Dulceaţa de băgrin

Şi pentru că vi-am povestit ieri supa de salcâm pomenind şi de ceaiul meu de iarnă şi de dulceaţa de băgrin, mă simt dator acum să vă dau reţetele acestea ca să le aveţi la îndemână.

CEAIUL DE IARNĂ

Acum e momentul să adunaţi jumătate din cele trebuicioase. Adică:

-flori de salcâm adunate prin strujire cu tot cu peţiol

-flori de soc cu tot cu tulpiniţe

-frunze de fragă, căpşuni, zmeură şi mur

Toate acestea trebuie uscate pe îndelete la umbră, în curent de aer şi cel mai bine suspendate in plase de tifon pe care să le aveţi anume pregătite. Nu-i mare scofală şi le puteţi folosi ani întregi.

Toate acestea uscate trebuie să se sfărâme în palme şi să aibă miros putenic de pădure şi de sălbăticie.

De păstrat se păstrează în săculeţi de pânză rară la întuneric într-un loc cu curent de aer. Eu îmi ţin săcuii aninaţi la o grindă din pod, dar se poate foarte bine şi într-un balcon protejând ceaiul cu o coală de hârtie albă care reflectă lumina. Şi stă ceaiul acolo la fereală până dă bruma când urmează să îi adăugăm cealaltă jumătate.

Şi anume, culegem măceşe şi fructe de păducel (noi îi mai spunem Mălaiul cucului) pe care le uscăm în cuptor puse în strat subţire în tăvi de tablă neagră. Temperatura de uscare să fie cam de 60-70 de grade şi trebuie amestecate fructele periodic ca să se uşte uniform. Se adaugă în săcui aceste fructe pline de vitamina C şi iaca-tă ai CEAIUL DE IARNĂ.

Dar şi pe acest ceai trebuie să ştii cum să îl prepari ca să aibă efectul lui deplin. Adică să nu te pună geala să îl fierbi ci trebuie numai opărit cu apă clocotită şi lăsat să asude în oala bine acoperită un sfert de ceas. Apoi îl strecori şi îl bei în loc de apă toată iarna, fără de îndulcitor sau hai, na dacă baş pofteşti să îl dregi cu miere.

Îţi garantez eu, Uica Mihai, că dacă faci cum îţi spun eu, nu trebuie să porţi pe geruri nice căciulă, nice fular ori mânuşi şi nu se prinde neam gutunaiul ori gripa de tine. Mai poţi adăuga la combinaţia asta nişte urzici la fel uscate pe întuneric, şi roiniţă. Roiniţa e o plantă miraculoasă, seamănă cu urzica moartă numai că are frunza mai rotundă la vârf ca un bănuţ, tulpina ei e pătrată şi frecată în palmă, dă un damf puternic de lămâie. Pe numele ei latinesc se cheamă Melissa officinalis şi creşte pe soluri calcaroase cam în toată ţara. Nu e musai şi de trebuinţă în ceai, dar dacă o găseşti pe supt poalele de pădure, foloseşte-o.

Iar despre proporţiile ceaiului să nu îţi faci nici o grijă, cu cât mai mult e amestecul cu atât mai bine.

Dulceaţa de băgrin

E ca o miere de bună şi aşa de uşor de preparat că nici nu trebuie să îţi baţi capul prea mult.

Pentru un kilogram de floare de salcâm ai nevoie de 600 de grame de zahăr şi şase sute de mililitri de apă. Zeama de la o lămâie e îndeajunsă ca să împiedice zaharisirea şi mai trebuie dacă îţi place să adaogi şi un baton de scorţişoară să-i mai duci aroma spre orient.

Şi aşa deci, dacă ai cules florile le laşi o zi întinse pe o pânză curată să se pălească puţin. Iar din apă şi zahăr să faci un sirop fiert în care pui florile să fiarbă la foc molcom şi tot timpul să trebăluieşti acolo cu lingura de lemn ca să nu se prindă. La urmă când ai o consistenţă de miere închegată, tragi dulceaţa de pe foc şi o dregi cu zeama de lămâie. Aşezată în borcane, e bună unsă cu unt pe pâine la micul dejun, ori pusă în farfurioară cu ceva seminţe de rodie ori sâmburi de migdală, servită ca în vechime musafirului, alături de un pahar de apă rece.

Poate că sunteţi lenoşi şi vă e greu să vă duceţi la pădure să culegi toate astea, ori poate locuiţi în nişte jungle de beton unde vedeţi copacii numai la televizor. Nu-i nimic, babele din piaţă vă pot aduce toate astea pe taraba lor, să facă şi ele un leuţ, că doar şi ele trebuie să trăiască nu?

Aşa că spor la treabă.