2.17.2012

Moşii de cotoroage



Mîine sunt MOŞII DE COTOROAGE, sărbătoare cu iz aproape barbar la noi în Banat. Începe Postul Paştelui şi toate oalele de fiert cărnuri şi grăsimi se spală, se freacă cu cenuşă şi sunt ascunse în pod ori în alt cotlon, aşezate cu gura în jos.
Încep şase săptămâni de smerenie şi cumenicătură, iar mie o să mi se albească ochii de foame.
Asta fiindcă Nemţoaica a hotărât că acest an vom ţine post straşnic, fără carne, fără ouă şi lapte, numai cu fasole, varză, buruieni şi verdeţuri. Pâine unsă cu margarină, ceaiuri şi fierturi de post.
S-o creadă ea!!!
Poate să ţină post cât vrea, că s-a făcut cât o batoză, dar eu n-oi fi prost să dau jos kilogramele pe care atât de greu le-am agonisit peste iarnă, îndopându-mă cu cârnaţi şi afumături.
Numai ce mă uit la mine în oglindă şi mă văd rotunjor ca un poloboc şi mor de dragu meu.
Şi să mai ştiţi ceva de la Uica, Dumnezeu nu ţi se uită în blid şi în stomac, ci în suflet.
Iar la mine acolo e curat şi tihnă. Că nu sunt păcătos şi nici răuvoitor.
Dar hai să lăsăm astea cele ale sufletului şi să ne ocupăm de stomac.
În ziua moşilor de cotoroage, pleacă fiecare să grijească mormintele celor dragi şi să le pomenească numele şi amintirea. Şi se fac pomeni date peste mormântul celui plecat , bliduţe cu piftie închegată, colăcei, colivă şi ultimul cozonac pe care îl mai coc muierile înainte de Paşte.
Iar după amiaza se încinge un praznic, fiecare la casa lui chemându-şi neamurile, prietenii şi de multe ori şi duşmanii, că e momentul să ceri iertăciune celor cărora le-ai greşit.
În această ordine de idei, mâine eu o să-l invit pe agentul de circulaţie care în vară mi-a suspendat carnetul pe două luni.
Ştiu că n-o să vină, dar eu îmi fac datoria creştinească. Vorba ceea, dacă vine mă bucur, dacă nu vine, mă bucur de două ori.
Deci mâine am un fel de praznic la mine şi mai doi prieteni de temelie, care ştiindu-mă că mă aşez la cratiţe şi oale încă de vineri, mi-au dat sarcină cu rugăminte să le fac şi lor de-ale mâncării şi de-ale gurii. Aşa că să vedeţi cum geme cuina mea înghesuită de mormane de bunătăţuri şi acum o să mă întrerup să le fac un inventar.
Nu pot să fac inventar, nemţoaica m-a scos afară cu mătura din bucătărie fiindcă face curăţenie bec şi mai trebe să am răbdare cam cât aş bea două păhăruţe de răchie.
Unul l-am ras deja, mă apuc de al doilea.
Na, în final m-a lăsat Nemţoaica la locul meu de muncă şi am tras cu ochiul o dată prin rezerva de război.
Fraţilor, păi am aici provizii pentru un batalion de cătane flămânde, ori pentru toţi blogării culinari de pe net.
Şi iaca o să-mi suflec mânecile şi mă apuc.
Întâi păsula mătcuită, adică fasole bătută.
Fierb două kilograme de fasole care au stat la înmuiat peste noapte, cu câţiva morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac. Mirodeniile sunt boabe de piper, sare şi dafin.
Le storc de zeama din care o să fac o supă adăugând puţin concentrat de la piftii, o lingură de bulion pastă, o linguriţă mică de pastă de ardei şi înăuntru dau în clocot nişte tagliatele. Pătrunjel mult deasupra şi doar un damf de piper alb. Supă de osteneală.
