4.23.2011

Ciolan fiert in bere

Vi-am mai povestit eu că Neamţul nu mănâncă în dimineaţa Paştelui aşa cum face bănăţanul, adică drob de miel rece, ouă roşii, caş şi lângă ele ridichi frecate cu sare şi piper, ceapă verde şi vărul său usturoiul cu coadă. Nu, Neamţul în dimineaţa aceea pune pe masă o şuncă fiartă în bere cu mirodenii dulci şi bea vin sec alb cu gust bolovănos şi aspru.
Şi cum plăcându-mi mie bucatele Neamţului din dimineaţa de Paşti, m-am dedat la ele, m-am hotărât să îmi fac şi de data asta damblaua.
Numai că să vezi că podul mi-e gol anul acesta şi şunca rânduită pentru fiert a luat altă cale şi s-a dus spre masa unuia dintre copii. Iar să cumpăr o şuncă din comerţ, nu se potriveşte că nici nu ştii ce drăcovenii bagă în ea la saramurare iar afumarea e forţată.
Dar inspirat şi cu capsa pusă, m-am dus la prietenul meu Nea Florin măcelarul şi am târguit din galantarul lui cel mai mare ciolan de porc proaspăt tăiat. Şi la-am mai rugat să îmi fure nişte şorici de la o clisă afumată de casă ca pentru sufleţelul lui şi după ce am beut şi un deţ de răchie dimpreună şi ne-am făcut urările cele de împrejurare, m-am dus acasă şi m-am apucat de treabă ca să am mâine dimineaţă bucata mea favorită în farfurie.
Şi fiindcă nu e târziu şi măcelăriile încă gem de carne, iaca vă dau şi vouă reţeta asta să o încercaţi, dacă vi se face poftă şi dacă aveţi încredere în gusturile lu Uica .
Se ia un ciolan baban de porc (al meu a atârnat două kile şi două sute) şi se rânduie şi se grijeşte. Adică mai pârlit niţel la flacără, răzuit încă o dată cu dosul cuţitului, frecat cu burete aspru şi apă clocotită. Apoi  am aşezat eu ciolanul pe planşeta de lemn şi chibzuind să îmi aduc aminte fiziologia scheletului de râmător şi aşezarea oaselor sale, am luat cuţitul subţire şi cu lama lungă de filetat carnea şi am făcut pe longitudinea lui trei găuri de la un cap la altul. Mai chibzuind, am lărgit tunelurile astea cu masat-ul de ascuţit cuţite şi mulţumit de treaba mea, am băut de-ampicioarele o berică rece din frigider.
Apoi am luat şoriciul de la slănina afumată şi l-am răzuit bine să nu mai rămână pic de grăsime pe el, ci doar piele fragedă de culoarea castanei şi cu aromă înebunitoare de fum. Am tăiat făşii late de patru degete şi lungi cât ciolanul de porc. Şi pe ele am presărat ghimber ras, cimbru uscat fărâmiţat în palmă, ceva boabe de piper, ceva boabe de muştar, câte o foaie de dafin zdrobită şi am rulat şoriciul aşa de strâns că s-a făcut ca un baston de mareşal. Şi cu răbdare şi cu osârdie am înfipt trei bastoane de şorici umplut în cele trei tuneluri din ciolan. Şi au intrat şi s-au potrivit de minune, de parcă de acolo ar fi fost.
Apoi, tot de-ampicioarele, am mai băut o berică rece din frigider. Iar restul de patru sticle de bere blondă de Timişoara, că eu doar cu asta mă înţeleg bine, le-am turnat într-un vas oval de fontă, pe care l-a adus Nemţoaica de nevastă-mea cu zestrea ei. Şi în berea asta am pus doi morcovi tăiaţi rondele cu un cuţit cu zimţi ca să ia morcovul un obraz mai domnesc, doi pumni de arpagic, o ceapă verde şi un usturoi verde, trei fire de ţelină verde şi piper boabe. Ba, şi o linguriţă de boabe de muştar. Şi în zeama asta rece de la frigider am pus ciolanul umplut cu şorici afumat şi ce să vezi că am nimerit bine proporţiile fiindcă ciolanul s-a scufundat complet şi a mai rămas de prisos şi un deget de zeamă deasupra. Dacă mai beam de-ampicioarele o bere, rămânea ciolanul jumătate pe uscat. Dar fiind prisos de lichid, am luat polonicul şi am mai băut de două ori din zeamă. Bună-i berea cu piper şi muştar!
Şi am pus să fiarbă oala pe flacăra cea mică de la aragaz în aşa fel încât să nu bolborosească şi să fiarbă în taină ca în Sâmbăta Paştelor. Şi aşa a molcomit ea trei ore şi o dată pe ceas, am răsucit ciolanul şi l-am mai împuns cu furculiţa ca să se pătrundă. Şi a fost gata când a rămas bere în vas doar de un deget.
Am gustat crestând doar dintr-o margine cu grăsime şi din capul osului lung şi am găsit o mâncare cu gust adevărat de Împărăţie Veşnică. Şoriciul afumat i-a împrumutat din savoarea lui, berea l-a frăgezit şi i-a dat un gust de mare în furtună, iar arpagicul s-a făcut ca un fel de perle translucide pe care doar să le mănânci cu pâine goală şi te desfeţi ca la masa Împăratului.
Acum am pus ciolanul să zacă la răcoare, în pivniţă pe ciment şi dimneaţă o să-l iau de-acolo şi o să-l tai felii în blid aşa rece, cu nişte hrean ras frecat cu smântână şi cu perlele alea de arpagic pe care o să le stropesc cu ulei de măsline şi cu oţet balsamic. Şi lângă ele un ou roşu şi vin alb de Cotnari.
Şi Cristos a Înviat !
Dar până mâine mai e şi dacă mi-am isprăvit de scris şi postarea asta, mă duc să mai beau o berică de-ampicioarele, că am fost bandit şi mi-am ascuns încă o sticlă în frigider, printre mănunchiurile mari de verdeţuri năzdrăvane şi salatele cu foi grase.

Un comentariu:

Anonim spunea...

foarte tare ,gustos, umor ....viata adevarata