4.17.2011

Vin şi mâncare bună

Două zile m-am spetit gătind la Vin Vest 2011, la Timişoara, la Centrul Regional de Afaceri. Festivalul acesta al vinului îmi place atât de mult că am devenit băutor de vin. Am făcut langoşi umpluţi cu: afumături tocate, brânză sărată, urdă şi mărar, fasole bătută, varză călită şi cartofi opăriţi. De trei ori am încins cazanu şi am fiert papricaş de pui cu găluşte şi smântână. Cartofii copţi la cuptor cu sos de smântână şi costiţă afumată, au mers pe bandă rulantă iar la tigaie am gătit porţie cu porţie, anghemacht de leurdă, urzici cu cârnaţi şi guşă de porc, şi salate apelpisite de verdeţuri.
Dar să vă dau reţeta anghemachtului.

Leurda şi urzicile dacă le-ai spălat bine, vin opărite cu apă clocotită cu sare, apoi se toacă mărunt-mărunt. Şi într-o tigaie pe flacără puternică pui în tigaie trei linguri de ulei, o lingură de unt cu vârf şi pui acolo cârnaţii tăiaţi rondele şi guşa de porc tăiată fin. Dacă s-au rumenit puţin, pui o porţie zdravănă de leurdă, una de urzici şi la sotezi şi pe ele. Adaugi sare, piper şi puţină boia, uun strop de vin alb şi smântână din belşug. Doar două minute la foc iute şi se leagă mâncarea, o minunăţie. Nu mai rămâne decât să o pui în farfurie şi să o mai stropeşti cu smântână. Pentru pofticioşi, o dată cu cârnaţii am pus şi doi căţei de usturoi tocaţi mărunt-mărunt.
Gustul este unul boieresc şi după poţi să bei un vin alb de Jidvei alb, sec, ori o busuioacă cu gust de buze de fată mare.
Mai am astăzi de făcut încă ceva, o tocană de hribi, simplă doar cu ceapă, pastă de ardei şi smântână. Iar lângă am fiert de cu seară, mămăligă amestecată cu caş şi costiţă afumată din care fac bruş părpălit pe grătar.
Treceţi pe la Uica Mihai astăzi, care sunteţi prin Timişoara, ca să vă arăniţi sufletul.

Un comentariu:

bogdan spunea...

Uico,am auzit ca ai fost si la Sacosu-Mare.Unde gasesc emisiunea ca am pierdut-o?Multam