Zeamă dulce de caniculă

Au ieşit neruşinate primele corcoduşe la soare.
Au pieliţa roşietic- portocalie, carnea fermă şi gustul lor seamănă cu cel al pepenelui galben nu prea bine copt.
Culeg fructele direct de pe creangă şi mă bucur de răcoarea pe care mi-o fac în cerul gurii.
Şi aşa cum am făcut din dude, o să le prefac într-o băutură de vară, dulce şi bună ca să tină şi de hidratare şi de răcoarea după care tânjesc.
Aşa că vă învăţ şi pe voi dacă aveţi corcoduş la îndemână.
Umpleţi o ală cu corcoduşe spălate şi turnaţi apă numai de trei degete. Acoperiţi cu capac şi lăsaţi-le să se înmoaie la flacără, fără să clocotească.
Scoposul este să se înmoaie fructul ca să se da jos de pe sâmburele său.
Şi apoi aşa fierbinţi, dă corcoduşele prin strecurătoarea de tăiţei mai întâi ca să sepraţi numai miezul, apoi prin sita de mălai ca să aveţi o pulpă bine strecurată.
Şi puneţi zeama asta tulbure din nou în oală, potriviţi-i dulceaţa după gust, că ea depinde de cât de copt e fructul, mai adăugaţi scorţişoară, vanilie şi ceva coajă de lămâie rasă doar pentru aromă, fiindcă acreală are corcoduşa destulă.
Iar fiertura asta, când începe să facă abur deasupra, trebuie luată de pe foc, să nu dea în fiert că se duc toate vitaminele în abur.
Trage sucul ăsta în sticle, dă-le la rece şi bea un litru pe zi în loc de apă.
Cură de corcoduşe prima întâi.
Dacă adaugi la fiecare litru de suc câte zece grame de drojdie şi u coajă de pâine neagră uscată şi laşi să fermenteze amestecul o să vezi că prinde după două zile să fermenteze şi trebuie pritocit şi limpezit şi o să ai un vin uşor alcoolizat de minune.
Anul trecut am făcut o sută de litri şi l-am împărţit în Parcul Rozelor lângă găluşte cu prune...
Vai, vai ! că numai pomenind de găluşte, mi s-a făcut apă în gură...
Da las că vine vremea lor şi o să mă îndop, o să mă îndop, o să mă îndop...