2.27.2011

Meniu de penzionar

Am fost ieri la cumpărături de-ale gurii, ca pensionarul care pregăteşte de vichend. Puţin din aia, puţin din cealaltă, ceva de-acolo, ceva de dincolo. Doamne, ce pensie subţire am, se vede prin ea ca prin hârtia pergament.

Şi ajuns acasă m-am gândit cum să împart coşniţa pe trei zile, fiindcă şi lunea e zi de la Dumnezeu şi gătim cu rost să ne ajungă raţional mâncarea.
Deşi burdihanul meu care seamănă cu un burdihan de popă bătrân, numai a raţional nu arată.
Mai întâi un pui cam jigărit, luat din galantar şi uite că a trebuit să îmi încalc principiile. Un kil jumătate de carne de zburătoare (cu tot cu oase). Destinaţia lui era să fiarbă în oală cu legume multe care după aceea se vor face o cremă frecată cu smântână răcoroasă, şi câteva gălbenuşuri de ou. Nici supă cremă nici pateu vegetal, ceva între ele. Dacă ştii să îi potriveşti gustul cu mirodenii şi să mai adaogi şi un castravete proaspăt ras pe răzătoarea fină, iese o minunăţie. Merge unsă pe pâine prăjită, ori încălzită se poate mânca lângă un şniţel. Seamănă dacă ai mai multă ţelină în ea, cu crema de sparanghel, iar dacă ai castravete îndeajuns şi pui şi pătrunjel verde tocat foarte bine, parcă aduce la gust uşor cu pasta de avocado.
Iar pe domnul pui după ce l-am scos din oală, l-am lăsat să se odihnească un piculeţ şi am pregătit cartofi curăţaţi şi tăiaţi în patru pe lung să meargă lângă pui.
Iar aceşti cartofi i-am clocotit doar cinci minute în supa în care a fiert puiul şi i-am scos şi pe ei afară. Iar zeama aceea după ce am strecurat-o, nu am făcut altceva decât să mai pun în ea o jumătate de litru de bulion, trei linguri de pastă de gogoşar amestecat cu ulei de măsline şi ceva mirodenii: două foi de dafin, o crenguţă de cimbru, boabe de piper şi sare. A ieşit o zeamă dulce în care am pus tăiţei de casă făcuţi de mine la maşina cu manivelă şi fierţi separat în apă cu ulei , am mai presărat deasupra pătrunjel verde şi doar un fir de smântănă ca să se mai închege zeama. Supă de compromis, dar cu saţ şi ştaif. Seamănă cu ceea ce franţujii numesc rouge boullion. Dacă aveam să presar în ea şi nişte vârfuri de costiţă afumată, prăjită la tigaie, era perfectă. Dar am mâncat ca nemernicul toate afumăturile din cămară şi acum mă uit cu dor şi of la sforile care au rămas atârnate. Parcă au trecut hunii pe-acolo.
Iar pe cartofii care s-au răcit, i-am pus într-o tavă cu ulei, am mai adăugat lângă ei o conservă de năut bine stoarsă, una de mazăre la fel, am acoperit totul cu folie de aluminiu şi direcţia cuptor. O sută optzeci de grade, treizeci de minute. După aceea am luat folia şi am turnat deasupra ouă bătute cu nişte lapte proaspăt şi am ridicat cuptorul la două sute de grade. Arăta coptura mea a sufleu pe dinafară, iar pe dinăuntru îşi lăsa un gust de proaspăt şi de primăvară. Atât de bine se potriveşte cu nişte hrean ras amestecat cu oţet de mere şi smântână, că parcă ar fi de acolo.
Şi a urmat puiul, ca un fel de friptură îngroşată. Adică, am călit două cepe roşii, un pumn de măsline şi un morcov ras pe răzătoare. Lângă am pus carnea tranşată în porţii cumsecade şi am rumenit-o numai puţin. Iar la urmă am adăugat un pahar de apă fierbinte, ca să se pătrundă amestecul, am dat cu mirodenii ce mi-erau la îndemână, inclusiv nişte praf de curry şi am îngroşat sosul cu amidon de porumb. Pe deasupra mărar tocat şi rondele de praz ca să găseşti în mâncare şi ceva crocant.
Şi iacă-tă că m-am descurcat cu pensia subţirică să fac patru feluri de mâncare.
Acum ce mă deranjează la papila gustativă din creierul meu de hulpav, e că toate au împrumutat din gustul puiului.
Dar sunt făţoase, gustoase şi îndestulătoare.
Prea am devenit robul stomacului, bată-l vina.
Prietenul Gore se descurcă numai cu pită uscată, biscuiţi cu gem şi ceai toată ziua. Şi are pensia de două ori cât mine.
Dar e slab ca un şnur de perdea şi are ochii de culoarea florii de tei. Dacă suflă mai tare vântul îl ia pe sus şi îl duce până la Beograd.
În schimb eu, sunt rotunjor ca un boloboc şi calc a boier de viţă veche.
Mai musteaţa în furculiţă îmi lipseşte şi un cal cu tacâm bâtut în ţinte de argint.
Dar o rezolv eu şi pe asta când mi-o creşte pensia.

2 comentarii:

Dj.Jimbler spunea...

...har de la bunul Dumnezeu si condei cat cuprinde...! M-a uns (pe suflet) meniul asta,asa de "saracacios" ca si-acu'-mi ploua-n gura!

Uica Mihai spunea...

Dragă Gheorghe, te invit să îmi vezi şi emisiunile de pe Youtube. Acolo să vezi ploaie adevărată... Poţi să pui link-uri, dacă ţi se par interesante şi pe blogul tău. Cu respect te salută Uica.