseşte la gătit.

Eu îmi prepar întodeauna câte 10-15 borcane de 800 de grame cu o pastă făcută din ardei kapia roşu, gogoşar roşu, opărite, despieliţate şi fierte în ulei, fără mirodenii.

Acesta este secretul papricaşului.

La o cantitate de ceapă se adaugă o cantitate egală de carne (nu importă ce fel de carne, eu am o reţetă preferată de primăvară cu melci) ori ciuperci, şi totul se fierbe până scade şi are o consistenţă vârtoasă, în aşa fel încât lingura să stea băţ în fiertură. 

Mirodeniile obligatorii sunt piperul boabe, dafinul, chimionul şi cimbrul.

Garniturile se fac separat, fie găluşte de făină albă, fie cartofi natur ori orez, dar mama papricaşului este mămăliga fierbinte, tare de să treacă aţa greu prin inima ei.

În schimb Gulaşul, ruda săracă a Papricaşului este o zeamă lungă cu carne fiartă îndelung, cu cartofi cubuleţe, pe care mai mult o sorbi decât o mănânci. Are gulaşul şi el noima lui, ba chiar îmi place de mă înebunesc, dar nu este ceea ce promovează festivalul.

Că e o vorbă:

NU-I ORAŞ CA BUZIAŞUL

NICI GULAŞ CA PAPRICAŞUL !!!

Eu unul, am făcut în tigaia uriaşă (1,2 metri) un papricaş din 25 de kilograme de inimi de pui, 20 de kilograme de ceapă, trei borcane de caş de paprica şi patru litri de apă minerală de Buziaş. Garnitura a fost de găluşte frământate din 5 kilograme de făină albă 20 de ouă şi doi litri de apă minerală.

În două ceasuri am vândut tot şi tigaia strălucea jalnic linsă până la inox. Aşa că repede am mai tăiat patru pui uriaşi, i-am perpelit în tigaie pănâ şi-au dat duhul, i-am stropit cu vin alb şi am turnat peste ei cinci borcane de zacuscă de vinete. Mâncarea asta încropită a ieşit atât de bună, că din nou tigaia mea a strălucit bosumflată. Şi nu am mai avut cu ce să o umplu, aşa că bosumflată a stat toată după-amiaza şi seara.

Am fost tihnit, mulţumit, şi plin de mândria că măcar pentru o zi Buziaşul a devenit Capitala Mondială a Papricaşului !

Acum o să vă întrebaţi ce e cu fotografia de la începutul postării !

Fraţii mei, dintr-o joacă şi mai mult în glumă am făcut o descoperire care mi-a schimbat radical optica cu privire la vasele de bucătărie.

La Cluj, la Campionatul de Gătit în aer liber, am făcut 800 de clătite folosind tigăi Delimano. A fost o jucărie şi mânat de curiozitate, am cerut două tigăi de la Delimano şi am început să le chinui şi să le bag în draci.

Mă ştiţi doar, eu alerg prin târguri şi pieţe de vechituri după tigăi şi oale vechi de fontă, de băgic, de tablă grea, după vase arhaice cu patină şi am bucătăria plină de vechituri care acum cam şomează.

Fiindcă mi-am cumpărat un set Delimano (soteuză, tigaie mică, tigaie mare, wok) şi mă joc cu ele de parcă le-aş avea de-o viaţă. Toate atârnă sclipitoare pe peretele bucătăriei şi una două le dau jos din cui şi mă joc cu ele. Spun mă joc fiindcă a devenit gătiul joacă, cu minunile astea.

De fapt o să vedeţi zilele următoare nişte filme brute, fără montaj, ca să înţelegeţi că nu vorbesc prostii şi nici nu m-am lăsat cumpărat de Delimano, în care o să gătesc cu tigăile mele.

Dacă nu îmi plăceau, ar fi luat de mult drumul coşului de gunoi.

La Buziaş am făcut nişte demonstraţii banditeşti cu Delimano, provocând clienţii că le gătesc un papricaş în 4 minute şi dacă nu mă încadrez în timp, vor primi porţia gratis.

Am făcut 24 de porţii doar, fiindcă nu am mai avut carne şi din 24 am greşit doar 3 din adins (una pentru o blondă cu ochi de peruzea şi sânii mari, una pentru o bunicuţă cu nepoţelul în braţe şi una pentru un prieten pe jumătate beat).

Şi spun demonstraţii banditeşti pentru că:

Ţineam câte o tigaie bine încinsă pe aragaz şi una în rezervă la temepratură mică, adică aveam scule calde tot timpul.

Asta datorită faptului că tigaia nu mai trebuie spălată după fiecare porţie, e suficient să o ştergi în cinci secunde cu un prosop de hârtie şi rămâne luciu- curată şi la fel de fierbinte. Ceramica aia are proprietăţi ciudate dar foarte- foarte şi asta îmi place cel mai mult.

Aruncam în tigaia încinsă cam o sută de grame de piept de pui tăiat fâşiuţe subţiri şi înmuiat în ulei dres cu susan pisat, sare, coajă de lămâie rasă. Într-un minut carnea fragedă era gătită.

Între timp eu aveam cepe fierte în coaja lor, la foc moale în apă cu dafin şi vin alb demisec şi până puiul se călea bine, ceapa era scoasă din foi, tocată mărunt şi aruncată în tigaie. Nu am învârtit de loc în mâncare cu lingura de lemn, doar compoziţia aruncată în aer ca la spaghetteria, ca să fac economie de timp şi spectacol. Urma în minutul trei să pun o lingură zdravănă de pastă de de ardei făcută în casă şi câteva găluşte de făină albă dinainte fierte în supă de pui.

La final aruncam în tigaie puţin din supa găluştelor şi un strop de pălincă de piersici şi tigaia se flamba frumos.

Şi aşa, în flăcări, turnam compoziţia direct din tigaie în farfurie  şi presăram deasupra pătrunjel tocat.

Gata în patru minute !

Iar preţul era unul modic de 7 lei.

Nu asta era important, ci spectacolul, când izbucneau flăcările în tigaie strigam ca la un incendiu şi preveneam spectatorii să se dea la o parte, izbucneau râsete, chihote de surpriză şi exclamaţii admirative.

Mi-a plăcut atât de mult încât am hotărât să pun la punct pentru următorul eveniment un spectacol cu patru tigăi şi patru feluri de mâncare diferite şi timp de opt ore să gătesc la minut, cu spectacol, ilustraţie muzicală şi  reţete în versuri.

Deja mă bucur ca un copil. Şi cred că asta se va întâmpla la Timişoara în Noiembrie unde voi avea un eveniment de excepţie.

Amănunte mâine.

Până atunci, vă ţuc şi la bună vedere.