Un curcan şi un răţoi

Dar cel mai mult şi cel mai mult îmi place mie să mănânc între preceni, la masa întinsă şi plină de veselie. Trebuie neapărat să ne cânte la ureche muzica, o doină de patimă ori mai câte o poşovaică plină de draci. Iar pe masă mâncarea să stea la îndemână servită nu cu porţia ci cu oala a mare şi cu tava în care poate să încapă o cătană întreagă. Cât despre cele băuturi nu trebuie niciodată să ne facem grijuri fiindcă răchie şi vin  se găsesc din belşug. Ba de la o vreme încoace a apărut obiceiul străin să avem pe masă şi bere la pixă, care trebuie să recunosc, rece şi cu spumă merge grozav după carnea friptă pe grătar.

Şi aşa un chefuleţ am tras noi aseară, aşa pe nepusă masă. Că m-a chemat un precen să îi car cu maşina tot felul de troace de pe lângă casă, la un sălaş de la pădure unde îşi mută el tabăra de vară. Are acolo două scroafe cu purcei, câţiva mieluţi năzdrăvani, o vacă cu ochii blegi dar cu uger mare cât căpăţâna de elefant şi un popor întreg de păsări outoare şi ne. Şi după ce ne-am spetit noi cărând cele bulendre, a observat prietenul meu Goaşă că un curcan înfoiat şi cu pene de războinic, stă cam pitulat în ţărână şi are mărgelele cam palide la culoare.

Ei na, a spus el, pasărea asta-i beceagă şi dacă nu îi iau gâtul, în două trei zîle piere. Şi nici nu a mai stat pe gânduri, o dată a luat toporul şi harşti la scurtat de cap pe domnul curcan. Eu n-am putut să mă uit şi am fugit să mă ascund în grajdiul văcuţei cu care sunt prieten fiindcă îmi dă lapte gros de câte ori îi cer.

Dar a venit Goaşă după mine cu curcanul şi mi l-a aruncat la picioare. Na, jumoale-l şi fă o zamă din el, să ne arănim (săturăm) sufletele.

Esti nărod mă Goasă, i-am spus eu, vrei să îţi fac zamă de curcă beceagă ?

N-are nici pe dracul uico, că numa îi pierită de la pipotă în rest îi carnea pe ea ca piatra pe calea ferată. Fă o zamă deasă cu de-ale legumelor şi ceva fript în tavă, că m-am săturat de post şi de urzici. Şi a plecat să îşi aranjeze troacele prin sălaş.

Acuma vă daţi seama că eu de unul singur nu aveam cum să mă descurc cu ditamai curcanu (avea cam la treizeci de kilograme) aşa că am pus mâna gospodăreşte pe telefon şi am chemat mai trei prieteni cu muieri cu tot, ca să le păcălesc să jumoale ele şi să opărească curcanul şi să mi-l rânduiască pentru gătit.

Şi precenii au venit şi cu muieri şi cu portbagajele de la maşini pline cu băutură şi cu legume, că le-am cam spus eu cam ce vreau să fac.

Şi până am beut noi prima uiagă de răchie de tescovină trasă de două ori prin cazan, muierile mi-au făcut curcanul lună şi bec.

Şi mai întâi i-am scos măruntaiele şi le-am pus să se frigă tăiate mărunţel, împreună cu o ceapă şi trei fire de usturoi verde, la foc moale, în tigaia unsă cu grăsimea curcanului scoasă de la târtiţă. Şi am împarfumat frisoarea cu piper, sare şi boia dulce. Ba am mai pus şi câteva seminţe de chimion acolo şi am stins totul cu vin alb. Ei măruntaiele astea le-am tocat mărunt ca la drob şi le-am mai amestecat cu două ouă furate de supt găină şi un pahar de smântână groasă din laptele văcuţei precena mea. Apoi am scos pieptul curcanului l-am tăiat felii fine pe care le-am mai bătut puţin pe masă cu ciocanul de tişlărie, fiindcă ciocan de şniţele nu are Goaşă la sălaş, le-am dat un prafture de sare şi piper şi după ce le-am umplut la mijloc cu tocătură de măruntaie, le-am rulat să iasă nişte rulade frumoase şi le-am prins cu nişte beţe de salcâm ascuţite pe genunchi, fiindcă nici scobitori nu se găseau la sălaş. Că multe îi mai lipsesc precenului meu Goaşă de la tabăra lui de vară şi trebuie să îl înzestrez, că la el aici la marginea pădurii, ies cele mai grozave şi speriate chefuri.

Ruladele astea le-am pus într-o tavă, unse cu ulei şi mai presărate cu sare şi cimbru şi le-am lăsat să le vină rândul să se frigă în cuptor când o fi bine încins.

Apoi am luat aripile curcanului, gâtul spinarea şi partea de jos a pulpelor şi le-am rânduit pentru o zamă dulce. Şi când Goasă n-a fost atent, precenul Luci, a mai scurtat de cap şi un răţoi bagabond rotund ca o bilă de gras ce  era. Că raţa şi curca dacă se duşmănesc în ogradă, în oală se înţeleg aşa de bine şi se împreună de minune. Aşa că am pus cărnurile să fiarbă şi le-am spumuit de trei ori, apoi am turnat în oală două borcane de zarzavat pentru ciorbă pe cae le-a adus muierea lui Ştefi, mare maistoră la conserve de buiezi. Şi erau acolo, rădăcinoase şi gogoşari cu carnea tare şi ţelină verde amestecată şi roşii dulci tăiate în pătrăţele şi o dată a prins zama o culoare ca rubinul şi a început să iasă din oală un abur ca o mână cu o sută de degete care te apuca de nări şi nu îţi mai da drumul. Şi a fiert oala mea un ceas bun, după aia am dres-o cu leuştean şi smântână şi gata. Zeamă mai rustică, mai neaoşă şi mai sănătoasă decât asta, nici nu se există. Iar ruladele din piept erau deja la cuptor, cu pulpele curcanului lângă ele şi m-am gândit şi la o garnitură şi o salată. Avea Goaşă în por bostani din aceia mari, galbeni de se fac plăcintă şi am luat unul şi l-am copt în jăratec până s-a umplut de miresme, iar din carnea lui coaptă am făcut un pireu aşa cum se face cel din cartofi, numai că am pus smântână multă şi nucuşoară rasă. Iar salata a fost una de păpădie, dreasă cu lămâie şi oţet din ardeii iuţi. Doamne, ce ne-am pus pe mâncat şi pe băut… numa că lipsea muzica , dar am rezolvat-o şi pe asta, că a tras Luci maşina aproape de sălaş şi a pus casetofonul să cânte, numa Petrică Moise şi Nicoleta Voica.

Şi nici idee n-aveţi ce repede au pierit şi curcanul beceag şi răţoiul bagabont.