Rechin gratinat

Am avut un Crăciun mahmur, nu de la vinul fiert ori de la răchia prea tare, ci fiindcă un pui de răceală m-a prins în braţe şi nu a vrut să mai îmi dea drumul. A gătit Nemţoaica mea cele trebuincioase şi a rânduit lucrurile ca să ne miroase casa a sărbătoare, iar pe mine m-a lăsat să mă cucuşesc între perne şi mi-a servit toate cele la botul calului.
Nu am avut nici măcar musafiri şi nici colindătorii nu mi-au cântat supt fereşti. Dar nu a fost un Crăciun nefericit, ba dimpotrivă, mi-au venit E-mailuri şi SMS-uri gârlă şi m-au sunat prietenii şi mi-a fost casa plină de voioşia lor pe care am luat-o împrumut. Nici de mâncat nu m-am omorât, fiindcă simţeam ca o leşie în stomac aşa că am băut mai mult ceaiuri şi doar am ciugulit dintr-un piept de pui perpelit la grătar. Dar astăzi de dimineaţă m-am trezit ca nou şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să dau buzna la oala cu sarmale, că parcă în stomac la mine sunt nişte Reni flămânzi uitaţi de Moş Crăciun.
Acum am stacana de vin fiert lângă monitor şi după ce o sorb şi mai îmi pun una, o să mă duc la bucătărie să pregătesc o nebunie de-a mea pentru prânz.
Şi iată cum:
Am patru rondele de rechin, din acelea pe care le cumpăraţi congelate într-o pungă cu vid, de la Market.
Şi ele au stat desfăcute pe un platou toată naptea pe coridorul cel mic, ca să se dezgheţe în aer în aşa fel încât carnea lor să rămână fermă şi cu sucurile în ea.
Şi rondelele astea le voi tăvăli numai prin făină albă pe care am amestecat-o cu sare şi piper iar mai apoi la voi frige pe jumătate în tigaie, cu ulei amestecat cu unt.
Şi ele fripte, vor sta să se odihnească pe un platou.
Şi pentru ele voi prepara la soteuză un sos după cum urmează:
Un pachet întreg de unt va primi trei linguri de făină să le rumeneacă uşurel. Şi am să sting rumeneala asta cu un pahar de lapte călduţ apoi o să potrivesc gustul cu piper alb, nucuşoară rasă, câteva picături din siropul Dulce de Iute de la Radu Popovici, mai un strop de vin alb demisec şi un strop de whisky. Sare nu prea multă, că stinge aroma alcoolurilor nobile, iar mai apoi cu soteuza pe marginea plitei, o să încorporez în sos 3 gălbenuşuri de ou.
Între timp rechinul meu e răcit şi poate fi aşezat în tava unsă cu unt, iar deasupra o să torn din sosul care între timp s-a îngroşat, apoi o să aşez felii de caşcaval ca să se facă patru turnuleţe.
Şi tava o să se ducă să stea un sfert de ceas în cuptorul încălzit la 200 de grade şi în timpul ăsta eu o să tai felii groase de un deget dintr-o sfeclă roşie mare cât un cap de bou şi feliile astea am să le frig în tigaia cu unt amestecat cu ulei ca să nu caamelizeze. Şi sfecla roşie mai vine stropită acolo în tigaie cu vin alb la urmă şi acesta va fi patul peştelui. Că pe farfurie va sta felia de sfeclă, deasupra felia de rechin care are crustă de sos închegat şi crescut şi obraz ruginit de caşcaval moale. Iar garnitura fripturii frugale va fi una simplă, care să semene mai mult a salată. Adică praz tăiat rondele, pudrat cu sare, piper şi boia, ca să se facă nişte cercei creţi şi cu iz uşor de reavăn.
Aşa de bine se împacă peştele cu prazul, mai ales că alături mai pun şi doar un strop de maioneză picantă pe care am fermecat-o cu multă lămâie.
Na, ăsta o să îmi fie prânzul că la dejun vi-am spus, am înfulecat cinci sarmale, iar la cină o să înfulec tot din ele, că are nemţoaica un har la sarmale, de parcă le-ar fierbe în miere şi ambrozie.
Acum vă las, că trebuie să îmi umplu iară (pentru a treia oară) stacana mea de vin de o jumătate de litru. Că trebuie să îmi scot paguba şi pe ziua de ieri.