Mămăligă unsă

Trei zile am fost plecat într-un basm din care cu greu am ieşit să mă întorc la lumea de pe pământ. Adică, am colindat aiurea prin pădurile Banatului să culeg flori şi buruieni din care Nemţoaica face limonate spumante, sucuri, siropuri pline de vitamine şi dulceţuri. Am adunat saci întregi de floare de soc şi de salcâm, frunze de fragă şi zmeură, roiniţă şi muguri de pin. Mâine o să plec din nou fiindcă mi-au sărit prietenii în cap să le fac şi lor câte o găleată două de socată şi măcar o lecuţă de sirop, că o să mă plătească cu zahăr şi sticle goale de care duc mare lipsă. Dar de fapt nu mă uit la plata lor, numai că abia aştept să mă trezesc iar prin codrii de la poalele Semenicului unde aproape că îţi dai bineţe cu ursul. Numai să ţie vremea cu mine şi să mă ajute Domnul să nu plouă ca să stau osândit prin vre-o cabană, ori să nu mi se mai rupă iarăşi vre-un fier de pe supt maşină, că o chinui săraca şi o plimb prin toate hârtoapele.

Dar să vă povestesc despre ce facem noi seara în excursiile astea de vânat roade ale muntelui.

Ne oploşim la prietenii care ţin pensiuni sihăstrite şi toţi ne aşteaptă şi se bat să ne găzduiască, fiindcă îşi închipuie că o să le vând ponturi bucătăriceşti, reţete noi ori secrete înfricoşătoare de preparat vânatul. Dar eu numai îi duc cu zăhărelul şi le dau adresa mea de blog să răscolească pe acolo şi să se dedulcească cu cele scrise. Iar la cină mă sufulc şi pun de fierb câte o mămăligă strajnică, din belşug unsă cu untură de gâscă pe care o car cu noi într-un borcan anume în portbagaj şi încropesc câte o tigaie de ce dă Domnul cu amestec de cărnuri şi legume, că nu ştii niciodată ce iese până la urmă, tocană, papricaş, gulyaş ori ciorbă. De cele mai multe ori iese o zeamă lungă pe care o intitulez în gândul meu „adunare generală” iar pentru restul lumii inventez câte un nume pompos într-o franţuzească şchioapă şi aproximativă. Nimeni nu mă contrazice, nimeni nu îmi suflă în ciorbă şi toţi- înafară de nevast-mea Nemţoaica- sunt convinşi că am gătit un fel de mâncare clasic şi epocal. Iar eu râd în barbă şi în sinea mea, dar adevărul e că îmi ies fierturile astea cu un gust minunat, pe care îl dă mai mult aerul şi apa de munte, iar petecul de aur pe mâncare e mămăliga unsă care numai ea e îndestulătoare pentru flămândul şi ostenitul călător pe munte.

Şi astăzi vă învăţ să faceţi şi voi mămăligă unsă ca să ştiţi de unde începe bunul lumii.

Pune să fiarbă o jumătate de litru de apă cu o linguriţă de sare şi una de piper şi când dă apa în clocot, rade deasupra ei un sfert de kilogram de telemea mustoasă. Prima dată brânza se va strânge şi se vor face cocoloaşe cleioase în oală, aşa că bate-le bine cu un tel şi când se face apa albă ca zerul toarnă în mijlocul ceaunului cam jumătate de kilogram de făină de porumb. Şi moviliţa care se formează acolo să o laşi cam un sfert de ceas să fiarbă, până toată făina se topeşte în apă. Acum urmează chinul cel dulce, mai ales dacă eşti flămând, fiindcă trebuie să lucrezi mămăliga din făcăleţ cam zece minute, asudând din greu. Şi la urmă când începe ceaunul să pufăie supărat şi mămăliga se face vârtoasă de stă făcăleţul băţ în ea, să pui două polonice de untură de gâscă topită, un ardei iute tocat mărunt, puţin cimbru uscat  şi o mână de pătrunjel tocat. Şi o dată se va înmuia mămăliga şi o să se desprindă de pe pereţii ceaunului, iar tu să îi dai lovitura de graţie mestecând-o până îşi dă suflarea. Şi răsturnată pe un cărpător de lemn să o tai felii ca să iasă aburul din ea şi doamne, cu trei cruci mari dinainte, să te pui să înfuleci ca spartul. Şi pune lângă măcar un boţ de brânză şi o strachină cu o fiertură dreasă cu iaurt şi la urmă să zici Bogdaproste şi să fie în sănătatea lu Uica Mihai.