6.06.2012

Zărgheală la Cluj

Ne-am îmbolnăvit şi eu şi computerul.

Dar a dat Domnul şi ne-am făcut sănătoşi.

Mai întâi eu, apoi calculatorul.

Nici n-am ştiut că oamenii se pot vindeca mai repede decât maşinăriile, nu ştiu de ce, am trăit cu impresia că este invers.

Oricum, provizoriu suntem bine amândoi şi ne-a lipsit spaţiul virtual.

Am atâtea de spus, dar e o înghesuială aşa de mare la mine în suflet, că trebuie să decantez cu grijă şi să fac sublinieri care pot părea plictisitoare.

O iau pe rând, precum călugărul lui Damian Stănoiu care număra boabele de fasole din strachina cu fiertură de post şi mai întâi o să dau seamă despre ce s-a întâmplat la Cluj:

Am reuşit, sprijinit de trei oameni minunaţi să fac o tigaie cu diametrul de un metru şi optesprezece centimetri.

Şi trebuie să le mulţumesc pe rând:

Mulţumesc Nick Postolache din SUA !!!

Mulţumesc Radu Groza din Anglia !!!

Mulţumesc Neag Adrian din Făgăraş !!!

Am cărat cu Fordul meu deşelat tigaia la Cluj, unde a avut loc un fel de Festival Culinar internaţional şi clujenii s-au uitat la mine ca la urs.

Tigaia a stârnit mirări şi pofte, controverse şi râcă, dar asta numai până ce am aprins focul supt ea.

Şi am făcut găteală în prima zi, eu, Tiberiu Mocuţa de la Cluj, un om cu suflet de aur şi înţelepciune cât să ne dea şi nouă la toţi, Neag Adrian, un băiat de doi metri aproape dar cu un suflet de un kilometru şi o kilotonă, care a venit ţanţoş ca un făgărăşan şi a fost Maistrul Tigăii. Tot la primul foc de supt tigaie a venit şi Radu Zărnescu cu care eu o am băut-o pre doamna palincă (la Cluj dacă nu bei palincă te arestează şi te bate la tălpi cu spaghete fierbinţi) şi Tătaru Ciprian, Cipi al meu de suflet care a băgat mare la tăiat cărnurile cele grase, fiindcă am făcut friptură din pulpă de porc cu chimion ca în Banat.

Şi cel mai mult mi-a uns sufletul întâlnirea cu Adi Hădean.

E aproape un copil, neruşinat de tânăr şi de frumos, plin de bunăcuviinţă şi spontaneitate.

M-a însângerat în sufletul meu de moşcodău cadorisindu-mi un mojar de piatră neagră cu pistilul crăpat, primul său mojar de bucătar şi gestul a fost criminal fiindcă am simţit că mă dăruie cu o bucăţică din fiinţa sa.

Uite şi acum îmi dau lacrimile, iar mojarul stă lângă raina mea de fontă veche de patru generaţii pe care o am scos-o la pensie şi o ţin doar ca pe o drăguţă în ceasurile reci.

Acum am pereche, un mojar şi o raină, pensionari cu lustru şi cu ştaif. Cred că e începutul unei colecţii despre bucătarii blogăraşi din ţara asta şi nu numai.

Ce să vă spun, friptura cu chimion a zburat din tigaie ca şi mâncată, şi era plin oraşul de clujeni cu botul gras de unturile cele apelpisite (cam exagerez aici dar e de la sine înţeles)

A doua zi am gătit în tigaie papricaş cu găluşte de făină albă, drese cu cimbru mult şi lângă am tras şi un ceaun de mămăligă fermecată, făcăluită cu untură, piper, boia şi cimbru.

Şi am avut tovarăş la tigaie un japonez adevărat, meşter mare la sushi, care s-a lipit de noi şi a luat în stăpânire linguroiul cel mare de lemn şi a meşterit la tigaie de i-a ieşit sufletul.

A treia zi Adi Hădean (domne ce drag mi-e băiatul acesta) a făcut înconjurat de toţi meşterii, un ghiveci de pui cu multe legume şi orez.

Nu a contat că ne ploua de sus şi orezul se umfla în tigaie prea repede, s-a săvârşit şi mncarea asta şi a avut drept însoţire un ceaun de fasole cu ciolan, dres cu mentă şi supă de chimen.

A patra zi am plecat spre Banat lăsând tigaia la odihnă în Cluj, dar a venit un spaniol şi a făcut paella cu ea, apoi un unguraş care a tras ceva între gulasch şi bograch, despre care am auzit doar telefonic.

Acum rememorez expediţia asta nebunească, aventurile semi-bucătăriceşti de la Cluj, şi de mâine o să încep să croiesc povestioare.

Cum m-am întîlnit cu Boc.

Cum mi-a cântat fanfara Transilvania un ceas întreg, numai cântări din Banat.

Cum m-am pupat cu japonezul şi am vrut să ne facem amândoi hara kiri cu o sticlă de sake.

Şi mai ales, cum românii sunt cel mai minunat popor din lume….

Şi Uica Mihai se pricepe, să aveţi încredere.

Acum tigaia e la Cluj singură şi lustruită, va pleca spre Arad unde în 29 Iunie începe Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber iar eu lucrez deja la o soră a ei mai mare.

Va avea 1, 6 metri în diametru şi aproape trei sute de litri volum.

Nu-i aşa că sunt zărghit ?

2 comentarii:

Marcel Iorga spunea...

Mai rau, Uica!

Adrian Neag spunea...

Da Uică, dar nu uita ca esti zărghitul nostru, si pentru asta trebuie sa grijesti lucrurile scrise si nescrise, spuse si nespuse, in asa fel incat sa fii cu noi tot timpul. Altfel cine ne-ar mai incânta urechile cu vorba faina bănățană, pe cine ar sta cu sfada Nemtoaica ta draga si scumpa ??? Te iubim si te asteptam la Arad !