Iar pe boabe le pun în blenderul cel mare, mai adaug patru cepe călite, doi ardei din congelator la fel oropsiţi prin tigaie, doar o lingură de bulion şi dă-i la turaţie maximă, mai turnănd ulei puţin câte puţin. Trebuie să se facă fasolea mea pastă fină, strălucitoare cu uşor iz rubiniu şi o voi pune în bliduţe să se răcească presărată pe deasupra cu ceapă solzişori călită în ulei cu boia.
Precis la noapte după ce pleacă strigoii de la ferestre, o să mă scol pâş-pâş să înfulec un bliduţ. Cu murături pişcătoare şi cu pîine proaspătă, că Nemţoaica o să coacă jimble pe trei zile.
Iată acum despre piftia pe care o alintăm noi în Banat, Cotoroage:
În oala de 200 de litri am pus, două ciolane de porc proaspete, unul afumat, opt picioare de porc proaspete şi două afumate, două urechi şi un rât de porc, trei cepe întregi, două căpăţâni de usturoi, cinci morcovi, o mână spartă de boabe de piper, foi de dafin şi un stropişor de creangă de cimbru uscat. Apă până sus, un păhăruţ de vin sec uşor acriu ca să îi dea robusteţe şi o las chinuită la foc mic, patru ceasuri. Când toată carnea pică de pe os, o aleg cu grijă să nu se piardă nici o fărâmă, că e păcat de gustul ei cel bun, o aşez în blidele anume pregătite, strecor zema peste carne, uşurel şi nu o degresez cum fac în alte dăţi, fiindcă rostul de Moşii de Cotoroage e să am desupra un strat alb de untură, ca o marmură nobilă, pe care o pudrez cu boia dulce şi boia iute. Blidele se vor închega peste noapte, iar mâine la prima oră a dimineţii înainte de a aprinde focurile în sobe, o să încep unul de probă numai cu o udătură de rachiu înainte, ca să văd ce mi-a reuşit şi ce le dau prietenilor şi musafirilor.
Dar mie întodeauna îmi ies bune cotoroagele şi îmi pleacă musafirii unşi de grăsime până la buric.
Astea două feluri de bucate sunt uşoare, dar acum vine proba cea grea.
Am un pui de două kilograme (aproape) şi o curcă de 10 kile (ba chiar mai bine). Trebuie să umplu puiul cu ouă fierte şi bucăţi de cârnat afumat, să îl coc pe jumătate în cuptor, apoi să umplu curca cu el, pe de lături să mai îndes felii de jambon, felii de ţelină şi felii de mere.
(o să înebunesc de atâtea felii). Apoi trebuie să înfăşor curca în foi de varză proaspătă unse cu ulei să o leg strâns în funii înmuiate în vin şi să o dau la cuptor patru ceasuri, până frunzele de varză se topesc de la sine.
Astă mâncare îmi dă întodeauna bătaie de cap, că uit de ea şi nu o răsucesc în cuptor, nu îi mai dau cu saft din vin şi mirodenii, că nu îmi place să stau paznic la gura cuptorului şi de aceea l-am chemat de strajă şi ajutor pe Cerceluş, un precin de-al meu mare băutor de vin şi de răchie şi cu el şi cu voia lui Dumnezeu o să o scoatem la capăt şi o să ajungem la fundul damigenei de rubiniu de Recaş.
Acum vă las că bate Cerceluş la poartă, mă duc mai întâi să ascund damigeana pentru după ce e gata curca.
Că altfel praful se alege.

3 comentarii:

pansy spunea...

Da'ce intreprindere haiduceasca te asteapta !curcan unplut cu pui umplut !!!! pofta buna sa aveti si voie buna!

alinascarlat spunea...

oau!ce tare !ce bun !vreau si eu !

Anonim spunea...

Foarte amuzanta povestirea dv! Are caracter literar popular si se aseamana mult cu povestirile evreului Shalom Aleihem (nume literar) care relateaza viata evreilor in perioada Tarului Nicolae al- II- lea. Umple sufletul de duiosie.