9.30.2011

Pui copt in lut

Am fost ieri in vie la Recaş, doamne că dacă m-aţi fi văzut cum eram plin de must dulce pe cămaşă, că s-a luat Nemţoaica mea cu mâinile de cap… Păi am cules struguri cu coşarca, am dansat în vie cu cotăriţa în cap şi am stors strugurii cu o presă veche de o sută de ani. Veronica s-a îndopat cu struguri şi când ne-am pus la masă sufla ca un ţâfoi şi n-a mai putut să mănânce aproape nimic.
Eu, bandit cum mă ştiţi, am stat locului şi am băut doar o litră de vin negru arăpesc şi după aia mi-am făcut eu un blid aşa cum ştiu eu.
Că preitenul nostru Nicu, bucătarul şef de la cramă ne-a pregătit nişte chestii total aiuritoare, pe care le-am lăsat colegilor. Adică burgher din muşchi de vită umplut cu Camembert, garnisit cu ciuperci, reducţie de vin roşu legume şi ulei cu salvie şi trufe. Şi ne-a mai dat câte o troacă de papricaş făcut ca la sârbi şi asezonat cu multă smântână.
Dar eu mi-am pus în blid o hrişcă de slănină afumată tăiată feliuţe, (doamne ce slănină cu aromă de Banat, fragedă de se topea în gură) trei feluri de brânzeturi, o părădaisă mare cât pumnul, doi ardei aşijderea şi ciupercuţe călite la jar. Şi vinul de lângă bliduţ a fost unul sec galben ca mierea şi am mai luat lângă el un pumn de nuci. Şi am mâncat vârtos şi am băut vârtos şi mi s-au deschis baierile sufletului şi am cântat haiduceşte ca în vremurile tinereţii mele.
Dar aducându-mi aminte de tinereţe şi de chefurile pe care le trăgeam la cramă mi-a venit aminte despre un fel de mâncare parşivesc, pe care îl făceam noi dintodeauna toamna.
Un pui gătit brâncoveneşte cu o carne dulce cum nu există.
Şi o să vă întărât povestindu-vă cum se face şi sută la sută o să plecaţi aiurea să vă procuraţi cele trebuincioase.
Mai întâi trebuie să vă osteniţi şi să stoarceţi cinci kilograme de strugurii albi ca să faceţi un must limpede şi dulce. Şi în mustul acesta să puneţi două linguri de piper boabe, o lingură de sare, una de boia de ardei iute şi ceva foi de dafin. Adică un baiţ cumsecade în care să puneţi să zacă puiul.
Pasărea asta trebuie să fie una obraznică, dolofană şi cu târtiţa plină de o grăsime parfumată.
Şi să zacă ea în must, scufundată bine, cam trei ceasuri să se împarfumeze carnea ei şi să se facă dulce şi apelpisită.
Iar între timp voi să faceţi o groapă cam până la genunchi de adâncă, cel mai bine la capul viei unde găsiţi de obicei şi lut galben, iar în această groapă să întocmiţi un rug mare de lemn de fag ori stejar, care arde bine şi dă temperatură mare.
Iar pe puiul scos din baiţ, să îl umpleţi în burtă şi în coşul pieptului cu boabe de strugure, din mai multe soiuri, felii de măr şi de gutuie. Ungeţi-l cu ulei, mai săraţi-l mai piperaţi-l şi apoi cu grijă să îl înfăşuraţi în frunze de viţă apoi în foi de varză crudă.
Iar din lut să frământaţi aşa cum frământă olarul pentru blidele lui, o masă puternică şi omogenă. Iar făcătura de pui învelit în foi trebuie acum încă o dată învelit în lut. Să fie ca într-o găoace groşcioară de cinci centimetri, îngropat şi astupat ca să nu răsufle coptura şi nici să nu îl atingă jarul direct. Iar oul acesta de lut cu puiul înăuntru, vine îngropat în jăratecul din groapă care acum s-a molcomit. Iar deasupra să faceţi strat gros de cenuşă fierbinte şi peste şi deasupra mai aprindeţi o dată un foc zdravăn care să ardă trei ceasuri.
Şi în timpul acesta faceţi şi voi ce se face la vie, adică spargeţi nuci proaspete cu ciocanul de lemn şi beţi rubiniu cu pocalul.
Dar nu prea mult să vă ia de minţi şi să uitaţi oul de lut în foc.
Ei şi după trei ceasuri şi trei pocale de vin, scoateţi puiul din jar, cu grijă să nu crape chiar acolo în jeratic, mai ajutându-vă de o lopată, mai de alte scule şi lăsaţi oul de lut să respire şi să se răcească puţintel. Apoi, tot cu ciocanul de lemn, să îl spargeţi dintr-o singură izbitură. Dacă el va sări în cioburi arse, înseamnă că şi focul a fost bun şi lutul de calitate. Dacă doar se sfărâmă în zgrunţuri mărunte, aţi cam rasolit-o, dar tot trag nădejde că vă iese friptura bună. Şi dintre cioburi să alegeţi puiul a cărui cămăşi de frunze trebuie să semene mai mult cu nişte zdrenţe pârlite iar din zdrenţele alea o să iasă puiul arămiu şi cu un damf care dacă nu te dă pe spate, însemnă că iar ai greşit ceva.
Dar mă bazez pe tine că nu.
Şi carnea aia moale pe care să o iei să o dumici cu pită proaspătă şi fructele coapte în saft, nu au asemuire în lume. Să stai pe vine lângă focul ce abia mai mocneşte, cu un hartan mustos în mână şi cu bocala de rubiniu alături…
Iar soarele apune uşurel între vii şi se iveşte la capăt de hogeac o lună în două coarne şi bate numai aşa un vânt subţirel de toamnă copilăroasă…
Nu-i aşa că eşti în rai?

Un comentariu:

iordachec spunea...

nene ai un stil demential.jos palaria,jobenul sau basca dupa caz.iti jur ca imi ploua in gura la fiecare articol scris.la unele chiar daca le citesc a doua oara.norocul meu ca am acasa o unguroaica maiastra care stie cu mestesug sa ostoiasca foamea.
nene,multumim de inspiratia culinara.la mai mare.