8.27.2011

Apă din fântână

Am alergat ieri prin două judeţe cu Fordul meu bătrân, mânat de probleme serioase. Dacă nu ar fi fost vipia din aer, chiar că m-aş fi simţit bine, nu altceva, mai ales că am avut întâlniri cu prieteni vechi de care sunt legat prin dureri şi suferinţe. Drumul acesta lung prin Caraş şi Timiş, are drept scop o trăznaie de afacere care mi-a intrat mie ca un cui în creier.
Şi anume vreau să creez un serviciu de catering universal, care sa aibe reprezentanţe în tot Banatul şi să poată oferi servicii identice în oricare dintre judeţele Timiş, Arad, Caraş şi Hunedoara.
Adică să existe standarde identice pentru produse, calitate, preţuri, viteză a serviciului. Şi îmi caut parteneri la fel ca mine, cu care să lucrez şi cu care să punem pe roate astfel de restaurante Tip- Top.
Chiar pe această cale îi invit pe cei care vor să intre în acest tip de reţea să mă contacteze la adesa de E-mail: cateringbanat@gmail.com. Trebuie să aveţi un restaurant cât de mic, ori pentru început numai o bucătărie bine dotată, pricepere şi dragoste într-ale bucătăritului şi dorinţă aprigă de muncă. Primul meu tovarăş în acest demers este Dan Popoviciu, un gazetar din Reşiţa care s-a convertit în restaurator şi are un mic bistro numit Ţompi chiar în centrul Reşiţei. Organizează petreceri pentru maxiumum 40 de persoane, livrează la domiciliu şi are şi o terasă gingaşă pe care lumea nostalgică a oraşului se întâlneşte să depene amintiri.
Dar să lăsăm cateringul pentru moment puţin la o parte şi să vă depăn povestea mea.
Carevasăzică Fordul meu gonea leneş (ce sintagmă) prin căldura lichidă care parcă mă strângea în braţe şi transpiram abundent şi eu şi Nemţoaica şi chiar şi căţeaua Bony care în astfel de călătorii vine cu noi musai.
Şi o sete ne răscolea pe toţi trei şi trecând prin sate bătrâne cu istorie în temelia lor, mi-am adus aminte de Armenişul copilăriei mele, când desculţ şi cu pieptul ars de arşiţă, mă adăpam cu apa din fântână, sorbind ca un viţeluş direct din găleata de tablă. Apă rece cu gust de frişcă proaspătă, simbol al copilăriei. Şi i-am propus nemţoaicei să căutăm o fântână din care să ne răcorim arşiţa si din trup şi din suflet.
Fraţilor, încercare mai grea nici că s epoate, toate satele din Caraş au reţea de apă şi canalizare, fântânile de care îmi aduceam eu aminte nu mai sunt, au fost lăsate în paragină, prăbuşite ori lăsate doar drept semne ale uni rusticităţi de care satul românesc s-a cam despărţit. Tot căutând fântâna, am băgat de seamă că marea majoritate a caselor au termopane şi acoperişuri de tablă Lindab, că dalele de piatră au cotropit oboarele şi curţile iar semnul distinctiv al bunăstării paurelui bănăţean de astăzi, este o maşină străină parcată în curte.
După cinci sate în care nu am găsit fântână era aproape să dezamăgim şi să ne oprim la un market de pe şosea să cumpăram clasica apa plată. Şi învârtindu-ne prin Marketul cu pricina am intrat în vorbă cu vânzătoarea, o Măriuţă trupeşă şi gureşă, care mi-a spus că se cumpără apa plată în draci şi că ţăranul român s-a obişnuit să bea din PET ca pe un gest de emancipare evident. Şi am făcut o mutră lungă şi chiar şi mai lungă când Măriuţa mi-a mărturisit că ea nu dă doi bani pe apa din sticle şi că pentru acasă îşi cară ca pe vremuri apa cu o găleată de la fântâna lu Moş Milan. Şi când am întrebat-o eu unde e fântâna aia după care am alergat şapte sate, mi-a arătat cu mâna o uliţă de la răscruce pe care am pornit să caut minunea. Era o fântână ca pe vremuri cu roată de fier şi butuc de lemn, cu lanţ lung şi găleată veche de tablă zincată. Uşa prinsă cu cârlig se deschidea scârţâind şi când am privit în fundul fântânii am văzut ca la patruzeci de metri sticlind apa, precum în copilăria mea. Şi am dat repede la cocaie şi am scos o ciutură afară la lumină. Doamne, apa sclipea ca argintul şi venea o boare din copilărie o dată cu ea şi am băut viţeleşte din găleată, apă rece şi bună şi curată, lacrimă din pământ şi din istorie. Plin de apa proaspătă pe piept am ridicat găleata să bea şi Nemţoaica şi am văzut-o şi pe ea coborând într-un trecut al iei când umbla în spielhosen şi avea codiţe împletite de bunica.
Şi apoi am mai făcut ceva, am coborât iute la Market, am cumpărat patru sticle de apă plată la doi litri( am plătit 5 lei pe ele) pe care am risipit-o pe jos şi m-am dus din nou la fântână şi mi-am făcut provizie pentru acasă cu apă scoasă cu ciutura din pământ.
Şi am fost toată după-amiaza din nou copil zburdat şi mi-a fost sufletul plin.
Iar seara, am turnat un litru de apă din fântână în tuciul de mămăligă, am adăugat un praf de sare şi unul de piper un boţ de unt şi când a dat tuciul în clocot am înghegat o mămăligă cu mălai de la sac, proaspăt cernut. Şi am mâncat mămăliga aia sfinţită împreună cu Nemţoaica, goală şi doar unsă cu puţin ulei de bostan. Şi la sfârşit am beut iarăşi apă de fântână din PET-ul acele care parcă se înobilase de conţinutul lui şi ne-am dus la culcare.
Acum suntem în zori şi Nemţoaica fierbe cafele turceşti cu apa din fântână. deja se simte abur nostalgic în casa noastră.
Cred că la anul o să aduc un fântânar de la Maramureş să îmi sape în grădină o fântână.

