Eh Doamne, ce ţi-e şi cu postul ăsta, atâta bunăvoinţă în oameni şi în firea lor să se ferească de cel rău şi de ispitele sale, numai că mulţi îs firavi şi nestatornici aşa că nu târpesc (rezistă) la grele încercări.
Cum a fost astăzi de dimineaţă cu Savu, un vecin de-al meu care de voie, de nevoie şi mai mult de gura muierii ţine post cu smerenie şi bucate neunse. Mănâncă Savu al meu orez şi fasole şi urzici şi leurdă de a ajuns ca o joardă de subţirel, mai ales că şi firea lui e aşa, adică l-a făcut muma lui numai din piele şi oase. Şi doi ochi adânci, frumoşi şi sinceri, dar plini de lăcrămi în vremea postului. Că nu după mâncare suspină el ci mai cu seamă după stecla cu beutură că-i copil de trăgulă şi neam de damigeană.
Şi azi dimineaţă a venit Savu la mine să mă ajute să mut un gard ca să fac loc pentru găini şi curci să le slobod la aer.
Iar nevastă-mea, nemţoaica trebăluia la bucătărie, a cărei fereastră dă exact în grădina de legume, unde eu cu Savu ne hogineam (odihneam) o ţâră la o ţigară de tutun şi la un şol (pahar) de cafă.
Iar muierea s-a apucat să frigă la plită o sarcină mărişoară de mititei, că ne-au rămas nevânduţi de la piaţă şi mai ceva chiftele pline de saft, ca să le mâncăm mâine cu sos de roşii şi pireu de leurdă, că face bine la ficat. Leurda, nu chifteaua, fiindcă socotit, chifteaua îi cel mai mare duşman al ficatului de moş bătrân.
Şi cum frigea ea la cărnuri şi venea un damf de usturoaie şi de seu gras, o dată l-am văzut pe Savu al meu, cum se dă uşurel cu cracii în sus în iarbă. Am crezut prima dată că Savu al meu se joacă precum pruncii în iarba moale, dar când am băgat bine de seamă, i se vedea albul ochilor şi buzele i făcuseră subţirele ca două linii trase cu creionul chimic. Iar pielea o avea albă ca foiţa şi aproape că nu mai sufla. M-am speriat, bun înţeles şi am strigat-o pe nemţoaică să vină iuta, că moare Savu.
Iar nemţoaica a venit într-un suflet, de duduia scara supt ea, fiindcă a cam început să cântărească peste optzeci de ocale şi avea la ea trusa cu care doftoreşte câinii şi mâţele şi o sticlă cu apă minerală scoasă din frigider.
Şi prima dată i-a turnat o jumătate din apa aia rece în creştet şi apoi a luat spirt dintr-un flaconaş şi a început să îl frece pe Savu pe la tâmple şi pe la ceafă.
Şi a înviat Savu al meu într-un minut numai că era ca purpura de ruşine în obraz. Şi a început să îşi ceară iertare şi să se scuze la nemţoaică, dar muierea mea a râs şi a zis asta de la post ţi se trage mă Savule, ia spune ai mâncat tu ceva astăzi ? Dar asară ? Dar ieri ?
Păi a răspuns Savu mai cu jumătate de gură, am mâncat ieri seară pe la vecernie o supă de măcriş cu coleaşă (mămăligă) rece şi astăzi încă n-am apucat, că noi nu punem vinerea în gură nimica până după apusul soarelui.
Nemţoaica n-a mai zis nimic, numa s-a dus iuta în cuină (bucătărie) şi când s-a întors de acolo avea în braţe un ditamai platoul plin cu mititei fierbinţi, chiftele proaspete, urdă de la piaţă, ceapă verde, ridichi şi usturoi. Iar în loc de pită ne-a adus o trochiţă de langoşi reci rămaşi de aseară, da moi ca pufărul şi plini cu telemea frecată cu mărar.
Păi şi dacă nemţoaica a făcut asta, nici eu nu m-am lăsat mai prejos şi m-am slobozit în pimniţă şi am scos o jumătate de răchie din butoiul al mic şi două litre de vin bătrân din butoiul cu roze.
Şi am aşternut masa pe iarbă la aer curat între cireşii cu floare pe ei şi l-am văzut pe Savu cum îşi face trei cruci mari.
Lasă Savule, că Domnul îi bun şi îţi iartă…am spus eu turnând în cănuţe răchia galibină ca mierea.
Nu mi-e de Dumezău, a dat răspuns Savu luând cănuţa plină ochi, că mă înţăleg eu cu el, da mi-e de muiere, că are o gură mai mare decât gura tunelului de la Poarta.
Şi apoi o dată a suflat în cană de a făcut-o deşartă şi când a început să înfulece la mititei, a fost rând meu să îmi fac cruce.
Şi după aia am suflat în cană ca Savu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu