3.30.2011

Leurdă şi urzici

Dacă vrei să te vindeci de slăbiciunile iernii ăsteia istovitoare, ascultă la mine şi învaţă: dar ca să fie oblu, trebuie să te scuturi de puturoşenie şi să ieşi afară la câmp.
Şi să te duci să cauţi hăt departe de oraş şi de traficul maşinilor, urzici proaspete pe care să le culegi cu mâna goală. Asta ar fi vindecarea dintâi de iarnă, fiindcă pişcătura urzicii pune sângele în mişcare şi vindecă reuma ca nimic altceva. Şi cel mai bine ar fi să faci treaba asta dimineaţa, între orele opt şi unsprezece când toată puterea plantelor e trează şi vie. Şi cu urzicile proaspăt culese să dai fuga-fuguţa acasă să le pregăteşti, că ele stau vii încă un ceas după ce le-ai smuls din pământul lor, şi au aura aceea de viaţă crudă care o să treacă în sângele tău şi o să te întremeze şi o să te pregătească pentru tot restul anului.
Şi acum să clăteşti urzicile supt jet de apă puternic, nu prea mult fiindcă le faci să piară. Unii zic că urzicile adună mult nisip la supsioara lor, dar nu-i aşa. Seva din ele cristalizează mai ales în contact cu apa şi lasă impresia că sunt nisipoase. Şi urzicile clătite – cam trei-patru mâini bune-să le arunci într-un vas de Jena care are şi capac ermetic, să le pudrezi cu sare, piper şi boia dulce şi să torni peste ele iute-iute, o jumătate de litru de apă clocotită. Apoi închide-le cu capacul să năduşească şi să se facă o infuzie de culoarea ceaiului chinezesc. Asta durează un sfert de ceas bun. Şi să iei şi să strecori ceaiul acesta de urzică şi aşa natur să îl bei mereuţ din cană. E plăcut la gust, armoat şi răcoritor. Şi o să simţi cum îţi cresc puterile, ţi se netezesc muşchii şi creşte în tine o inimă nouă. Iar treaba asta să o faci măcar zece zile la rând, ca să fii ca nou.
Dar să te învăţ ce să faci cu urzicile care ţi-au rămas în vas.
Le storci bine, le toci puţintel pe tocătorul de lemn apoi într-un castron le amesteci cu două ouă sau chiar trei, cu nişte zaruri de slănină afumată şi mai toarnă şi două linguri de smântână. Şi să frigi în unt curat o omletă rumenă pe care poţi să o mănânci cu sos alb de usturoi sau cu păgânul acela de ketchup. Şi poate închipui pe lângă o mămăliguţă uşoară, pripită ca pe pragul oltenesc şi să bei după aceea şi doi deţi de vin alb pelin.
Iaca na, un model de reparaţie natural!
Şi să te mai învăţ încă unul.
Dacă nu ştii ce-i leurda, vezi că piaţa-i plină în vremea asta. Şi cumpără vreo trei grămezi de la o babă ca să ai de salată sau de o supă groasă.
Dacă o ştii pe domnişoara leurdă, apăi du-te şi culege o sarcină întreagă fiindcă e bună la casa omului. Poţi să o păstrezi tot anul înghesuită într-un borcan peste care torni o zeamă din jumătate oţet, jumătate apă, boabe de piper şi foi de dafin, un stop mic de sare şi un strop şi mai mic de ulei. Iar zeama asta e excelentă ca să dregi ciorba de burtă,  ori să potriveşti gustul la salatele verii.
Dar proaspătă, leurda să o mănânci la fel zece zile, după cum te învăţ eu:
Rupi frunzele în mâini, le pui într-un castron şi torni deasupra un sos făcut din ulei bătut cu furculiţa, zeamă de lămâie, sare, piper şi doar un strop de oţet de mere. Şi amesteci bine leurda cu sosul acesta şi mai presari fărâmituri de caş proaspăt sau mai bine urdă de la oi şi cubuleţe de pâine prăjită. Şi ai o salată îmbietoare care are darul să îţi cureţe tot tractul gastric, îţi sloboade rinichii şi îţi curăţă sângele.
Iar o altă leurdă te învăţ să o faci aşa:
Toci mărunt o ceapă roşie şi o căleşti în tigaie cu trei linguri de ulei. Nu uita să pui sare şi piper pentru gust. Şi când ceapa sticloasă se cere afară din tigaie, aruncă acolo frunzele de leurdă întregi, doar spălate în trei ape şi frige-le bine să fie moi şi dulci. Mai adaogă o lingură mare de bulion de casă, o lingură de unt şi stropeşte cu vin sec, dar foarte puţin. Apoi să stingi friptura asta cu apă ca să îţi iasă o supă groasă şi când clocoteşte ea, aruncă înăuntru două ouă crude să se închege fierbând. Supă care dă putere, usturoiată de la leurdă şi cu iz de basm românesc cu a fost o dată un moş şi-o babă.
Uite aşa să iei primăvara în braţe şi o să te ia şi ea, cu florile şi cu mugurii ei.
Şi să vezi ce bine o să vă înţelegeţi.

2 comentarii:

ralufaur spunea...

Minunate indemnuri am citit, parca au fost dintr-o poveste (asa cum mi se par pe cale sa devina si retetele, si stilul de viata apropiat de natura...).
Dar le voi pastra, mai ales pentru atunci cand- Doamne ajuta!- ma voi muta la casa, mai aproape de sat.

Multam fain, uica Mihai!

R.

imagini blurate spunea...

Fain scris şi util articol.
La cules de urzici şi leurdă precis că n-ajung.
Dar văd io cum fac s-ajungă şi la mine-n bucătărie niscaiva minunăţii de-astea...