Visasem doar şi eram bolnav de o poftă hulpavă.
În sobă mocnea focul, pe fotolii tolănite căţelele Bony şi Biba se lăfăiau toropite şi eu stăteam buimac închipuindu-mi că dacă mă pun în genunchi şi mă rog o să coboare din cer de undeva o strachină cu fasole.
Dar nici vorbă, nu se întâmplă minuni de astea, mai degrabă îmi pot ieşi la loto şase numere, dar şi atunci o să mor de pofta fasolelii cu milionul de euroi la tescherea.
Şi brusc mi-am adus aminte că într-un raft ţine Nemţoaica de nevastă-mea conserve de tot felul, pe care le mai cumpără de la hipermarket spre completare de sumă rotundă ca să ia bonus.
Şi m-am dus înfrigurat să caut şi am găsit în urale şoptite TREI conserve italieneşti care mi s-au părut coborâte de la Domnul, chit că nu m-am rugat în genunchi.
Aşa că am destupat cu un cuţit ştirb (n-am mai avut răbdare să caut desfăcăreţul de conserve) o cutie de fasole roşie şi m-am năpustit cu lingura în ea.
Dar m-am oprit după prima îmbucătură fiindcă în tubul de metal era o încropeală fadă de boabe într-un sos rubiniu, fără sare fără condiment, fără zvâc.
Şi mi-am zis că dacă tot mi-a dat Domnul să îmi fac o poftă, măcar să mi-o fac pînă la capăt.
Aşa că am pus pe flacăra de la aragaz o tigaie din aceea chinezească, am aruncat în ea căpăţâna albă a unui praz pe care urgent l-am hăcuit pe tocător (noi avem tot timpul în casă praz, el stă cuminte după uşă în bucătărie, într-un coş împoletit din pănuşă de porumb) am mai pus două roşii făcute zaruri o lingură de bulion şi trei linguri de ulei. Le-am lăsat să se descurce singure în tigaie şi m-am chinuit să caut cu un linguroi mare de lemn prin garniţa cu untură. În mod normal nu am voie să umblu pe acolo, garniţele sunt imperiul Nemţoaicei, fiindcă eu întodeauna când moşmondesc prin ele umplu de untură şi garniţele şi covoarele, dar în seara asta mi-am făcut de cap şi am scos de acolo trei bucăţi mari de cârnat şi un bulgăre de carne friptă, greu de identificat din ce parte a porcului. Şi le-am pus în tigaie unde roşiile deja lăsaseră un suc aromitor şi m-am apucat să curăţ covorul, fiindcă Nemţoaica avea dreptate, făcusem dâre de untură.
Cînd încropeala mea din tigaie - şi nu a durat decât câteva minuţele- a început să prindă oarece formă de mâncare, am aruncat acolo boabele de fasole stoarse de sucul lor din cutie, am sărat am pipărat şi am scos de pe un raft o sticlă de mujdei. Avem usturoi făcut pastă şi conservat aşa în ulei, pentru nevoile iernii care cer usturoi ca să nu te ia gripa în braţe.
Mi-am usturoiat fasolea, am mai dat-o un clocot scurt şi când m-am uitat mai bine, ce să vezi în tigaia mea era mai multă carne decât boabe. Făcusem greşeala lacomului care se bulguie de foame peste măsură. Aşa că am scos cârnaţii afară şi i-am osândit pe un blid ca să îi mănânce căţeii cînd s-or răci şi eu mi-am oprit fasolea la care poafteam. Doar puţină cărniţă în ea, mai mult aşa pentru design. Şi avea un sos legat frumos şi boabele păreau dinţi de balaure în acel sos şi am luat tigaia cu totul aşezată pe o tavă, m-am aşezat în faţa televizorului şi am telecomandat un film pe TCM. Nu aveam lângă fasole decât câteva felii de pâine uscată şi nimic murături, fiindcă vruiam să simt gust de bob plin de amidon.
Şi am început să înfulec şi să înfulec şi să înfulec...
Ştiţi cum arată o tigaie curăţată lună?
Dacă nu ştiţi, ar fi trebuit să o vedeţi pe a mea după ce am isprăvit de mâncat. Am lins-o pur şi simplu şi strălucea.
Şi parcă îmi venea să o umplu la loc, fiindcă mai aveam două conserve pe raft.
Dar mi-am adus aminte că aveam opriţi cârnaţii fierţi în fasole şi dacă îi mănânc cu ochii închişi pot păcăli papilele gustative.
Aşa că am adus şi cârnaţii de la bucătărie, încet ca să nu mă simtă căţeii şi i-am halit pre dânşii cu nişte gogoşar murat alături, ca să nu mi se aplece. Apoi am băut o stacană de vin roşu de la hrubă, şi m-am dus să mă lungesc în pat lângă nemţoaică, plin ca un ţîfoi şi cu pofta de fasole stinsă.
Of, nu dormi mă? m-a apostofat nemţoaica.
Ba, da, ba da...
Of... of.. a continuat nemţoanea, am visat că mâncam fasole şi uite că m-am trezit cu miros de fiertură în nări. Cred că nu mai pot închide ochii pînă la ziuă.
Dar eu am tăcut mîlc, m-am întors cu faţa la perete şi m-am prefăcut că dorm.
Dacă se duce şi vede urmele de untură de pe covor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu