3.05.2012

Puiul partizan

Ştiţi cum găteau partizanii puiul?
Dacă nu, puteţi vedea aici:
http://www.youtube.com/user/uicamihai?feature=guide#p/u/0/-CSOTXVod3I
A fost o emisiune tare grea pentru mine, pentru că... a trebuit să sap într-un pământ pietros dur ca un Partizan şi dacă nu era Prea Sfinţia Sa părintele din Teregova rămâneam nemâncaţi.
Dar rezultatul a fost unul peste aşteptări, nu mai gătisem niciodată în maniera această, ştiam doar povestea acestui fel de mâncare de la un fost partizan, acum cuminte pensionar la casa lui.
Şi pentru că lucrurile bune trebuie împărtăşite la toată lumea, iaca-tă vă învăţ reţeta puiului partizan.
Mergeţi mai întâi şi cumpăraţi un pui refrigerat produs de Agricola Bacău pentru că are o carne de foarte bună calitate se găteşte uşor iar gustul este identic cu al celui crescut în curtea casei de bunica.
Aveţi mai multe informaţii aici unde veţi descoperii o multime de bunatati.
www.creatordepofta.ro
Dacă aţi luat puiul, treaba e pe jumătate făcută, fiind vorba de jumătatea uşoară.
Jumătatea grea este că trebuie să te înarmezi cu o cazma şi plecat în excursie, să cauţi un loc de campare care să îţi inspire sentimente generoase şi să te îndemne la visare.
Dar înainte de a începe să visezi sapă o groapă adâncă de jumătate de metru şi umple-o cu lemne şi fă înăuntru un jăratec care să ardă mai bine de un ceas. Scopul este ca groapa să fie atât de fierbinte încât să frigă puiul pe care tu între timp îl pregăteşti. Adică îl ungi pe dinăuntru cu unt iar pe dinafară cu ulei. Şi să îi umpli coşul pieptului cu fructe, mere curăţate de coajă şi tăiate felii, prune fără sâmburele lor, pere, o piersică dacă ai la îndemână şi câteva sferturi de lămâie. Iar pe dinafară să îl pudrezi cu sare, piper, boia de ardei şi cimbru, toate amestecate la un loc.
Pe fundul gropii unde ţi-a rămas jăratec de o palmă, să aşterni o lespede de piatră curată iar pe ea aşează puiul cu burta în sus. Acum mai trebuie numai să acoperi groapa cu ramuri pline de frunziş. cu glii de iarbă şi să uiţi de foc treisfert de ceas. Ai vreme să visezi aşezat supt vreun stejar umbros, că eşti partizan şi te lupţi cu jăndarii cei răi şi îi învingi la rând.
A, am uitat să îţi spun să aşezi în jurul puiului câţiva cartofi întregi numai spălaţi cu apă de râu şi să îi laşi să se coacă acolo drept garnitură.
Şi dacă a trecut un ceas, să descoperi groapa şi vei găsi acolo puiul rumen şi plin de saft cu gust epocal de mâncare pentru bărbaţi adevăraţi care ştiu ce-i restriştea şi vitejia.
Şi să-l mănânci rupând cu mâna, bucăţi dulci, iar lângă ai cartofii aburiţi numai frânţi în două şi pudraţi cu sare şi fructele cele coapte scoase din pui. Şi dacă ai în preajmă un izvor ori o fântână cu ciutură, altceva nu îţi mai trebuie.
Încearcă reţeta asta şi după aceea dute stai la sfat cu alţi pofticioşi îndrăgostiţi de mâncare bună, aici:
http://www.facebook.com/pages/Creator-de-Pofta/121523801241383
Şi dai şi de mine acolo, dacă mai ai întrebări ori nelămuriri.

Un comentariu:

pansy spunea...

bine ca nu suntem partizani pe vremea aia ( ca pe vremea asta...)sapatul gropii puiului ma umple de sentimente contradictorii.Am niste tineti prieteni care au facut oaie in groapa fripta in propria piele,blana.Am murit de ras cand mi-au povestit aventura lor extrem de "aromata" de blana arsa mocnit in groapa,miros care a patruns tot ce era prin preajma.Despre intamplarea asta,mi-a adus aminte puiul tau.