12.19.2011

Cârnaţi proaspeţi

Bate un vânt cu nouăzeci de kilometri la oră şi crăcile nucului se opintesc şi îmi bat în fereastra de la bucătărie. Uico, mă rup în două, parcă spune el. Lasă copile, că nu te rupi, eşti lemn zdravăn şi n-ai moarte, îi răspund eu mai mult de frică să nu îmi spargă fereastra şi mestec în ceaunul de douăzeci de litri unde fierbe fasole pentru iahnie. O nebunie de-a mea, să gătesc la miezul nopţii când umblă duhurile cele flămânde.
Fasolea asta o duc mâine la Lugoj să o împart ca mâncare de post la prieteni, dar nebunii ăia o să îmi ceară şi cârnaţi lângă, aşa că dimineaţă de cu zori o să trec şi pe la măcelărie, deşi nu prea am eu încredere în cârnaţii lor, că tare cred că bagă în tocătură şi făină de soia. Dar la gurile flămânde o să meargă şi aşa.
Acuma să vă spun de fapt cum fac eu nişte cârnaţi care să se cheme cârnaţi şi sunt buni proaspeţi mâncaţi din picioare lângă jăratecul de pe grătar.
Să iei un kilogram de carne de la pulpa porcului, numai pecie curată, fără grăsime. Şi trei sute de grame de slănină galbenă de pe spinare. Astea două să le dai prin maşina de carne cu sita deasă şi dimpreună să le amesteci numai cu două linguri rase de sare. Şi să laşi tocătura la rece peste noapte să tragă sarea şi să se macereze. Apoi să pui o lingură vârtoasă de boia dulce, doar o chişcătură de boia iute, o lingură de piper, şi câte o jumătate de linguriţă de cimbru, măghiran şi busuioc. Ba chiar cimbru poţi să pui de două ori. Mai frământă maiaua asta un sfert de ceas adăugând şi două sute de grame de zeamă călduţă de oase şi umple maţele cu presa aia care stă mai mult uitată în debara şi nu iese afară la lumină decât o dată pe an. Cârnaţii să îi răsuceşti să nu fie mai lungi decât o palmă, ca să aibe sfârc dulce. Şi pe grătar să ai o oală în care fierbe încet apă cu oţet şi acolo să arunci cârnaţii să îi prindă unda de clocot până se albeşte pielea lor. Apoi să îi scoţi de acolo şi să îi aşterni pe grătar să se frigă ei, chinuit pe toate părţile. Vor fi plini de un must aromat şi cu dungi de rugină pe trup, când îi aşezi în farfurie lângă nişte varză călită şi o lingură urieşească de piure de cartofi. Ori cu iahnie de fasole ca aeea pe care tocmai am fiert-o eu.
Iaca-tă mâncare de boieri cu punga subţire, ca în vreme de criză.

2 comentarii:

Cristina spunea...

Parca simt gustul la carnatii aia de care povestesti cu atat pofta.
Cu fasole zici? Doua portii te rog!

nicu spunea...

ah ce superb articol. mi s-a facut acum o foame si un dor de tara... daca castig premiul cel mare la pariuri sportive, vin acaas pe cel putin o luna sa infulec carnati si placintele si vin din asta rosu si bun cum numai cel romanesc e)