Supă de salcâm

Parşiv, dar curat în intenţia lui, un prieten încearcă să mă corupă şi să facă din mine pescar. Vede el în viitor un Uica Mihai cu pălărie de pai şi scăunel pliant, stând pe marginea apei concentrat la hâţ-bâţ-ul plutei.

Dar greşeşte profund fiindcă încercările pe care le-a făcut cu mine până acum au dat greş. Chiar ieri m-a dus pe marginea unei bălţi de la hotarul comunei Nichişoara să prindem cărăşei cu râme vii agăţate în cârlig. Bătea sorele necruţător, eu încă nu mi-am cumpărat pălărie de paie, balta mirosea a medicament şi sălciile de pe marginea ei, erau tunse în stil Punk, de un grădinar nepriceput. Şi bătea şi un vânt subţire care aducea din plopi puful lor de care se leapădă acum. Am prins patru caraşi cât palma, dar ochiul lor pe care de obicei îl ştiu limpede atunci când îi pregătesc pentru tigaie, mi se părea speriat şi tulbure de spaima scoaterii bruşte din apă. Vine peştişorul să se hrănească şi Uica, precum un nemernic îl smulge din apă cu bucăţica proaspătă în gură.

Aşa că am dat drumul peştilor în balta medicamentoasă, am aruncat beţele şi am plecat cu Nemţoaica- dar ce credeaţi că m-a lăsat singur pe baltă?- să colindăm printr-o pădure care se zărea la orizont. Şi am găsit o minunăţie de codru de şes, alcătuit numai din salcâmi în floare şi era acolo o răcoare aşa de plăcut mirositoare şi un aer străveziu şi cu gust de cofetărie, că m-am liniştit de tot şi mi-am revenit, uitând de ochiul peştelui. Şi am revenit la meseria mea cea veche şi cu nemţoaica am cules doi săcui de floare de salcâm- noi în banat îi spunem Băgrin- ca să facem dulceaţă, ceai de iarnă şi o supă în legea ei. Şi ca să vă lase gura apă vă învăţ şi pe voi reţeta acestei fierturi din petale de sacâm.

Trebuie să culegi proaspătă floarea salcâmului prin strujire, dacă ştiţi ce înseamnă asta şi să alegeţi numai petalele albe ale florii cu miros de veşnicie.

Şi dacă aţi adunat cam trei sute de grame le puneţi într-un vas de faianţă, le stropiţi cu zeama de la o lămâie şi cu o sută de grame de zahăr tos. Să stea florile un ceas ori mai bine ca să dea într-un început de macerare.

Iar în oala de supă să pui să se frigă doar cu o lingură de ulei, cubuleţe mici de costiţă afumată. Şi când carnea prinde puţină rumeneală mai adăugaţi acolo o legăturică de ceapă verde, un morcov ras pe răzătoare şi câteva bobiţe de chimion. Şi dacă s-au călit legumele astea, le stingeţi cu trei litri de apă. Şi puneţi florile de băgrin la fiert şi toată fiertura să clocotească bine măcar un sfert de ceas, mai adăugând o bucăţică de coajă de scorţişoară (să nu puneţi praf că nu iese) şi trei-patru cuişoare. Şi separat prgătiţi găluşte fine de griş din două ouă bătute cu furcuţiţa trei linguri de unt topit şi patru linguri de griş. Totul potrivit cu sare şi doar un strop de piper alb. Şi rupeţi aluatul acesta cu marginea linguriţei să fie mici ca cireaşa necoaptă biluţele pe care le faceţi şi le aruncaţi în supă să fiarbă la foc moale de tot. Dacă au fiert ele, se ridică toate deasupra de zeamă înghesuite unele într-altele ca nişte cărăşei în juvelnic. Acum trebuie să opreşti focul de supt oală să adaogi în fiertură o cană de apă rece să pui capac şi să ai răbdare o jumătate de ceas ca să se umfle găluştele, care în oală obraznice şi nesimţite se vor face ca nişte prune de grase şi pufoase vor fi în carnea lor ca o mângăiere de puf de plop. Şi înainte de a le pune în farfurie cu zeama aurie, să mai dregeţi supa cu pătrunjel tocat mărunt şi oţet de mere, ca să mai taie din dulceaţa florilor.

E o supă de viaţă lungă bună şi pentru pescarul obosit venit de pe baltă cu traista goală, şi pentru orice alt cineva. Numai să aveţi la îndemână floare de băgrin şi adresa de blog a lui Uica să puteţi ceti reţeta.