4 comentarii:

Luiza spunea...

Eu sunt din Maramures si chiar cunosc pe cineva care sapa fantani si intradevar apa are gust fermecat.Si mai voiam sa spun ca m-am indragostit....de tine Uica.Si nu trece o zi macar fara sa te vizitez.Iti multumesc ca existi si imi aduci in fiecare zi o bucurie.Miar place mult sa devenim prieteni.

Mihai T. Ioan spunea...

Draga Luiza putem deveni prieteni pe Facebook. Profilul meu este Uica Mihai, cum altcumva. Iti multumesc pentru cuvintele frumoase, ma fac sa ma simt bine. Daca vrei sa imi scrii personal, adresa mea este uica.mihai@gmail.com

Catalin spunea...

Uico, asta ii de cand s-or dat platzurile inapoi la oameni (ca erau luate de colectiva): lucrurile comune nu mai sunt intretinute, decad si ajung in paragina. Prin turele noastre pe bicicleta, am avut ocazia sa gasim la fel: niciun bunari sa nu mai fie bun, ori namolit, ori fara roata si canta. Ii pacat ca ii asa, asa ii lumea in care traim.
De asta, cand ajungem intr-un sat, mergem la cate un mos ori la vreo baba care sta la drum la zbor, ii salutam si ii rugam sa ne dea apa da buna din bunari. Ma bucur ca mai sunt oameni care apreciaza vechiul, firescul. Ca odinioara...

Csabi spunea...

Stimata Luiza, draga Mihai !

M-ar interesa si pe mine acel fantanar din Maramures. Avem un camin de batrani in Trestia, HD ,seceta ne-a afectat si pe noi,cele 2 fantani pe care le avem nu mai fac fata; planificam executia unei fantani noi.
Mersi anticipat !