Cartofi mazăre si politică

La Bucureşti se instalează astăzi un nou guvern, Ponta şi ai lui copii ne vor face viaţa mai bună. Adică se vor ieftinii cartofii, o să apară pe piaţă mazărea verde, iar pătrunjelul şi morcovii se vor cadorisi drept bonus la cumpărăturile mai mari de cinci lei noi.
Mor de fericire şi am pus-o pe Nemţoaică să îmi cureţe toate cratiţele şi tingirile cu apă amestecată cu cenuşe. Nu mai cumpărăm detergenţi, adunăm bani că să putem pleca în concediu la mare, unde domnul Mazăre ne pregăteşte surprize epocale şi....
Ce dracu mi-a venit mie să scriu despre politicieni şi problemele lor aspre?
Am eu pe ale mele, bunăoară e secetă şi îmi merge grădina rău, răsadurile mi-au răsărit pe jumătate, cartofii sunt ca nişte hârghii, iar mazărea de-abia mi-a închegat câteva păstăi ogrisite.
Mă uit cu jale în grădină şi rog cerul să îi tragă ploaie zdravănă.
Dar tot vorbind despre legumele tinere să vă spun cum ne îndopăm noi, eu cu Nemţoaica, în luna lui mai cu trufandale din cultura proprie.

CARTOFI NOI CU PĂSTĂI DE MAZĂRE

Scot trei cuiburi de cartofi afară cu hârleţul, ca să mă aleg cu măcar un kilogram de crumpiri noi, cu pieliţa albă ca de bebeluş.
Şi îi spăl bine, îi frec cu sare rugoasă şi cu un burete de sârmă şi apoi îi şterg cu o ştergură curată de in.
Şi sunt cartofii mei micuţi ca cireşele unii şi ca prunele alţii. Fragezi şi dulci în inima lor, îi pun să se frigă în ulei adânc la foc iute ca să se rumenească uniform.
Iar separat, am păstăi de mazăre culese din grădină, din acelea în care de-abia se simte bobul rotund că vrea să se închege. Când rupi o asemenea păstaie în mâini, face poc! şi stropeşte cu un suc dulce plin de zaharuri.
Şi păstăile astea alese, vin doar uşor clocotite în apă cu sare, apoi blanşate în apă cu gheaţă ca să îşi păstreze verdele lor gingaş.
Şi atunci amestec într-un castron pântecos cartofii prăjiţi, fierbinţi şi doar superficial storşi de ulei, ca să îmi închege un fel de sos, păstăile de mazăre, mai adaug o legătură de ceapă verde tăiată mărunt, mult pătrunjel tocat, nişte usturoi, sare, piper şi doar un strop de nucuşoară risipită peste mixtură.
Şi iese o mâncare cu arome şi gusturi îmbinate, pe care o mânânci cu pâine proaspătă şi o salată verde dreasă cu ulei, lămâie, sare şi piper.
Şi nu îţi mai pasă de guverne, de criză şi de inflaţie.
Trăieşti o clipă de adevăr straşnic şi simţi veşnicia ca pe un bun personal al tău, pe care nimeni nu ţi-l impozitează ori îţi ia douăşcinci la sută din el.