2.09.2011

Patru babe şi cu mine cinci

S-a arătat ieri primăvara într-o dungă oarecum. Un soare cu ceva dinţi şi spinarea neagră a câmpului arat scuturat de zăpada veche. Am văzut o turmă de oi cu cioban şi câini hălăduind pe dealuri şi am băgat de seamă că a dat mugurul mărunt în corcoduş. Atâta doar, şi ghioceii care strigau din grădină.
Şi tema zilei a fost primăvara, Baba Dochia şi cele nouă cojoace ale ei. Legenda atât de frumoasă, a devenit subiectul filmărilor de ieri. Şi ca să fie treaba bună şi masa bogată, am adunat într-o casă de gospodari din Silagiu, în pusta Banatului patru babe, una mai făţoasă ca alta. Două Marii, o Cornelie şi o Silvie. Babe în toată regula cu toate cele la locul lor, pieptăraşe de lână, cârpe negre, fuste puse una peste alta şi vorbă înţeleaptă şi sfătoasă. Maria cea mai bătrână avea 92 de ani şi umbla în baston, adică o boată de corn, ea însuşi bătrână de două generaţii şi ceva. A fost baba numărul unu a zilei. A băut cu mine un pahar de vin, mi-a povestit din tinereţea ei de acasă, când a fugit de la părinţi cu bărbatul, că aşa era în vechime şi cum s-a aşezat la casa ei şi a ajuns acum stră-stră bunică, având atâţia nepoţi că trebuie să-i vină cu rândul în vizită, că toţi la o laltă nu îi încap în casă. Şi m-a controlat baba la tot ce am gătit şi acolo unde i s-a părut ei că greşesc m-a corectat şi chiar mi-a dat cu lingura de lemn peste mână. Iar camera de filmat o iubea aşa de mult, că tot cu ea stătea de vorbă şi toţi ne-am îndrăgostit de ea. Şi Veronica nu ştiu cum şi nu ştiu cum, o dată a hotărât să mă facă şi pe mine babă. Aşa că am primit un rând de haine de la baba Silvia, cu fustă pe elastic, sfeter de lânică, cârpă neagră şi şorţ. Iar Veronica din trusa ei de machiaj, mi-a scos o înfăţişare nouă a obrazului de jurai că sunt o babă autentică. Şi m-am aşezat alături ce celelalte babe în bucătărie, pe un pat cu răstamiţă la gura cuptorului şi am stat de vorbă de parcă ne cunoşteam decât lumea. Şi ce ne-am hotărât să facem de ale gurii a fost simplu şi ca bună ziua. Că cele nouă zile ale Babelor din întâ până în nouă Martie se încheie cu Ziua Sfinţilor Mucenici, când se coc nouă colaci, fiecare având pe el patruzeci de semne făcute cu ţeava de trestie. Iar nici aluatul nu e mare scofală, că doar se frământă un colăţel ca de pâine şi se coace în tava unsă la cuptor. Atâta că în turta asta se îngroapă şi câte un bănuţ galben de cinci, pe care cine muşcă şi îl găseşte se umple de noroc tot anul. Dar mie nu îmi convenea doar turta asta simplă, aşa că am mai hotărât să mai fac eu mucenici fierţi în lapte. Şi iarăşi nu e o reţetă grea, doar că pentru a avea lapte, a fost de trebuinţă să cobor la grajd să mulg vaca. Şi ce vacă, o chema Vynaya, ca dintr-un film indian, era mare cât o locomotivă şi la fel de neagră şi lucioasă. Animală de rasă care dă treizeci de litri de lapte pe zi. Şi vaca m-a îndurat să o mulg privindu-mă cu ochi umezi în timp ce rumega, iar stăpânul ei Ion m-a învăţat cum să trag de cele patru ţâţe pe rând ca să nu îmi pierd vremea. Şi repede am învăţat, iar laptele curgea ca o spumă albă în găleată iar eu stăteam cu obrazul lipit de pântecul Vynayei. A fost ca în poveste şi am hotărât că dacă o să câştig la Loto să îmi cumpăr o vacă indiană, ori măcar una mai micuţă de la pustă care ştie să se ducă singură la păscut şi se lasă hrănită şi cu biscuiţi. A fost o adevărată aventură mulsul, iar când am intrat în bucătărie cu găleata plină, babele m-au aplaudat. Şi am pus de am făcut mucenici. Iaca-tă cum:
Frămânţi un aluat elastic din făină cu drojdie, sare şi un ou. Iar din aluatul întins faci pe degete ineluşe mici pe care mai apoi le răsuceşti supt formă de opt. Semnul infinitului adică. Şi laşi mucenicii ăştia micuţi să se întărească pe masă şi să piardă din lichidul lor. E un aluat de tăiţei pe jumătate, de pâine pe jumătate.
Iar pe foc să pui o oală cu lapte la fiert şi în ea să pui miere, vanilie, scorţişoară, stafide şi nucă măcinată. Şi când a fiert laptele şi se face o supă mai groscioară, arunci mucenicii acolo şi nu îi laşi să fiarbă decât trei minute la clocot mic. Apoi îi laşi de o parte încă zece minute să se umfle în oala acoperită cu capac. Puşi în farfurie sunt aşa de buni, supă cu nucă şi măcinici că îi mănânci oricât de babă ştirbă ai fi şi îţi umpli sufletul de primăvară.
Aşa am făcut noi şi babele au mâncat cu trei guri şi şapte mâini şi am rămas prieteni pe vecie- cât o mai dura ea pentru noi- legaţi de mucenicii cei cu nucă şi miere.
Am fost la grajd şi i-am dus şi Vynayiei din turata coaptă cu bănuţ şi ea a mâncat din mână de la mine. Şi parcă mi-a şoptit ceva la ureche, dar n-am înţeles ce. Trebuie să caut un indian să îmi traducă

4 comentarii:

Anonim spunea...

SA PUNETI FILMAREA S-O VEDEM SI NOI!

adriana-lucia spunea...

Abia astept sa te vad , baba :)))))))))))))))))))))
Vero, e totala cu ideile ei ...m-am spart de ras cand am citit :))

Mihai T. Ioan spunea...

Am fost o baba frumoasa, dar sa ma fi vazut ce fain am muls vaca. Si ea a stat...ca o vaca!

Liana10 spunea...

Ha,ha,ha...fain de tot trebuie sa fi fost...de-abia astept sa te vad uico...baba! ;-)))