1.26.2012

Tigaie zărghită

Ninge peste Buziaş, mai dihai ca în poema rusă, fulgi mari şi grei parcă ar fi o fâlfâire de aripi în văzduh. La o plimbare prin parc am găsit o tăcere atât de uşoară şi de limpede că mi-am adus aminte de o excursie pe care am făcut-o anul trecut prin troiene într-un făget de la marginea Chevereşului, printre fagi groşi cât braţul lui Greuceanu cel de piatră pe supt bolta lor albă, uimindu-mă şi făcându-mi în suflet un loc special.
Şi ca nebunul, m-am urcat în fordul meu rablagit (dar are cauciucuri noi, de iarnă) şi am plecat spre Chevereş, fără să o anunţ pe Nemţoaică, doar cu Biba, căţeluşa zăbăucă adormită pe bancheta din spate.
Dar ce cruntă dezemăgire, în locul făgetului de vis, am găsit o coamă de colină desfundată de şenile, un loc semânând cu un peisaj extraterestru. Doar buturugi cu rădăcinile în sus spre cer, degete negre de uriaş, urme barbare de lanţuri grele care le-au smuls din pământ şi un vânt subţire şi duşmănos, în vârtejuri rotitoare de nea.
Am fugit cu inima sfâşiată şi m-am închis în habitaclul maşinii ca într-o puşcărie nemeritată.
Şi nu am lăcrimat, fiincă Biba, de pe canapea, s-a ridicat pe lăbuţele din spate şi m-a lins pe obraz.
Şi cam asta a fost, m-am întors acasă unde Nemţoaica punea să fiarbă o oală cu fasole, plină de oase afumate. Cred că mai multe oase decât fasole.
Iar eu, fiindcă fasolea fiebe greu şi sunt lihnit, mi-am încropit repede la tigaie nişte ceva care nici nu ştiu dacă are nume, dar nu am făcut mofturi nici eu nici căţeluşa Biba.
Dar să vă detaliez:
Un pumn de măsline din care am scos oasele ca să nu se înece căţeaua.
Patru sfertui de gogoşar scos din oţet.
O mânuţă de arpagic mic cât bilele de rulment, că mi-a rămas de astă toamnă.
Un cotor de broccoli, din care ieri a făcut Nemţoaica supă.
Astea toate le-am tăiat mărunt, le-am pus în tigaie cu ulei de porumb şi le-am tras niţel. Am turnat cinci linguroaie de smântână, i-am dat mâncării piper, sare, şi oregano, un strop de ardei iute, doar un strop de vin, că nu mai am, mi-e casa seacă de băuturi precum unul dintre butoaiele lui Setilă, şi am lăsat să clocotească doar două minute. Apoi am tras tigaia de pe foc şi am adăugat gălbenuşul de la două ouă, şi mai o lingură de smântână. S-a făcut în tigaie ceva cremos şi cu damf îmbietor de iute, cu aspect nici de sos, nici de omletă, parcă strălucind a zare fără zăpadă. Cer galben de zori în primăvară.
Şi am tăiat cuburi de mămăligă rece ( întodeauna am mămăligă rece în frigider, le-am pus în farfurie pudrate cu mult piper, am turnat năzdrăvănia din tigaie şi lângă am mai scos din borcanul secret, ultimele două role de Kimchi românesc pe care l-am făcut demonstrativ în noiembrie. Mă căiesc acum, trebuia să pun cinci borcane.
Ei, mâncarea asta încropită, m-a făcut fericit pe deplin şi pe mine şi pe biba, cu blana ei încă udă de zăpadă.
Doar Nemţoaica s-a încruntat fiindcă ştie că m-a pierdut de muşteriu la oala ei plină de oase afumate şi cu aşa-zisă fasole.
Dar mă doare capul, mă duc la vecinul să îmi iau un litru de vin roşu dulce, să îmi sting amăreală rămasă undeva printr-un colţ al sufletului.

Niciun comentariu: