UICA MIHAI: La căzanul de răchie

10.23.2012

La căzanul de răchie

Ieri a fost o zi tristo-veselă, în sensul că am sărbătorit cu oarece mâhnire în suflete, intrarea în repaos a cazanului de făcut răchie. Noi glumeţi şi zăbăuci numim asta menopauză.

Prietenii mei, Nelu , Gigi şi Kari au fiert ultimele două ture de şliboviţă făcută din struguri şi comemorarea conservării pântecosului cazan de aramă bătură, s-a făcut- cum altfel printr-o jertfă de cărnuri la grătar.

M-au cărat prietenii pe sus cu grătarul şi sculele şi dimpreună am săvârşit o destrăbălare pantagruelicească la foc de lemn de fag şi ştejar.

Am făcut frigărui din cap de piept de porc ( numai straturi carne-clisă-carne- clisă) intercalate cu ceapă, ardei şi roşii, mititei încă vii cu mustul în ei şi cartofi copţi pe jar. Am adăugat două sosuri primul pentru cartofi încropit din iaurt, usturoi la greu şi mărar, îmbunătăţit doar cu sare şi piper. Al doilea a fost mai migălos, adică am copt câteva cepe în foile lor, câţiva ardei, câteva roşii şi toate despieliţate şi tocate mărunt, le-am amestecat cu ulei de măsline, un degetar de oţet, sare, piper, oregano şi câteva seminţe de ardei iute.

Muiate în salsa asta frigăruile au devenit vedetă.

Dar oricum, mărturisesc cu mâna pe suflet, putem să rasolesc mâncarea ori să o dau peste cap, răchia a fost atât de tare,d e bună şi de multă, că am fi mâncat cu toţii şi pietre încălzite la soare.

Şi mai presus de toate, a contat atmosfera, ne simţim împreună grozav şi distracţia a fost că ne împărţeam cu rândul între cazanul fierbinte şi grătarul încins. Aşa că toată lumea s-a ales cu degete fripte, în afară de mine bine- înţeles pentru că am degete dedate cu focul.

Dar nu vă mai ţin cu poveşti, am o galerie foto făcută de prietenul Nelu şi le las pe ele să vorbească.