9.03.2011

Cuptoriţa lui Pali

Ieri a fost iarăşi una dintre zilele acelea obositoare în care trebuie să stau ghemuit la volanul Fordului meu bătrân şi să conduc ore în şir prin satele din pustă. Nu am timp să mă opresc în locuri dragi şi să îmi ostoiesc sufletul cu frumuseţi dorite, trebuie să mă încadrez în orarul stabilit şi mână Uico până începe să fiarbă motorul. Totuşi, compensaţie sunt întâlnirile cu oamenii care m-au chemat la ei să stăm la givan şi aşa ieri la Vermeş am avut stabilită întâlnire de gradu trei cu Uica Pali. Are şaptezeci de ani Pali, e scund negricios şi făcut numai din oase şi tendoane. Când mi-a strâns mâna de bun venit, parcă mi-a prins-o o menghină de fier. Şi m-a ţucat cu mustăţi lungi, iar obrazul lui de moş mirosea a gutuie şi a fân. Cu Pali negociez să îmi construiască o cuptoriţă, adică un cuptor pe vatră specific pustei, cam asemănător la obârşie ce cele în care italienii coc pizza şi ca să mă câştige de client (nu pentru bani fiindcă Pali e bogat de dă pe dinafara, ci ca să se făloşească la preceni şi săteni că Uica îşi coace merinda în cuptoriţă făcută de mâna lui) şi ca să fie convingător, Pali, după ce m-a omenit întâi cu un păhăruţ de răchie (ba era mai degrabă păhăroi) a aprin focul în cuptoriţa lui din oborul al mic (asta e o curte de tranziţie între oborul cel mare şi grădină, unde e un tei rotat, o fântână cu ciutură, un chioşc de lemn şi o capră legată de el.
Cuptoriţa are cam un metru lungime, poate chiar mai mult, e lată de cincizeci şi tot atât de înaltă. Uşa de la gura ei e o placă de fontă grea ca un şubăr şi ea se mişcă fără balamale dor prin puterea braţelor. Iar cuptoriţa e croită cu boltă din cărămidă crudă şi pe dinafară spoită cu lut. Are un aer de mormânt al mieilor şi puceilor de la început şi te convinge că ştie să scoată din burta ei mâncăruri de vis.
Şi Pali a aprins focul cu coceni de porumb şi l-a înteţit cu nişte curpeni de viţă uscaţi şi numai cu asta a ars cuptoriţa vreme de un ceas.
Iar mie m-a zis Pali, na nepoace, duce în grăgină şî în voreţ şi taie ce îţi place şi culege ce îţi place şi fă mâncare cum îţi place. Numa capra fi bun să nu o tai, că e a lu baba mea, ţîne la ia ca la ochii din cap şi ne zogoneşce pră amândoi dacă îi face orişi ceva.
Aşa că m-am hotărât de am ales o gâscă grea de parcă era îndopată cu plumb, doi cocoşei mărunţi şi o sarsana întreagă de legume proaspete din grădină. Iar păsările le-a grijit baba lu Pali (nici nu ştiu cum o cheamă) cu nora ei cea mai mică, iar eu cu Pali şi băiatul lui pe care îl cheamă Cercel (ori o fi poreclă) ne-am ocupat să meargă focul în cuptoriţă şi pentru asta ne-am ajutat de răchia aia bună din care am beut până ne-am încins şi noi precum cuptoriţa.
Şi dacă a fost aşa mi-a adus baba păsările curăţate, jumulite şi spintecate cu măruntailele alese separat, toate într-un vailing smălţuit şi carnea proaspătă mirosea a Levant şi grăsimea avea parfum curat de rai coborât pe pământ. Şi ce am făcut eu, am tăiat cocoşeii în bucăţele potrivite, pulpele în patru, piepţii în opt, aripile pe din două. Nu am mai băgat în seamă spinările cam cu noduri pentru gustul meu în schimb măruntaiele le-am pus la socoteală şi cu toate astea am umplut gâsca îndesat, totul pudrat doar cu sare, piper şi un strop de boia. Gâsca nu am cusut-o pentru că nu am avut cu ce, dar i-am făcut agrafe din sârmă de inox scoasă dintr-o sită de uruială şi am uns-o şi pre ea pe dinafară cu sare, piper şi boia.
Şi mi-a dat Pali o tipsie lungă şi lată, în care el ar fi încăput ghemuit şi în mijlocul ei am pus gâsca îndesată. Iar pe margini am umplut cu legume curăţate şi tăiate doar toporăşte, la fel unse doar cu sare şi piper. Vinete, morcovi, felii de varză roşie, câţiva ardei graşi, părădaisă inima boului spintecată numai în patru, nişte mere creţeşti acrişoare la gust şi câteva prune rămase de izbelişte pe o cracă din grădină. Am turnat apă în tavă de două degete şi am băgat lucrătura asta în cuptoriţa din care Pali a scos tot jarul pierit ce trăgea să moară. Am apreciat cu mâna că temperatura la boltă în cuptor era de cam două sute de grade aşa că mâncarea mea avea să se coacă pe îndelete.
Şi o dată pusă placa de fontă la gura cuptorului am plecat cu Pali în sat la neamuri de ale lui, unde iară dă-i cu răchie, mai dăi cu vin şi uite aşa spunând snoave şi amintindu-ne de vremurile în care Vermeşul era capitala legumicolă a Căraşului, au trecut trei ceasuri şi ne-am întors să vedem ce a lucrat cuptoriţa noastră. Adică a lui Pali. Şi doamne ce minunăţie de friptură am scos din burta ei, parcă gâsca era pictată cu pensula şi legumele la fel. Culorile toate erau vii de parcă trăiau şi miresmele mâncării urcau până la cer.
Am scos agrafele din gâscă şi numai ce am apăsat-o uşurel pe coşul pieptului cu un cuţit, şi s-a desfăcut de la sine, parcă făloasă să îmi arate ce are în mijloc. Acolo cocoşeii îmbucăţiţi se copseseră în damf şi erau numai aburiţi şi cu carnea galbenă, într-un contrast aiuritor cu carnea gâştii care prinsese ruginiu la suprafaţă şi erau două feluri de arome ale cărnii dar dominant era parfumul de untură de la târtiţa gâştii. Bucata mea preferată. Şi am pus tava în mijlocul mesei din chioşc şi toţi ne uitam la ea şi nimeni nu avea curajul să înceapă să înfulece.
Pali a privit cu jind la bunătăţile alea, a adus sticla de răchie (una nouă) a turnat în pahare şi mi-a spus:
- Na, vezi? asta-i cuptoriţă făcută de Pali.
- Ai dreptate să îmi faci una la fel la mine la Buziaş. Că te plătesc domneşte...
- Lasă, lasă, hai să mai bem, hai să mai bem, hai să mai bem.
Între timp, capra legată de chiosc a început să behăie şi glasul ei suna ciduat ori numai mi se părea mie de la răchie:
Beeeem....beeem....beeem.

Un comentariu:

Luiza spunea...

bunica avea asa un cuptor ca al lui pali.si de acolo scotea o pasca mare cat roata carului si frumoasa...si acum in sat la ea se fac prajiturile pentru nuni si colacii in astfel de cuptoare.cine are asa ceva se cheama cai "gazda mare".